Sebastian Lăzăroiu: „Vreau o mişcare politică de centru-dreapta” (video)

 

 

O mişcare politică de centru-dreapta care să mobilizeze energiile din societate • Înnoirea PDL: renaştere sau năpârlire? • O nouă ordine instituţională • Resetarea agendei  Alina Mungiu-Pippidi şi Viorel Hrebenciuc în 2004 • Odihna şi patul de cuie

(c) Madame Blogary, 19 august 2011, Sulina.

Sebastian Lăzăroiu şi politica românească. Actor, regizor ori scenarist?

Între un demagog și omul politic adevărat există cel puțin o diferență: dacă demagogul identifică (pe un ton vocal) doar nişte probleme, omul politic autentic găsește (pe un ton calm) și soluția. Vedem aici și contrastul între cei care blamează neîncetat „moştenirea trecutului” şi cei care vorbesc fără timiditate despre viitor.

În virtutea profesiei, Sebastian Lăzăroiu face predicţii şi se gândeşte intens la ceea ce ne aşteaptă. Nu e deloc rău atunci când luciditatea şi calmul sunt două virtuţi strunite de-o inteligenţă analitică îndelung antrenată în gândirea tactică şi strategică.

„Am fost profetici”, spune el despre măsurile de restructurare impuse de preşedintele Traian Băsescu în 2010. Prognoza e specialitatea sociologului, dar şi exigenţa fundamentală a acţiunii politice.

Afişând aerul unui pesimist tonic şi al unui ins misterios, deschis însă către dialog și socializare, naşul Albei ca Zăpada vorbeşte într-un interviu pentru Madame Blogary despre nevoia resetării agendei politice în România şi în Europa. O face ca un om informat, atent la mişcările de masă din marile oraşe occidentale şi conştient de riscurile sistemice cu care se confruntă Uniunea Europeană. Când Grecia sau Portugalia vor fi ieşit din zona Euro iar violenţa stradală se va fi intensificat, poate, mulţi vor realiza importanţa echilibrului în actul de guvernare. O politică de centru-dreapta care generează stabilitate macro-economică şi menţine pacea socială trebuie preferată oricând populismului de stânga şi isteriei colectiviste.

Spațiul public din România e sufocat de specialiști în apocalipse de carton şi diagnoze hiper-pesimiste. Nu e greu să acumulezi frustrări din trecut și să ventilezi, pretutindeni, nemulțumiri cotidiene. E mult mai dificil să creionezi răspunsuri plauzibile şi să injectezi optimism. Fără să ne spună povești edulcorate ori să facă promisiuni deșarte, Sebastian Lăzăroiu trezește în mulți convingerea că noutatea și reformele profunde sunt posibile.

Mina reflexivă a lui Sebastian Lăzăroiu evocă simțul anticipației. El gândeşte mereu înainte de-a vorbi și vede următorii pași pe harta politicii. El nu pare dornic doar să-și salveze pielea (ca atâţia  inși epidermici), ci vrea mai degrabă să participe la un proiect de dimensiuni naţionale . (Să nu ne ferim de cuvintele mari când urgențele sunt grave și presante…)

Om de echipă la Cotroceni; om de acţiune în Guvern; om al cuvântului la Universitate. Regizor – așadar, cineva care strânge laolaltă oameni de talent; actor care joacă bine şi convingător pe scenă; ori scenarist, deci narator al viitoarelor dialoguri, replici şi solilocvii. Sau toate laolaltă? Doar timpul ne va răspunde (probabil chiar în această toamnă).

Ce cred însă fondatorii, prietenii şi cititorii Madame Blogary?

Facebook Comments

124 Comments Sebastian Lăzăroiu: „Vreau o mişcare politică de centru-dreapta” (video)

  1. Costin

    as i said. un comment ce iti deschide mintea trebuie neaparat sters. domnule axinte, nu meritati nici cea mai mica mila cand veti avea o problema. spuneati ca ati avut pe cineva in familie ce a recurs la asa ceva (asta in cazul in care nu ati mintit cum ar fi firesc, fiindca aveti o culoare diversionista). din pacate nici in ziua de azi nu ati putut intelege ca asemene acte pleaca din niste probleme: lipsa banilor, lipsa libertatii asa cum o percepe fiecare, lipsa unei gandiri adegvate, disperare dar cel ami important motiv, lipsa unui om langa cel ce recurge la asa ceva, care sa il intoarca din drum. acesti oameni ajung singuri. dumneavoastra ia-ti fost alaturi si celui din familie si celui din gara. este inspaimantator sa traiesti asa ceva, dar este groaznic sa vezi ca cineva gandeste cu minte de diavol, chiar si la cald ca sa va citez. cat despre lazaroiu repet intrebarea stearsa de moderatori inainte. stie cineva la ce familie satanista s-a afiliat? FMI, Bilderberg, Rockafeller. are ordine exacte de indobitocire a populatiei.

    Reply
  2. Costin

    am vrut sa pun un coment mai plin si mai deschizator de minti, dar ma rezum doar la atat, dupa ce am citit regulamentul comentatorului: =)) =)) =)) va urez: spor la pupat. am doar o curiozitate. imi poate spune cineva, lazaroiu, sclavul carei familii sataniste este? FMI, Biderberg, ori Rockafeller? care ami aveti minte incercati sa o reactivati, fratilor. care aveti voal pe fata, aveti mani sa il dati la o parte, iar restul care inca mai crede-ti in ei, este ok. ramaneti asa.

    Reply
  3. Stefan V

    Bleen,

    Sunt realmente siderat citind cele scrise de dumneata in subsolul conversatiei dintre domnii Neamtu si Lazaroiu. Numai cateva note scurte: Crestinismul (cel catolic, cel ortodox si, cred ca, nu numai) are categorii tari doar pentru chestiunile ce tin de SUS. Cele ce tin de JOS, intre care si chestiunile provitoare la *persoana* sunt cuprinse in categorii "moi". Astea adauga la una dintre trasaturile funciare ale crestinului: moderatia.

    Dumneata, Bleen, din pacate patinezi cu vigoare aparent neostoita inspre directia radical contrara: absenta flagranta (si pentru mine disonanta si intristatoare) a discernamantului crestin — pe care, totodata, il clamezi pedant si cu un vag iz livresc. Martor fiind al tragediei, crestinul — as forta putin spunand ca inca mai mult cel cu rol public — nu arunca salve de insulte si de judecati protector-justificatoare, ci tocmai ca stie sa-si adreseze intrebarea: eu ce trebuie sa invat de aici? Da, sinuciderea este un fapt foarte grav, insa, daca poti primi sfatul meu si altfel decat ca o impertinenta, ti-as sugera sa aprofundezi (mai mult) subiectul asta (dpdv doctrinar sau doar intr-un spirit laymen). O indicatie de drum: chiar si nebunului, persoana, ii este asigurata *judecata dreapta* si, prin urmare, nu-i este respinsa apriori *salvarea sufletului*. Indraznesc sa-ti fac recomandarea-rugaminte tocmai pentru ca anticipez pentru dumneata (corecteaza-ma daca gresesc) o viitoare cariera politica.

    Ramanand in asteptarea asumarii grave a greselii comise, sentimentele mele si raisonul meu in chestiunea persoanei dumitale publice vor fi suspendate macar pana la primele semne robuste ale corijarii derapajului.

    Stefan V.

    Reply
  4. Glook

    Mdah. Eram convinsa ca acu 1-2 ani am citit in ziar ceva statistica cu japonia pe locul 1 si Elvetia pe 2. Acu voiam sa ma conving da-i si sapa si ce aflu? Surpriza! europa de est e campioana la sinucideri cu Lituania, Rusia, Bielorisia, Kazahstan, Slovenia si Ungaria care-i bat pe japonezi la fundul gol. Elvetienii is mult in urma, cam la nivelul Frantei dar au locul 1 in Europa la sinuciderea cu armele de foc. Ce frantura prezentata pompos oi fi citit eu la vremea respectiva in ziar de-am dat asa cu batu-n balta ?? Iar o fi fost clasamentul la bogati, sau clasamentul la sinucideri cu arme de foc + titlu pompos si bombastic? Oricum, scuze de bolboroseala incoerenta pe care am scris-o mai sus.

    Reply
  5. ElCucui

    @glook Eu citisem că Suedia e înaintea Elveției și i-am spus asta lui Willy. A sărit ca ars! Îi rănisem sentimetele patriotice. Mi-a zis că nu poate exista o țară în lume cu băci mai solide, ceasuri mai precise și sinucigași mai mulți. Da' apropo, în Suedia cum s-o trăi? La grija zilei de mâine mă refer.

    Reply
  6. Glook

    Singura concluzie logica pe care o putem trage din ceea ce povestesti e ca ghidul tau nu avea tendinte sinucigase.

    Elvetia e N°2 la sinucideri la tineri dupa Japonia. Banuiesc ca putem deci exclude starea materiala precara cand e vorba de principale cauze la sinucideri. Banuiesc ca e mai mult vorba de chestii ce tin de suflet, nu de buzunar.

    Reply
  7. ElCucui

    În Zürich există un viaduct de vreo 80m înălțime de pe care sar sinucigașii. Ghidul meu s-a oferit să mă ducă să-mi arate petele. L-am întrebat de ce nu folosesc armele din dotare, aflând eu că unii au chiar două rânduri de arme la domiciliu, unul moștenit de la tata. Mi-a răspuns: "Nu e voie!"

    Reply
  8. ElCucui

    @nemo, dacă ești un sinucigaș civilizat, te duci să-ți faci felul mai încolo de gară și de triaj, în zone nepopulate, nu stropești călătorii cu sânge și nu le imprimi pe retină imagini de neuitat. Ca să nu mai vorbim de deranjul creat mecanicilor de locomotivă cărora li se întocmește automat dosar penal.

    Reply
  9. Bleen

    N-o să reintru într-o discuţie care riscă să fie interminabilă. O să notez doar că un dobitoc mi-a stricat ultima zi dintr-un concediu şi aşa amărît, de doar două zile. Eu rămîn la părerea că ar trebui să se facă ceva, să se amenajeze nişte locuri speciale.

    @nemo

    Evident că regulile sînt pentru comentatori, nu pentru autorii blogului. Dintotdeauna a fost aşa şi aşa va fi pînă la finalul timpurilor blogului.

    Reply
  10. Yeba

    @bleen,

    1. 0:48 – intreaba-l pe MN care e relatia dintre pacat (fie si capital) si mila celor din jur. Eh, nu suntem toti arcași ”ca dumneata, bobocule!”

    2. 0:54 – întreabă un psihiatru, ca să evităm părerismul, dacă există sinucigaș despre care să nu se știe ”dacă e țăcănit sau nu”.

    3. da, parazităm, eu nici n-aș fi introdus subiectul, deci tac.

    Reply
  11. nemo

    daniel, esti contabil? 😀

    ihi, subscriu apropo de "introducerea subiectului".

    pe cale de consecinta, am sa ma auto-deparazitez 😆

    Reply
  12. daniel

    Am văzut mai sus că s-a luat la mişto, (ba chiar thumbs down, asta îmi confirmă că am un gică contra fidel) procedeul care l-am pus ca ultimă intervenţie posibilă. Da, na ca să ştiţi că nu e o glumă, se învaţă şi se aplică, cu o anumită rată de succes de cei care fac intervenţii cu asemenea persoane.

    Pare rău că s-a introdus subiectul ăsta pe un interviu optimist.

    Singurul punct comun ar fi Durkheim 🙂

    Reply
  13. nemo

    😆 😆

    ideea e cam asa:

    1. regulile sunt deci "pt comentatori", dar nu se aplica pt dictatori 👿

    in acezt caz, blogary-ul devine facebook 😆

    be)- @Bleen: inconsecvent si emotional. cand s-a aruncat ala de la balcon, ai parut f afectat: "vai, saracul!". am zis de atunci ca prb "saracul" are niste probleme psihice, ceea s-a dovedit adevarat ulterior.

    -acum afectat invers. prb pt ca nu s-a aruncat in fata televizorului. mdeh, chestie de logistica si "hotarare". [e un proces destul de sinuos in mintea unui sinucigas "care chiar vrea sa se sinucida si unul "care o face demonstrativ"].

    si da, ce exprima yeba gentil am sa exprim eu mai putin gentil 🙂

    -fiecare poate sa emita pareri, dar sunt mai putini cei care pot sa emita pareri avizate. chiar si intre medici, cand e ceva de specialitate se cheama "specialistul respectiv", in cazul de fata s-ar chema "consult psihologic/psihiatric".

    ca e acut sau sinucigas "cronic", tot proces patologic se cheama, iar omul respectiv tot BOLNAV se cheama ca este.ca sa fie mai clar, e aceeasi chestie ca si cum era "d-l lazarescu", in loc de sinucigasul ala.

    "planul de sinucidere" , alaturi de "planul de omucidere" sunt singurele situatii in care medicul poate sa "break medical ethics/confidence".

    si ca sa fie clar in legatura cu parerile emise in aceasta directie, sinuciderea e considerata O URGENTA MEDICALA.

    si ce)

    pt crestini democrati, as baga link-ul cu Al Pacino jucand rolul diavolului, aia cu "vanity is definitely my favorite sin!" 😆

    Reply
  14. Bleen

    Iar celor care au impresia că Blogary se va transforma într-un spaţiu civilizat şi echidistant de discuţii filozofice şi teologice le spun că sloganul Blogary rămîne "Noi futem pesedişti". Drept pentru care le readuc aminte comentatorilor care vor s-o dea pe ample discuţii doctrinare că sînt liberi s-o facă în altă parte, pe unul dintre cele 200 de site-uri de intelectuali de citat şi compilaţie, rămase obscure şi irelevante.

    Reply
  15. Bleen

    @ionuţ s

    Încearcă la o adunare de pesedişti, la autobază sau la un happening cu hipsteri şi Remus Cernea.

    Subiectul certitudinilor Yeba l-a introdus în ecuaţie, ceartă-te cu ea. Uite, Yeba crede despre şeful PSD că e un bou. Crede, căci nu poate avea certitudinea, că, vorba aia, nu e psihiatru, pe de o parte, şi pe de altă parte, Ponta e scînteie din Divinitatea lui Iliescu, deci nu poate fi cunoscută în totalitate decît prin metode specifice.

    PS. Nu trebuie să cunoşti pe cineva în totalitate ca să-ţi dai seama că e bou. Poate că persoana cu pricina e mai complexă, bou e doar o faţetă a personalităţii însă faţeta respectivă există. Din motive de timp nu-i poţi spune omului "ai o faţetă de bou" (deşi "ai o faţă de bou" se foloseşte în anumite zone ale ţării), îi spui "eşti un bou" Bineînţeles că el e mai mult decît un bou. Însă restul sînt detalii iar la judecata superficială a concetăţenilor rămîne un bou, deşi e necreştinesc şi nemilos să fii considerat un bou.

    Reply
  16. Ionut S

    @ bleen

    Daca tot aveti un teolog implicat, intreaba-l ce parere are despre chestia asta cu mila fata de un pacatos – e OK sau nu. Vei fi surprins.

    Despre ce e in mintea sinucigasului, nu poate povesti cu certitudine nimeni. Din nou te trimit la teolog, sa-ti spuna ce zice de exemplu Sfantul Augustin. Ceva gen: omul e creat din lut + suflare divina, partea din urma se refera la suflet, sensibilitate, ratiune, si tot ceea ce il diferenteaza pe om de un bolovan, sau de un morman de rahat. Cum Dumnezeu nu poate sa fie cunoscut in totalitate (muuult deasupra celui ce incearca), nici acea parte din om care e o scanteie de Divinitate nu poate sa fie cunoscuta asa cum e ductilitatea metalelor, de exemplu.

    Altfel e bine cu fite gen crestin democratie, filon iudeo crestin al civilizatiei etc, cand cu crestinismul avem lacune serioase si la teorie, si la practica.

    Reply
  17. nedormitul

    alo! mai încet cu judecata pe trecerea de nivel!
    http://en.wikipedia.org/wiki/Hemochromatosis#Term
    din cîte se vede, o problemă pur chimică. și ereditară, uneori. cazuri celebre – hemingway, care avusese nu știu cîte cazuri în familie.

    un psihiatru bun poate să-ți explice cîte probleme din astea chimice duc la depresii care, dacă nu sînt tratate sau sînt tratate/diagnosticate prost, ajung la sinucidere.

    Reply
  18. Bleen

    Cît despre "păreri atât de ferme despre ce este în mintea unui sinucigaș e bine să exprime numai psihiatrii", nici aici n-ai nimerit-o.

    Dacă e nebun atunci doar psihiatrii îşi pot da cu părerea despre el. Însă pînă să-şi dea psihiatrii cu părerea nu se ştie dacă e ţăcănit sau nu. Deci nu se ştie dacă despre respectivul îşi pot da cu părerea doar psihiatrii.

    Dacă însă competenţa recunoscută a psihiatrilor şi validitatea psihiatriei (?) nu se rezumă doar la cei dovediţi a fi săriţi de pe fix ci este absolut necesară în caracterizarea tuturor persoanelor, atunci noi, ceilalţi, nepsihiatrii, trebuie să încetăm orice discuţie despre orice (politică including, atîta timp cît doar psihiatrii îşi pot da cu părerea despre ce e în capul politicienilor şi alegătorilor).

    Reply
  19. Bleen

    @yeba

    Ălora care le e milă de sinucigaşi nu-s creştini, sinuciderea fiind un păcat capital, asimilabil crimei, în creştinism. Aici n-ai nimerit-o.

    Reply
  20. Yeba

    @bleen, cred ca faci un rationament fals, "a ajuns la tralalăi fiindcă a dat la un moment dat în viaţă peste un cretin".

    Asa cum de fapt nu e nimeni vinovat pentru sinuciderea altcuiva (sau exact in masura in care e cineva vinovat de asta) nu e nimeni vinovat ca nu reusesti, adult fiind, sa-ti gestionezi trairile si relațiile si ajungi la tralalăi.

    Păreri atât de ferme despre ce este în mintea unui sinucigaș e bine să exprime numai psihiatrii, ca să mă exprim gentil.

    Poate au fost în gară oameni cărora le-a fost milă, nu doar oroare, creștini le zice. Sinucigași veseli & mulțumiți nu există.

    Reply
  21. Ionut S

    @ bleem

    Este vorba si de moartea unei fiinte umane. Caci de murit, a murit. Cel care s-a sinucis nu e fericit deloc, in momentul asta, si sunt convins ca nu era nici in momentul in care si-a pus capul pe sine. Exista mai multe motive care duc un om la asa ceva, iar "demonstratia" e doar unul dintre ele, si e valabila mai degraba pentru tentative fara convingere; nu ai cum sa fii atat de convins ca asta e singura explicatie, si sa pretinzi asta este de o aroganta si obtuzitate extrema. Exista pentru cei din jur, mai ales pentru martori, un impact profund (ma rog, pentru cei mai multi dintre ei). Dar exista si ceva mai mult decat "ce spectacol dezagreabil a trebuit sa urmaresc".

    Reply
  22. Bleen

    Merită ajutor şi empatie (nu compătimire – care nu e altceva decît o mînă pusă pe creştet muritorilor de rînd de către Marele Bun Căruia îi Pasă de Sus în Jos) oamenii care vor să trăiască şi să facă ceva, nu ăia care se sinucid cu surle şi trîmbiţe şi speranţa că lumea va crăpa de dorul lor şi de sentimentul de vinovăţie.

    Reply
  23. Bleen

    @ionut s

    Nu e vorba de moartea unei fiinţe umane, ci de sinucidere. Exact felul ăsta de a gîndi mă calcă pe nervi. O prietenă din copilărie a ajuns la tralalăi fiindcă a dat la un moment dat în viaţă peste un cretin care s-a sinucis "din cauza ei" (deşi mai avusese două tentative înainte s-o cunoască pe ea). Tembelul a aşteptat o conştiinţă pe care s-o violeze şi atunci cînd a găsit-o s-a decis şi să-i reuşească sinuciderea.

    Sinuciderea e crimă şi viol. Dobitocul care face asta e fericit că se duce dracului şi nu mai e nimic (deşi sper să existe Iadul şi să ajungă acolo ars în cazanul cu smoală, tăiat feliuţe, lipit la loc şi cu un fier încins înfipt în cur), nu se gîndeşte la cei de lîngă el. Ba nu, mint. Se gîndeşte şi d-aia se şi sinucide cu surle şi trîmbiţe, ca să arate familiei, iubitei, lumii cît suferă el. Dacă eşti un nimeni viu, atunci sinucide-te şi vei avea cele 15 minute de celebritate, vei provoca oroare cîtorva cetăţeni din gară, greaţă unuia dintre ei şi, cu puţin noroc, poate că fosta iubită, tatăl, nevasta, copiii, verii, cumnaţii şi fosta colegă de bancă dintr-a şaptea vor rămîne cu un sentiment de vinovăţie o bună perioadă de timp.

    Reply
  24. Ionut S

    @ bleen

    Dumnezeule, nu pot sa cred ce citesc. E vorba totusi despre moartea unei fiinte umane. Chinuit, desigur, poate doborat de niste traume pe care nu poti sa le concepi, poate tulburat psihic, poate… orice. Singurul tau deranj e ca te-a indispus, ti-a stricat concediul, al naibii, nu s-a sinucis estetic, civilizat! Un gunoi, ti-a tulburat digestia, ca sa vezi tupeu, trebuie sa-l arunce REBU in ghena, sa nu se stie ca a existat vreodata! Ma dezgusti la modul fizic, si poti sa-ti exerciti talentele de mic dictator intr-un regat inchipuit, iti ofer ocazia sa te simti important in lumea ta de mucava.

    Reply
  25. ElCucui

    Băi, nici să te mai sinucizi în țara asta nu mai ești liber. Vine unul ca Daniel și îți strigă "STOP! Oprește-te!". Nu că te-ar opri din demers dar măcar te derutează preț de căteva secunde, destul ca să te împingă în afara pericolului. Frate, sunt simpatizant USL și vreau să o traumatizez pe viață pe prietena consilierului lui Lăzăroiu, fostul consilier al lui Băsescu. Nu-mi dai tu voie?!

    Reply
  26. Bleen

    @daniel

    Cel mai bun lucru e să-l ignori. Salvarea unor asemenea personaje nu e o miză. În cazul sinucigaşilor eu aş chema Rebu, nu IML-ul.

    Reply
  27. Noika

    Poate că ar fi mai impresionat dacă în locul somaţiilor, ar fi auzit: "Uite-aşa mai scăpăm de-un cretin!".

    Şi dacă ar fi avut timp, pariez că s-ar fi ridicat să-i răspundă "nesimţitului" care îşi bate joc pînă şi de moartea lui.

    Reply
  28. Noika

    Daniel

    Dacă vrei să-i atragi atenţia, poţi s-o faci şi strigînd ARUNCĂ-TE!

    Şi, poate, fiind contrariat uită momentan să se sinucidă.

    Dar nu există formule prestabilite pentru astfel de situaţii limită.

    Reply
  29. daniel

    Mă rog, dacă vă poate ajuta, reacţia în faţa unui om care are intenţie clară de sinucidere şi e pe punctul de comite fapta e de a striga tare STOP, Opreşte-te. Nu că s-ar opri din act, dar poate salva câteva secunde timpul necesar pentru ca să fie împins la o parte, prins etc.

    Reply
  30. Yeba

    Ăia care iau masuri evidente ca sa le reuseasca gestul chiar la asta se gindesc, la deranjul provocat unor nestiute fiinte delicate, amenda, injuraturile de pe bloguri. O sa-i descurajeze riscurile.

    Reply
  31. Bleen

    Etecuru. Nu mi s-a părut cumplit. Cumplit era să cadă cineva pe linia ferată şi să moară. Nu-mi plac sinucigaşii iar ăsta cu atît mai puţin, că şi-a ales să se omoare la cîţiva metri în faţa Danei. Dacă vrei să te sinucizi, du-te-n pizda mă-tii şi fă-o pe pustii, nu într-un loc public. Sinuciderea (cu extrem de puţine excepţii) e un viol, un act demonstrativ, ostentativ şi penibil. Sinucigaşii publici ar trebui amendaţi, arestaţi şi bătuţi. Aşa cum nu te caci în public, n-ar trebui nici să te sinucizi în public. Tare mi-e teamă că la Sinaia-n gară ne aşteaptă sinucigaşul din Sinaia. Or fi mai mulţi? O sectă? Un traseu turistic cu senzaţii mai tari decît Dracula?

    Reply
  32. Turnofftheglory

    Sinucigasi din toate tarile abtineti-va. Un bivol din asta ce vede rosu purpura in fata nu intelege cum ii distruge psihicul mecanicului de locomotiva. Ala e om si vede tata. Tata a fost mecanic de locomotiva. Sunt intr-o galerie celebra ca si mos Ilici.

    Reply
  33. Turnofftheglory

    Regret enorm Mirel ca ai vazut asta. E un sentiment cumplit cand un om moare langa tine. Cere un J&B, vorbeste, trage aer in piept, fii tare. Acum e ok. Peste 24 de ore va fi ceva mai complicat, dar esti barbat si vei trece peste asta.

    Reply
  34. Mirel Axinte

    A luat o înjurătură de la mine pe ultimele secunde ale existenţei: "Cît de tîmpit să fii să te apuce traver… Oops." Da. A decedat. S-a aşezat cuminte cu capul pe linie. I-am zis Danei să se întoarcă cu spatele dar eu n-am mai apucat.

    Reply
  35. Bleen

    Sinucidere în gară la Predeal, chiar în faţa noastră, la 2 m. Noroc că mi-am dat seama ce face şi am apucat să-i zic Danei să se întoarcă cu spatele. Deci, după piaţa interviurilor, Blogary intră şi pe piaţa Ştirilor de la ora 5, ba chiar ora 18.54.

    Reply
  36. piratul

    @cristihan

    Dupa o saptamana petrecuta la Sulina am plecat de acolo cu doua sentimente contradictorii. O tentatie imensa de a investi acolo intr-o afacere si o incertitudine reciproca cu intensitatea tentatiei pentru viitorul acestui coltisor ferit,si totodata izolat,al Romaniei. Simti prin piele potentialul puternic al locului si resursele care se pot transforma in profituri,te descumpaneste insa,lipsa autoritatii,a unei minime organizari si a unei viziuni de dezvoltare. Sulina este o fiinta muribunda care isi consuma neputincioasa si parasita drama unei imbatraniri nedrepte.

    Domnul Lazaroiu trebuia sa faca un singur lucru. Sa spuna raspicat ce intentii au autoritatile centrale pentru Sulina. Sa ne spuna doar atat: veniti aici pentru ca veti face bani! Un mesaj subiectiv,un mesaj care sa ne livreze incredere. Atat asteptam de la Lazaroiu. O chestie absolut subiectiva dar care cantareste enorm in economia unei decizii. Sau sa ne spuna ca si el este descumpanit de starea deplorabila in care se afla orasul si sa ne planga parinteste pe umar.

    Domnul Lazaroiu trebuia sa faca o incercare inainte de a deschide gura despre capitalism si miscari de centru-dreapta. Sa incerce sa cumpere o palma de teren acolo sau o casa aflata in ruina. Nu conteaza daca avea sau nu banii necesari. Importanta era incercarea pentru a intelege nemijlocit care sunt dificultatile reale ale celor care vor sa intreprinda afaceri.

    Administratia centrala si locala are urmatoarea functie: sa indentifice resursele locului si sa elaboreze strategii viabile si realizabile intr-un orizont de timp rezonabil iar odata elaborate strategiile sa creeze cadrul legal necesar punerii in opera a acestora. Sa nu fiu nevoit eu,pe banii,munca si sanatatea mea,sa ma bat cu morile de vant ca sa obtin nu stiu ce informatii,avize si altele de genul acesta,lucruri pe care ar trebui sa le am la dispozitie intr-un pachet de consultanta elemenatara care poate sta la baza unei investitii.

    Reply
  37. Galeata cu pixeli

    @valexandru:

    las la o parte stilul exprimarii dumitale, care suna a propaganda vrednica de anii 50. Dl Lazaroiu e "omul" cui? Te intreb ca sa stiu si eu. A rasturnat vreun munte si noi n-am aflat? E eligibil maine, daca are avea loc alegerile? Esti vreun functionar marunt din subordinea ministerului muncii si ti-e teama ca ramai pe drumuri? Lamureste-ma. Omul cui e?

    Reply
  38. lucid

    @nea: Histria a pierit pentru ca s-a colmatat gura golfului prin care ieseau corabiile in larg si a aparut lacul Razelm. Si inca o proba ca omul propune si Dumnezeu dispune, bancul sinistru de dupa cutremurul din '77: ceausescu joaca septic cu Dumnezeu si in runda decisiva il "taie" cu un septar cerandu-i sa se recunoasca invins. Numai ca El scoate un "septar" mai mare: 7.3 pe Richter. NEPREVAZUTUL "NATURAL" – un factor de care niciodata politicienii nu tzin seama.

    Reply
  39. Glook

    Hehe, SUE nu ve fi preluat nici de MN, nici de SL. E subiectul lui Basescu pentru viitor. El se va detasa oarecum progresiv de subiectul politicii interne pe care il va rezerva delfinului ales de el (deocamdata pare a fi Lazaroiu) si se va dedica politicii externe. Miza e dubla. Nu va putea fi banuit ca iese din politica si ca-si pierde progresiv din influenta. Vrea sa comunice ca ramane in politica dar cu o treapta mai sus, in politica europeana si deci indirect va influenta politica Romaneasca. E un subiect pe care nu poate pierde (si asta chiar daca SUE nu se face) si in plus aura ii ramane intacta si se va rasfrange si asupra delfinului desemnat pentru alegerile prezidentiale. Pe cealalta parte delfinul va putea linistit sa ocupe locul lasat liber in politica interna si sa tina leadershipul si monopolul discursului si ideilor de dreapta. Imi place strategia. Si la nivel de calendar a fost bine pusa la punct. Asta ca sa nu se mai zica ca nu stiu sa admir 🙂

    Cat despre interviu e fain. Plus ca eram la lucru si m-am limitat la sunet, dar cand am auzit zgomotul de motor a trebuit sa accept ca mai e si un al 3-lea intervievat – barca cu motor :).

    Mai ramane sa iasa programul candidatului, sa vad daca-mi convin punctele, ca in rest stie sa ma manipuleze frumos si-mi place. 🙂

    Reply
  40. valexandru

    de cate ori il aud pe Sebastian Lazaroiu imi spun: "Acesta este omul nostru".

    Am sovait sa vorbesc despre asta pentru ca mi-a fost teama sa nu sune naiv, patetic, exasperant de disperat. Ca si cum te-ai agata de cineva.

    Dar ce pot face? Lazaroiu dovedeste in fiecare zi ca EL ESTE OMUL NOSTRU.

    Calatoresc mult si intalnesc grupuri de oameni cu o componenta diversa. A inceput sa se subtieze siguranta ca 'dictatorul' ne mananca viitorul. Profesorii au ramas singurii opaci si plini de ura viscerala. Sunt asa de multi… si au in mana atat de multe contiinte.

    Intre altii, si eu citesc doar pe Blogary si din cand in cand trag cu ochiul in alte publicatii sperand sa le pot citi.

    Eu va salut si ma bucur ca va gasesc aici , atat de tineri si de increzatori.

    Reply
  41. ElCucui

    Nu era nefuncțională, a ajuns ruină pentru că cei mulți au crezut de cuviință că trebuie să se se apuce să făurească viitorul luminos al Omenirii – Epoca Feudală.

    Reply
  42. ElCucui

    Știm că interviul se petrece la Sulina, pentru că, din când în când, pe fundal trece o barcă. Sulina și-a atins pick-ul de prosperitate/populație înainte de primul Război Mondial, când era port liber și când schimburile cu Rusia Țaristă erau înfloritoare. Lovitura de grație i-au dat-o tot comuniștii cu by-pass-ul Dunăre-Marea Neagră, canal care, vorba aia, a scurtat drumul navelor cu multe mile fluviale. @Piratul, ești printre puținii care s-au prins că barca era săracului care n-avea lotcă. Felicitări!

    Reply
  43. Turnofftheglory

    Cine vrea sa i-o traga lui Seby are disfunctionalitati erectile vis-a-vis de femei. 🙂

    Pe asta ati auzit-o:Adrian Nastase a grait “noi vrem democraţie, nu vrem o ţară construită pe şpaga”

    Nedo, ai legatura!

    Reply
  44. daniel

    Cadrul maritim, vapoarele din spate pot sugera o preluare de ştachetă ..de la un alt căpitan de vas.:)

    da, am apreciat interviul, ca şi reper principal, normalitatea lui.

    În privinţa alegerilor parţiale, părerea mea subiectivă, e că în ambele cazuri, dincolo de spuza pe care şi-o trag ca şi merit partidele implicate e o victorie a trecutului.

    Ca să explic, Florin Tătaru de la USL , a fost un personaj contestat (plângere penală) cu o funcţie într-o Direcţie silvică, instituţie puternică în Maramureş,simbol al puterii, autorităţii statului în mediul rural, influenţă majoră- dependenţa economiilor locale din Maramureş de lemn, dar şi foarte zguduită de scandaluri, corupţie generalizată etc. Nimic suprinzător, doar o confirmare a reţelelor de putere.

    Victoria candidatului PDL în Neamţ, de asemeni ascensiunea la putere prin mobilizarea unei părţi a electoratului de către asemeni un personaj politic dubios. Ambele tabere au utilizat aceleaşi tertipuri electorale post-decembriste.

    Nu au câştigat ideile , oameni sau viziuni noi în alegerile respective ci structurile locale care funcţionează pe aceiaşi veche mecanică socială.

    Cumpărare de voturi, mobilizare cu hei-rupul pentru nişte avantaje.

    Nu un vot care porneşte din convingere interioară rezultatul unei reflecţii personale în perspectiva proiectării spre un viitor mai bun ales conştient.

    Desigur în bătăliile politice, scopul scuză mijloacele s-ar spune, într-o viziune utilitaristă. Doar că genul acesta de alegeri nu fac decât să reconfirme şi legitimeze un gen de politică de care România şi românii ar trebui să se debaraseze, treptat. Iar potenţialul e acolo, mă refer la cei care nu au participat la vot şi care ar trebui mobilizaţi. Dar aşteaptă o mişcare care să-i reprezinte.

    Reply
  45. gesi-pensionara

    Strategia este urmatoarea:stanga nu trebuie sa castige peste 50%..,PDL sa poata propune primul ministru..,Alte partide de centru, dreapta sau ecologiste sa se alieze pentru a acoperi diferenta necesara pentru a putea guverna ..!Restul sunt calcule :uninominal,ce fel,300 sau 500,cu senatori,fara,cu UDMR(uninominal fara prag),fara(uninominal cu prag), etc..Dar finalul sa fie cel dorit,deoarece vin vremuri interesante pentru Romania si necesita spirite calme si vizionare. Oare Base e atat de convins de succes ca acum il preocupa Statele Unite Europene..?Doar nu arunca subiectul asa,degeaba,pe piata!Doar ca sa se rupa de pluton..? Cine musca acest subiect incitant?MN, ce zice SL?Ai maica?

    Reply
  46. nemo

    mda, si Venetia si Genova erau mari republici si porturi, acum vreo 400 de ani. Nantucket( ala descris de Melville in Moby Dick) era alt port infloritor acum vreo 200 de ani, pe vremea balenelor. samd&etc. acum, toate astea au ramas atractii turistice. prb ca asta e singura chestie buna care se poate intampla si la Sulina, un "oras" total izolat pe uscat.

    da' daca se poate sa i-o tragi lui Lazaroiu din orice unghi, e buna si Sulina&capitalismul 👿 aceeasi tactica "de invaluire", nu conteaza ce spune omul, i-o tragem din/prin paranteze/acolade si tot neamul lor. comunistii aveau un nume pt asta, daca nu ma insel "deviationisti". era nasol de deviationisti, din ce-mi aduc eu aminte 😆

    Reply
  47. Galeata cu pixeli

    Eu am stat 6 luni in Sulina, in armata, inainte de '89. De pe atunci orasul era mort. Intrau 2 vapoare de tonaj mare pe saptamana, iar pescarii aveau interdictie de pe atunci sa iasa in larg la pescuit. Problema e veche acolo.

    Reply
  48. cristihan

    @piratul – ar fi prea mult sa te rog sa spui si ce ar trebui facut? Ca nu s-a facut, ca e rau acum in Sulina si Braila am inteles… Dar care sunt de fapt asteptarile tale de la politicieni? Concret, ce ar trebui sa faca unul ca SL, despre ce sa vorbeasca si ce masuri sa ia ca sa fie ok? Huo pot spune toti (si o si fac), dar SOLUTII concrete si realiste propune cineva?

    Reply
  49. tucu

    @nedo

    Habar nuu ai.

    E vorba de Bucuresti port la Dunare.

    In fata erau bucurestenii si in spate Dunarea.

    Reply
  50. nedormitul

    vai, mint. nu se vede că e pe şantierul naval giurgiu? ţeapăăăă! combinatul siderurgic călăraşi, uite schelele în spate ce mîndru se înalţă.

    Reply
  51. Mirel Axinte

    Iliescu mi-a mîncat 20 de ani din viață, nu vreau să joc și, mai ales, să trăiesc după regulile lui încă 20 de ani sau tot restul vieții.

    Reply
  52. Mirel Axinte

    @piratul

    Sulina, Brăila și restul României reprezintă falimentul republicii Iliescu. Falimentul Constituției lui Iliescu (1991), amendată de Năstase în 2003, falimentul sistemului de justiției, în frunte cu CC și CSM, falimentul Parlamentului, cu toate legilsaturile sale din 1990 pînă acum, falimentul guvernelor și președințiilor post-decembriste. Republica Iliescu trebuie să moară ca să poate învia România cu toate Brăilele și Sulinele sale. Ăsta e proiectul care are nevoie de oameni ca Mihail Neamțu și Sebastian Lăzăroiu. Asta e miza lui 2011, 2012, 2013, 2014 șamd O nouă Republică. O nouă Constituție.

    Reply
  53. piratul

    Acest interviu s-a intamplat la Sulina. Oriunde in alta parte din Romania ar fi fost potrivit,nu si la Sulina. Ideile de dreapta sunt prin natura lor unele optimiste si au nevoie de un cadru pe masura pentru a putea fi promovate si credibilizate.

    Sulina nu este un loc potrivit pentru floricele si bezele. Sulina reprezinta falimentul Romaniei post-decembriste.Falimentul regimului parlamentar si al capitalismului romanesc.

    Sulina are cea mai atractiva pozitie dintre toate localitatile aflate pe litoralul Marii Negre. Sulina are istorie;Sulina se confunda cu istoria moderna a Romaniei. Sulina are un cheu cu functionalitati multiple,un cheu de invidiat pentru toate orasele romanesti riverane Dunarii. Sulina este -inca!- o Alba ca Zapada a Romaniei.

    Sulina este orasul in care mai mult de jumatate din case stau sa se darame dar nimic nu se vinde.Sulina este orasul noroaielor toamana si primavara si al prafului vara. Sulina este orasul lucrarilor de infrastructura realizate de mantuiala. Sulina este orasul pescarilor,locul unde se vinde cel mai ieftin peste din Romania dar,si unde nu exista vreo carciuma care sa-ti ofere peste proaspat….nu exista concurenta. Cea mai buna afacere din Sulina nu este turismul,nici pestele,nici macar transportul naval, cea mai buna afacere este un mini-market alimentar care are venituri intr-o vara cat restul afacerilor din Sulina. Este singurul mini-market alimentar…al doilea mini-market vinde chimice si obiecte de uz casnic si apartine aceleiasi persoane.

    Sulina este orasul in care nimic nu este de vanzare.Sulina este locul unde semnele mutilarii urbane intreprinse de fostul regim sunt inca vii si teribil de dureroase. Iar pustii astia vin aici sa ne vorbeasca despre capitalism. Ori e obraznicie,ori e prostie,cu siguranta insa,nu e o intamplare.

    PS.

    Am afirmat ca Sulina este singurul loc din Romania unde nu se cade a se face apologia capitalismului romanesc. Am gresit. Este inxact. Exista si Braila..

    Reply
  54. Galeata cu pixeli

    Partea neplacuta a astora care se declara de dreapta, si aici ma refer la politicienii de meserie, nu sunt de dreaota. sunt niste loaze a caror singura preocupare e sa parvina cumparand voturi tocmai de la amarastenii de la /stanga/, asistatii adica.

    Domnul Lazaroiu, cred eu, are o problema cu metaforele si vorba prea alambicata pentru un potential alegator de dreapta. Poezia, sharada, povesti cu zane inexistente deocamdata, vorba in dodii din care poti intelege ce vrei nu cred ca tine la un om care asteapta de la tine limpezime, pragmatism, solutii si idei cristal, fara chinezariile unei exprimari echivoce.

    Cel putin eu asa mi-as dori.

    Reply
  55. nedormitul

    am senzația că unora le place mai mult războiul decît finalitatea lui. oricît ar părea de paradoxal, un război are un scop, sau ar trebui să-l aibă. dacă e artă pentru artă, nu-i bine. dacă vrea desființarea posturilor mogulare, iar nu-i bine.

    Reply
  56. nemo

    incet, incet, Laza preia chestia cu "singur impotriva tuturor". reteta patentata 😆

    de pe hotnews:

    lazaroiu a adresat mass-mediei prezenta la sediul pdl doua intrebari retorice, relateaza agerpres.

    "pot sa va pun si eu doua intrebari de perspicacitate?", a spus lazaroiu, rugat sa comenteze alegerile partiale de duminica.

    "ieri au fost alegeri in cele mai favorabile colegii ale usl. pentru ca erau parlamentari care s-au retras din usl. si scorul maxim pe care l-au obtinut a fost de 45%. care e probabilitatea usl sa fi luat 50% ieri daca erau alegeri? ca azi e bac-ul. stiti raspunsul la intrebarea asta?", s-a adresat ministrul muncii jurnalistilor.

    "avand in vedere ca media intotdeauna e mai mica decat maximul, probabilitatea era zero. probabilitatea ca usl sa ia 50% cand in cele mai bune colegii ia 45% e zero", a concluzionat ministrul muncii.

    o a doua intrebare, tot retorica, a precizat lazaroiu, a fost legata de implicarea activa a unui post privat de televiziune de partea candidatilor usl.

    "antena 3 s-a implicat activ de partea usl in campania asta. a vrut sa arate utilitatea pe care o are in obtinerea de 50%, dar si pentru cele 20 de locuri pe care pc-ul le-a negociat. la ce a fost utila antena 3? si de ce usl le da 20 de locuri, cele de la pc? raspundeti dvs. la intrebarea aceasta", a mai declarat lazaroiu.

    Reply
  57. nemo

    @MN: felicitari pt interviu (si pt seria de interviuri). a schimbat substantial culoarea acestui "forum de dreapta".

    in rest, sa-i uram succes lui Laza, ca nu se stie pana in 2014 😀

    oricum, NO way in PDL. prietenii stiu de ce. "o miscare de centru dreapta" e insa alta mancare de peste:).

    aa, si da, decat link-uri, mai bine "citate sugestive" din articolul respectiv. asta din 2 motive:

    1. respectivul alege un pasaj esential, asa cum a fost paragraful din Vlad Macovei mai sus(si cine are chef sue duce sa citeasca).

    2. si nu, nu are lumea timp sa citeasca articolele din presa. eu de ex nu citesc nimic altceva in afara de blogary(+bleen) si ceva hotnews, dar eu poate ca sunt o exceptie 😀 asa ca paragrafele scurte si la obiect sunt binevenite, in loc de o ploaie de link-uri 🙂

    Reply
  58. DanCanada

    Fain interviu! Felicitari! Citeva "pareri":

    1) Mitul de USL>50% a fost demolat de alegerile recente, nu? Daca in Neamt a cistigat PDL, eu cred ca e destul de clar 🙂

    2) Romanul "normal" e intr-adevar de centru-dreapta. Are si bun simt si avind bun simt, mai degraba tace. Foarte probabil mai are si frica de Dumnezeu. De asta romanul "reprezentativ" nu prea se face auzit.

    3) Incercati data viitoare un "background" mai linistit. Interviul are "perturbatii" sonore. Poate un cafe-lounge cu o muzica in surdina?

    Doamne ajuta! 🙂

    Reply
  59. Yeba

    @merechene, nu stiu 🙂 , ca poza e mica si neclara.

    Ancora ori sirena, pai nu?! O sirena incolacita pe o ancora.

    Or sa analizeze laboratoarele tv si or sa ne comunice inainte de alegeri, sa aiba efect electoral.

    Problema mea este ca nu inteleg miza lui Hurezeanu cu Crin, Crin avind un discurs strict de nivelul Lilianei Minca + retorica mai de la oras.

    Reply
      1. Florina

        off topic
        de la articolul precedent, principiul doctrinar al săptămînii:
        "multiculturalismul e ca și cînd ai planta palmieri în sectorul 4. costă mult și trebuie să recunoști că-s frumoși." – Nedormitul

        Reply
  60. Mihai Neamţu

    Off-topic (relativ).

    Nu cunosc detaliile polemicii AMP-Sebastian Lăzăroiu. Pe contributors punct ro am postat un articol-elogiu la modelul de occidentalism întrupat de marea doamnă a civismului românesc. Enjoy.

    Reply
  61. lucid

    Astept analiza SOCIOLOGULUI Lazaroiu despre alegerile de ieri, pentru ca semnalul in ambele judetze e rau prevestitor pentru ceea ce se cheama democratzie de tip (vest)european, tocmai pentru ca Lazaroiu se adreseaza in luarile sale de pozitzie acelei partzi din electorat care, daca nu apare Alba-ca-Zapada, va boicota orice alegere viitoare precum baimarenii.

    Reply
  62. Flavia

    Bleen mi-a luat vorba din gura. Nu am citit interviul. Nu imi permite locul in momentul de fata. Dar am citit comentariile voastre. Concluzia mea: forta Base. Vrem tot mai multi oameni de calitate exceptionala. Cu Lazaroiu,Neamtu, Bleen, Nedormitu, cu voi toti de aici simt ca nu am pierdut vremea in acesti ani. Nu am riscat multe degeaba.

    Reply
  63. Riddick

    La ce se referă când spune "o nouă ordine instituţională ?" Ce înţelege prin aceasta ? Cine o cere, o planifică, ori o propune ?

    Reply
  64. Yeba

    Cine nu stie că la ora 21 vine Base la TVR si că Lăză are tatuaj pe un braț, cf. poză popularizată de o antenă, să afle acum.

    Reply
  65. Nea

    Nedo, cred că publicarea anumitor linkuri ar fi utilă.

    Astfel, Blogary poate deveni un nod central al unei reţele de idei.

    Nu aş presupune, ca tine, că toţi cititorii cunosc toate articolele şi vizitează aceleaşi site-uri. Eu am fost de multe ori recunoscător pentru câte un link interesant.

    Poate trebuie instituite 2 reguli:

    1. Puitorul de link trebuie să rezume în maxim 10 cuvinte subiectul (care trebuie să fie relevant).

    2. Nu muzică şi poezie.

    Reply
  66. tucu

    Tare imi e frica ca in patul lui Lazaroiu cuiul cel mai mare va fi batut si cu ajutorul unor colegi de partid.

    Spre deosebire de alti colegi din PDL care afiseaza pe bloguri un triumfalism periculos ,Lazaroiu a inteles ca important si fezabil in momentul de fata este demolarea mitului USL =60% din voturi.

    Reply
  67. Noika

    Adevărul e că Băsescu a promovat mulţi oameni.

    În rest, a depins numai de ei să-şi dea măsura valorii lor.

    Lăzăroiu n-a ratat această ocazie.

    Mult succes şi toate pînzele sus!

    Reply
  68. Vali

    Interviul acesta are ceva de şuetă cu miză…

    SL îmi pare un amestec de birocrat circumspect şi popândău imperturbabil.

    MN e un savuros amfitrion lacustru.

    Reply
  69. gupi

    /offtopic

    n-ar fi bine sa atasati si transcriptul de la fiecare interviu, sa nu se mai chinuie saracii ziaristi sa preia textele de pe video ? eventual sa-l si traduceti, ca sa aiba posmagii muieți ?

    Reply
    1. Florina

      de dimineaţă au apărut pe, culmea! – realitatea.net şi cotidianul bucăţi din interviu referitoare la albă ca zăpada şi o mişcare de dreapta. acum au prelaut toţi, ca şi după interviul acordat de Pleşu, ce a scris mediafax-ul. adică numai bucata referitoare la AMP. cu titluri schimbate – replică, răfuială – atît!

      Reply
  70. Amelia

    Asta-i muzica… pardon, genul de interviu, ce-mi place!

    Ave, Marite Dictator!

    P.S. Vad ca Hotnews n-a preluat decat replica data AMP la acuzatiile acesteia :mrgreen:

    Reply
  71. cristihan

    Merci pt indicii, o sa-mi fac 3 cruci si intru… 😛

    Back on topic: sa nu ne pierdem totusi realismul – astept sa vad interviul lui MN cu SL "macar" pe TVR (daca tot a fost pomenit Tudor Vornicu), pentru ca noi intre noi suntem convinsi oricum, mai raman insa "cativa" care consuma in continuare chimicale de pe rtv si antene si care sunt mai greu de convins sa treaca pe bio-blogary 😉

    Reply
  72. Yeba

    @cristihan, te duci pe saitul realitatii, ii zice realitatea.net slash ultimaora.html, emisiunea din 18 august. Sunt emisiuni inregistrate.

    On-topic îmi place lista de ministri care le umbla prin cap ăstora de la USL, ca să fie contrastul clar cu oameni ca Lăzăroiu. (Acum zice Miki Mao că e falsă lista…)

    Reply
  73. victor L

    Oare sa nu fi obsevat nimeni sau e un fel de Omerta: ministul are tot mai mult timp liber, iar Blen este tot mai ocupat cu munca.

    Oare il esploateaza ministrul sau Mirel se da ocupat sa sa-l poata sapa?!

    😉

    Reply
  74. nicole

    Prima reactie pe care-am avut-o vazand inregistrarea a fost sa-mi spun ca n-am mai vazut asa un interviu bun de pe vremea lui Tudor Vornicu. 🙂 Apoi, ca acest firesc convingator cu care ajung la oameni mesajele lui MN si SL este din start un mare pas inainte, avand in vedere mizeria cotidiana contrafacuta cu care ne coplesesc zilnic televiziunile.

    Apoi, continutul, substanta interviului mie imi afirma inca o data cel mai important licru la care ma gandesc de ceva vreme: ca traim inceputul unei refundamentari sociale si economice a lumii. Ca traim o schimbare fundamentala de care nu toti oamenii sunt constienti. Si ca acest lucru va schimba din temelii inclusiv Romania. E o metamorfoza in derulare, in care lidership-ul cu siguranta se va schimba. Legic si obiectiv. Felicitari, deci, pentru acest interviu.

    Reply
  75. dacian tolea

    Interesanta ideea cu "o miscare mai larga (…)". Este exact ceea ce (ne) trebuie acum in lupta cu USL. PDL singur, chiar daca se reseteaza, nu are forta de a strange tot electoratul de dreapta. O miscare care sa circumscrie cam tot ceea ce este de dreapta este … o miscare inteligenta, adica de dreapta! 🙂 Felicitari ambilor. E un tandem cu priza. Sper sa se branseze cat mai repede la sursa…

    Reply
  76. tucu

    Gasesc ca ideea unei miscari de centru dreapta ,lansata de Lazaroui ,si voit probabil ne incorsetata in initialele unui partid este extraordinara.

    Bravo Madame Blogary. Ai invatat sa promovezi oameni.

    Interviul acesta este cel mai reusit.Promoveaza un discurs destins fara ranchiuna si fara obtuzitate de partid un discurs care lasa sa se intrevada ca putem avea si o clasa politica de elita.

    Acum alegoatorul poate sa compare modul de a gindi alunecos al lui Nastase,agresivitatea infantile a lui Ponta, goliciunea si stereotipul lui Antonescu cu franchetea,obiectivitatea si mai ales modul constructiv in care cei doi protagonisti ai interviului vad lucrurile.

    Daca Mihai Neamtu mai are prieteni cu idei ,care-si pot exprima ideile in mod direct fara ascunzisuri, fara sabloane, exprimarte simplu pe intelesul tuturor, ar face bine sa-i promoveze.

    E mare nevoie de minte tinara si limpede.

    E nevoie de minte proaspata si libera mai mult decit de o minte geniala dar prizoniera a propriei valori.

    Reply
  77. cristihan

    @nedo: te inteleg, pe de alta parte e mai simplu si mai eficient sa dai un link (poate unii ca @mih – cu placere! – nu citesc zilnic evz, de ex) decat sa te apuci sa faci un rezumat sau sa dai citate complete… Dezbaterea nu cred ca are de suferit. Dar nu-i nici o suparare, either way.

    Acum, la subiect, Lazaroiu pare intr-adevar sa aiba ceva ce n-am mai vazut de la… well, Basescu 🙂 Nu intra in certuri inutile, le-o spune si dupa aia raman aia sa se balbaie singuri.

    O rugaminte: unde gasesc o inregistrare cu emisiunea aia? Eu mi-am scos din grila "anumite posturi" si nici n-as vrea sa caut pe site-urile lor, mi-e frica de virusi 😛 Fara link, doar din vorbe, evident 🙂

    Reply
  78. Mih

    Multumesc, @ cristihan pt trimiterea la art. din EvZ.

    E incurajator si reconfortant sa gasesti parerile proprii impartasite de cat mai multa lume. Semne bune Dreapta are!!! Hai, ca se poate! Si e musai!

    Reply
  79. nedormitul

    știți de ce nu publicăm linkuri? pentru că dorim să aflăm ideile voastre, să creăm o dezbatere, să rămînem în cele din urmă cu ceva.

    cercul linkurilor este îngust, se presupune că toți știm ce scriu principalele ziare sau site-uri. nu are rost să dăm citate peste citate cu lucruri pe care deja le cunoaștem și să ne confirmăm admirația/disprețul față de un autor, lider politic, etc.

    este posibil ca în curînd să şterg şi comentariile-citat.

    Reply
  80. alin

    Vlad Macovei:

    "Lăzăroiu, alături de Traian Băsescu, sunt vârfurile de lance prin care scorul electoral de peste 50% al USL poate fi răsturant. Lăzăroiu are o plăcere nebună, dar calculată, în a-i ataca pe cei doi lideri ai USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, şi aceştia par destul de pleoştiţi şi lipsiţi de nerv când e vorba să-i dea replica.

    Ce îl face pe Lăzăroiu să pară atât de puternic? În primul rând este vorba de contaminarea pozitivă cu imaginea lui Traian Băsescu. Fostul sfătuitor apropiat al preşedintelui, cu aerul său semi-misterios care dă impresia că ştie multe, produce în rândul adversarilor politici o reacţie similară cu cea pe care o produce Băsescu: îl poţi înjura fără grijă, dar îl poţi subestima doar dacă îţi asumi nişte riscuri uriaşe.

    Vîntu şi Geoană au experimentat asta pe propria piele şi povestea lor încă dă fiori în rândurile Opoziţiei mediatico-politice. Lăzăroiu este singurul politician care a reuşit să preia din această aură, ce se dovedeşte un pumnal foarte ascuţit. Opoziţia se teme de Lăzăroiu. Şi asta e o primă cauză care îl face puternic.

    A doua cauză este că Lăzăroiu este un om care chiar crede în valorile dreptei, ceea ce îl face, aşa cum spuneam şi mai sus, un comunicator redutabil. Greşeala de a pune pe el exact aceleaşi tunuri pe care televiziunile de ştiri le pun pe PDL-iştii care recită papagaliceşte din relizările Guvernului, iese deja la suprafaţă. Lăzăroiu poate fi înghesuit mediatic, fără doar şi poate, dar fără rafinament şi inteligenţă este greu, foarte greu."

    Reply
  81. Yeba

    Fără cusur intervievatorul şi regizorul interviului, a pus şi muzică 🙂 , a ieşit grozav.

    Foarte milos dl Lăzăroiu, le-a azvârlit şi băieţilor un os de ros, tema patului de cuie.

    Reply
    1. Florina

      e, şi povestea cu AMP+Hrebenciuc=adio nominal şi n-am cuvinte!

      PS fără linkuri, vă rog. în cîteva cuvinte, spuneţi ce conţine articolul respectiv.

      Reply
  82. adriana

    Dupa ce am ascultat interviul cu domnul Lazaroiu,am avut o senzatie de liniste sufleteasca,o senzatie ca inca citiva oameni de inteligenta si moralitatea celor doi Ro.are sansa sa reinvie din cenusa. Din pacate,cind ascult discursurile lui Crin Antonescu si Victor Ponta,simt o agitatie interioara,simt un fior rece pe sira spinarii,simt ca cei doi la cirma tarii nu sint cea mai fericita alegere.Acum citeva zile am descoperit motivul pentru care uneori sin irascibila,minioasa pe toata lumea.Urmarind programele de la Realitatea si Antene,tipetele moderatorilor,inchizitia celor de acolo,lipsa lor de deontologie iti da o stare de agitatie sufleteasca continua.Cred cu tarie ca aceste TV.cotribuie in mare masura la nervozitatea pe care o intilnim in societatea romineasca.Cu respect Adriana.

    Reply
  83. Mih

    Oare ne-am putea "contamina" in contact cu o stare de sanatate "contagioasa"?

    Ar fi bine si de dorit. "Vectori" de calitate avem – Lazaroiu si Neamtu reprezinta o dovada certa.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *