Praga – București

A fost primul meu drum în afara țării de cînd nu mai e tata. Și surprinzător poate, la întoarcere m-am gîndit numai la el. Asta în timp ce NATO nu-i nimic pe lîngă supravegherea aeriană pe care am asigurat-o uitîndu-mă pe geam. Eu stau numai la geam! 🙂

Tata. Prima călătorie de cînd nu mai e. Nu-mi dau seama de ce mi-a răsărit în gînd. Poate pentru că a lucrat o viață la Tarom, dar nu a zburat niciodată. De frică. Avea încredere absolută în aparatura de bord la care lucra, dar avionul are mai multe componente, încerca să se justifice cînd venea vorba. Așa că pe ce punea el mîna era în regulă, dar restul?! Așa că lasă. Lasă azi, lasă mîine, acum nu e momentul, și a lăsat o viață.

Poate pentru că la Praga cel mai mult m-a impresionat cartierul evreiesc. Cu casele, cu cimitirele, cu sinagogile, cu lumea lui. I-aș fi povestit multe, tata a lucrat și la Comunitatea Evreiască din București, după ce s-a pensionat de la aeroport. Lumea lui profesională s-a împărțit între avioane și evrei, cumva. Nu sînt evreică, din păcate, deși mi-am dorit mult.

Poate pentru că aș fi rîs cum mai făcusem de atîtea ori înainte, nespunîndu-i că am de călătorit cu avionul. Se cam obișnuise că minciunesc, dar zicea ”bine”, în speranța că poate nu e așa, ca de obicei.

De obicei, știind de mică că lui tata îi e frică, îi spuneam la întoarcere. Numai, exclusiv la întoarcere. ”Știi cu cine am venit? Cu X”. Sau ”l-am văzut pe Y, am vorbit cu Z” și tot așa. Sau ”nu am văzut pe nimeni cunoscut”, se putea și așa.

Poate pentru că de cînd eram foarte mică mi-au plăcut avioanele. Pentru că mă îmbrăca mama frumos (standard, standardul meu 🙂 rochie de dantelă, pantofi de lac și geantă, toate albe), ghindocul de doi-trei anișori, și mergeam să-l vedem pe tata la lucru. Numai eu aveam voie să trec granița, mama rămînea într-un loc anume, și asta, faptul că numai mie și lui tata ne era permis să pătrundem în lumea aceea mă încînta de atunci.

Am iubit avioanele încă de pe atunci, cînd spuneam că vreau să mă fac pasager. Asta mi-am dorit eu să devin în viață, cînd eram mică, pasager, nu rîdeți. Tata era în ochii mei un om special, el și colegii lui, care făceau ca avioanele să zboare în siguranță. Știu de la el cum sună motorul, e un zgomot fabulos, cum trebuie să decoleze, cum să aterizeze… Știam de mică la ce înălțimi zboară avioanele, cu ce aparatură specială, de cînd mă jucam cu cele mici pe care mi le aducea tata. Împreună cu portocala cu frunză, de Crăciun, la pomul de iarnă.

Habar nu am de ce mi-a venit tata în gînd acum. Deși explicabil, va rămîne așa, e mai bine. Știu numai că am avut impresia, mai mult ca în alte dăți, că acum chiar nu se poate întîmpla nimic rău. Așa că m-am bucurat ca acel copil care am fost, tot drumul. Și mă bucur ca un copil, trebuie să mai trag de mine să arăt totuși a om mare, credeți-mă. Pe lîngă lumea serioasă din jurul meu, cu treburi, mi-e greu să ascund licărirea din ochi măcar, freamătul, plăcerea.

Știu de ce am avut impresia asta. Pentru că acum tata e sus.

PS: Este singura fotografie pe care o am de atunci, nici eu nu știu cum făcută. Știu doar că este făcută în cimitirul avioanelor, acolo probabil se putea. 

Ce mai putem face în afară de protest

Și acum toată lumea va sări cu gura pe mine: cum, trebuie să-i oprim, trebuie să ne știe de frică, trebuie să le arătăm că sîntem puternici.

Puternici, așa. Cîți? Cînd, unde? La București, cel mult în oraștele mari ale țării. La care ei pot opune toată lumea care i-a votat în decembrie 2016, urlînd că vrem să schimbăm rezultatul alegerilor.

Și vrem, da. Ăsta este adevărul, este un coșmar ce se întîmplă acum. Și mai rău, este un coșmar care durează de prea multă vreme. 

Și cum să schimbăm rezultatul alegerilor? Prin soluții de moment și de compromis, apelînd la unul și la altul? Sau contruind ceva trainic și durabil în timp? 

Au fost, în ultimii ani, cîteva încercări de a închega partide, așa zis de dreapta. Mai mult sau mai puțin, în funcție de liderul, mai mult sau mai puțin carismatic care le anima. Au eșuat lamentabil, mai puțin PMP, ajuns cu greu în parlament. Soarta PMP-ului însă, avînd în vedere parcursul fostului președinte Băsescu, cu care se identifică, nu este nici ea clară. 

Și atunci, ce facem? Strigăm zi și noapte, în față la guvern să facă ce trebuie? Așa, și? Dacă nu fac, ce? Facem demostrații, greve, organizăm mișcări de stradă, și? Scoatem limba la ei, și? La final rămînem cu acest ”și” după care, din păcate, nu mai urmează nimic. Cu un ”și” spînzurat în timp, fără nici o finalitate concretă. 

Lumea are propriile probleme, copii de crescut, bătrîni de îngrijit, joburi la care merge zilnic, concedii de făcut. Nu poate sta tot timpul în priza protestului, nu poate fi prezentă mereu, ca în stare de război, la apelul societății civile. Este practic imposibil să ții pasul cu ei, cu cei de la putere, și cu tîmpeniile pe care le fac aproape zilnic, cu aberațiile pe care le produc cu aceeași frecvență. 

Iată ce spune Paul Dragoș Aligică:

Alerta maxima, Puterea iar face si drege. Este imposibil sa tii pasul cu asta, este uman si tehnic – constitutional/politic- imposibil sa poti opri – data fiind actuala structura politica si de distributie de autoritate publica – toate abuzurile actualei Puteri.

Cum s-a ajuns aici? Sa fim de o sinceritate brutala, e simplu: La ultimele alegeri libere si corecte s-a votat sau nu s-a votat dupa cum s-a votat, sau nu. Se spune: Asta a fost „oferta” politica. N-am avut ce.

Asta e: Cand cetateanul se comporta fata de viata publica precum un shopper, merge regulat sa aleaga dintr-o oferta data (daca merge sa aleaga, ca poate ca in ziua aia are alte prioritati) rezultatul nu poate fi decat prin accident statistic diferit. Democratia inseamna mult mai mult decat un consum de produse politice create de altii. Democratia inseamna coproductie de guvernare. Inseamna o prezenta si implicare inteligenta in varii zone si contexte ale vietii publice, in nenumarate moduri.

N-a fost oferta de produse politice acceptabile. Bun. Si? Care mai e problema acum? N-a fost si gata. Alta data. Vor cadea candva din cer, de undeva, niste structuri organizatorice care sa apere interesele sectorului privat din Romania. Probabil ca d-nii Liiceanu si Patapievici au o obligatie „sa faca ceva” si vor face. Fiind intelectuali publici trebuie sa organizeze public si apere intreprinzatorii romani. Ce treaba au?!

Sau poate ca intr-o zi, o dimineata clara de Mai, se va anunta la TV si Radio formarea unor noi partide. Si cetateanul roman, intr-o zi de Noiembrie, se va trezi si va merge la urne, unde va fi o oferta politica pe cinste. Pentru toate gusturile.

Pana atunci, se sta intr-o alerta maxima cu ochii pe butelie. Ca o secunda de neatentie si e ca si disparuta.

Nu, nu va fi niciodată o ofertă pe cinste. Oferta pe cinste trebuie să ne-o facem singuri. Deci, ne apucăm sau nu de Tea Party românesc? Ne implicăm în ce înseamnă altceva decît protest, o mișcare de la firul ierbii, chiar de la firul ierbii, în care fiecare să aibă de spus ce-l doare, în care fiecare să-și promoveze interesul și să sprijim candidați sau să ne organizăm în partid pentru următoarele alegeri? Nu garantat 2020, ci 2024. Construcții minune nu există, ori dacă vi se pare că există, sînt efemere. Opt ani au trebuit americanilor ca să ajungă să aibă în conducerea țării oameni de la președinte inclusiv în jos. 

Deci, da! Se poate. Totul depinde de noi, de noi toți, cum și accederea PSD la putere a depins tot de noi toți. Nu de bule de Facebook, ci de toți cei cu drept de vot din România. De toți cei scîrbiți de ocupația pesedistă a țării, în primul rînd, de toți cei care ar vrea altceva, dar nu au cum, nu știu cum. 

Eu nu vreau să se facă, eu vreau să fac. Vreau să organizez. Vreau să încep. Da sau nu? Cîți sînteți interesați de acest proiect? Cîți conștientizați că numai noi ne putem ajuta și nimeni nu o va face în locul nostru și din dragoste pentru noi?  

PS: Pentru cine nu știe ce este Tea Party, o mostră aici. Și articole viitoare, bineînțeles. 

 

Domnule Grindeanu, mai sinteti prim-ministru?

Astazi aveam intalnire cu ministrul de finante. Asa cum v-am anuntat aseara. Am fost la comisie si surpriza. Ministrul de finante nu mai vine. Si-a trimis aghiotantii.

Sursele mele din ministerul de finante m-au informat ca intrebarea mea legata de Darius Valcov a produs deranj mare in minister. Oamenii sunt speriati. Ministrul nu a fost prezent pentru ca nu a vrut sa raspunda la aceasta intrebare.

In acelasi timp, executia bugetara pe primul trimestru si declaratia de acum cateva zile a sefului ANAF au confirmat un adevar crunt pentru PSD. Oamenii au mintit. Colectarea este mai slaba. Revolta mea insa este legata de declaratiile si afirmatiile primului ministru Grindeanu care intra sub incidenta articolului 8 din legea raspunderii ministeriale. Lucru asta ar trebui sa ne revolte pe toti. De aceea solicit public primului ministru Grindeanu sa ceara public scuze romanilor pentru faptul ca a prezentat date inexacte.

In caz contrar, va rog sa-mi permiteti domnule prim-ministru, sa alegem chiar si calea de a sesiza procuratura pentru a afla adevarul.

Este momentul ca PSD-ul si prim-ministrul Grindeanu sa inceteze sa-si bata joc de romani si de finantele publice ale acestei tari. Daca tacem si mergem mai departe, suntem cu totii partasi la ce va urma.

Cercul vicios al unei minciuni politico-mediatice

Odată cu inițiativa unei comisii parlamentare care să cerceteze ipotetica ”fraudare a alegerilor prezidențiale din 2009” – dublată printr-o anchetă in rem, deschisă de Parchetul General – au reapărut câțiva jurnaliști care, cu profesionalismul și conștiința morală binecunoscute publicului, s-au apucat să rostogolească iarăși calomnia la adresa mea cu privire la o presupusă alterare a corectitudinii procesului electoral în secția de vot de la ambasada României din capitala Franței.

Reamintesc, mai jos, câteva date legate de acea secție de vot aflată în responsabilitatea mea, ca șef de misiune diplomatică.

1. Comisia electorală, din care nu am făcut parte, era compusă din diplomați și reprezentanți ai principalelor partide politice: aceștia au semnat, fără nicio rezervă, Procesul Verbal care consemna rezultatele, după DUBLA numărare a buletinelor de vot. Nici reprezentanții acreditați ai unor ONG-uri, care au supravegheat întregul proces electoral, nu au semnalat cea mai mică neregulă.

2. În 2009 s-au exprimat MAI PUȚINE voturi decât la prezidențialele din 2004 și 2014, când la Paris se aflau alți șefi de misiune: iată însă că ACELE alte scrutinuri n-au mai deranjat pe nimeni!

3. Interpelate după validarea alegerilor prezidențiale, Autoritatea Electorală Permanentă și Parchetul de pe lângă ÎCCJ au emis acte oficiale prin care atestatau că, la secția respectivă de vot, NU au fost semnalate nereguli.

4. Am câștigat definitiv și irevocabil, la Curtea de Apel București, un proces contra acestei defăimări devenite folclor urban printr-o campanie mediatică întreținută la comanda unor interese partizane, fără nici o dovadă. Am în curs un al doilea proces pe aceeași temă și, probabil, voi fi nevoit să acționez în instanță orice persoane sau surse media care – terfelindu-mi pe mai departe dreptul la bună reputație – vor continua să reitereze această minciună.

În ceea ce privește cele două anchete menționate, ele sunt binevenite, dacă e ceva de clarificat cu privire la ansamblul procesului electoral. Există două concluzii posibile ale acestor demersuri politice și instituționale:

1. Alegerile din 2009 nu au fost corecte, așadar: a) România nu îndeplinește criteriile de la Copenhaga privind organizarea proceselor electorale democratice, nemeritându-și poziția de stat-membru al UE și b) al doilea mandat al fostului președinte al României trebuie anulat, dimpreună cu totalitatea actelor oficiale, decretelor și tratatelor sau acordurilor internaționale semnate de aceasta. Prin extensie, și mandatele miniștrilor validați de fostul președinte sunt nule de drept.

2. Alegerile prezidențiale din 2009 au fost corecte, așa încât orice suspiciune cu privire la rezultatul lor dispare.

Nu mi-aș fi dorit ca jocurile politicianiste să ne pună țara, pe care am slujit-o cu toată loialitatea și priceperea, ca diplomat și intelectual public, într-o asemenea situație imposibilă, dacă nu chiar absurdă prin implicațiile sale. Dar dacă tot s-a ajuns aici, mă aștept la o concluzie fermă, emisă fără echivoc atât de către forul legislativ, cât și de către Parchetul General.

(Foto: digi24.ro)

 
 
 

Cine conduce cu adevarat Romania?

Maine s-ar putea sa avem confirmarea unei informatii bomba. Sa va explic.

L-am convocat la comisie pe ministru de finante. Tema, executia bugetara pe primele trei luni. I-am comunicat in scris o serie de intrebari, sa aiba timp se pregateasca. In ultimul moment, insa, m-am gandit la o intrebare al carei raspuns s-ar putea sa fie stirea inceputului de an.

Tot mai multe persoane din ministerul de finante au confirmat prezenta in minister foarte des a lui Darius Valcov. Chiar si in cadrul unor discutii tehnice legate de buget, impozit pe venit global, legea salarizarii, etc. Tare nu?

De aceea folosesc acest prilej pentru a-i aduce la cunostinta ministrului inca o intrebare pe care o voi pune si maine in cadrul comisiei. Raspunsul la aceasta intrebare poate da sens multora din lucrurilor care se intampla astazi cu banii romanilor.

Intrebare: Domnule ministru Viorel Stefan, avand in vedere ca Darius Valcov nu are nicio calitate oficiala sa participe la astfel de inatalniri:
– cine i-a permis accesul in minister si a autorizat participarea la aceste intalniri,
– care este calitatea in care Darius Valcov participa la aceste intalniri,
– a semnat Darius Valcov in calitate de persoana privata un angajament de confidentialitate, avand in vedere ca unele date din ministerul de finante au clasificare “secret de serviciu”?

Maine, dupa ce raspunde ministrul, va fi clar pentru toti romanii ca programul PSD este programul Valcov si nu programul Dragnea.

Astept si eu, la fel ca dumneavoastra, raspunsul la aceasta intrebare. Oricum, aceasta prezenta a lui Darius Valcov devine naucitoare pentru romani.

Decizia CEDO: faceți pușcării!

Decizia CEDO, dată astăzi, 25 aprilie, spune că: 

Condiţiile de detenţie din penitenciarele din România contravin Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului şi arată o disfuncţionalitate structurală care necesită adoptarea de măsuri generale de către stat – news.ro

Prin hotărîrea pilot pe care a decis să o aplice în dosar:

CEDO cere României să implementeze măsuri care să diminueze supraaglomerarea din închisori şi să amelioreze condiţiile de detenţie. Instanţa lasă statului dreptul de a stabili ce demersuri concrete trebuie să facă pentru a rezolva problemele, precizând, însă, că, dacă statul nu poate garanta fiecărui deţinut condiţii de detenţie conforme Articolului 3 din Convenţie, atunci recomandă reducerea numărului de persoane din penitenciare.

Adică: ori faceți pușcării decente, ori ori reduceți numărul de persoane din închisori. 

Cine vrea să construiască pușcării decente? Ia să vedem. 

Ăla eu, ăla eu… Nimeni. Sigur că toată lumea nu vrea să intre în pușcărie, nicidecum să construiască alte pușcării cu condiții omenești. Pușcăria e pușcărie și politicienii noștri știu asta. De asta și fug, așa că ar fi aberant să le cerem să-și facă culcuș mai omenesc. De unde și amînarea la nesfîrșit a rezolvării problemei. 

Nu, CEDO nu spune nimic despre un T0. CEDO nu are atribuțiuni să facă asemenea recomandări, mai degrabă politice decît juridice. 

Un judecător de la curtea europeană a pomenit ordonanța 13, precizînd că a produs mișcări de stradă, dar curtea nu cere nici grațieri și nici relaxarea politicii penale. Mai mult, nu ne amendează cu mult vehiculata sumă de 80 de milioane de euro, sumă plecată dintr-o proastă interpretare a spuselor Ralucăi Prună. Video la finalul articolului, din care se poate vedea că suma aceasta este estimarea ei, a doamnei Prună, nicidecum amendă dată de CEDO. Suma a fost aiurea complet vehiculată în presă, exemplu aici

În rest, problemele sînt sistemice și repetitive, ceea ce necesită rezolvare internă de urgență. Rezolvare care este lăsată la dispoziția autorităților române.

Acum să-l vedem pe Tudorel cu foaia de parcurs promisă în dinți! 🙂

PS: Bonus! Pînă la rezolvarea situației, CEDO suspendă procesele României, aflate pe rolul ei. Decizia poate fi consultată, în limba franceză, aici

PPS: Video Raluca Prună. În care vorbește nu despre o amendă aplicată de CEDO, ci despre cît vom avea de plătit despăgubiri în situația în care tot mai multe dosare din România ajung pe masa CEDO. 

 

Holocaust Remembrance Day. Cu pietre funerare sparte la București

On Yom HaShoah sau Holocaust Remembrance Day începe la asfințitul soarelui (ziua evreiască atunci începe și durează pînă în seara următoarei zile) cu coborîrea în bernă a steagului israelian, cu speech-uri rostite de președintele și prim-ministrul Israelului, cu aprinderea lumînărilor pentru cele aproximativ 6 milioane de victime ale orgiei abătute asupra poporului ales, de către șase supraviețuitori.  

Lumea întreagă comemorează și rostește ”Never again” în această zi, ca și în altele dedicate aceluiași prilej. Oroarea nu mai trebuie să se întîmple pe acest pămînt, atît timp cît va dăinui. 

Numai că la noi, întîmplător sau nu, exact ieri s-au găsit niște neoameni, niște indivizi din care orice urmă de umanitate a dispărut, să devasteze niște morminte în Cimitirul Evreiesc Giurgiului. 

Aurel Vainer, președinte al Federației Comunităților Evreiești din România, scrie pe Facebook, însoțind postarea de fotografii:

În noaptea de 23-24 aprilie 2017, zece monumente funerare au fost vandalizate la Cimitirul Evreiesc din șos. Giurgiului, București.

Distrugerea, produsă prin răsturnarea și spargerea monumentelor, a fost constatată în dimineața zilei de luni, 24 aprilie, de către salariații cimitirului, fiind imediat anunțate organele în drept pentru a efectua ancheta în acest caz.

Conducerea Federației Comunităților Evreiești din România (F.C.E.R.) și cea a Comunității Evreilor din București (C.E.B.) au calificat actul ca fiind unul grav de vandalism și antisemitism, care a mâhnit, jignit și revoltat întreaga comunitate evreiască din România. Circumstanța agravantă că distrugerea violentă a celor zece monumente funerare a survenit exact în ziua în care evreii din întreaga lume comemorează moartea celor șase milioane de evrei uciși în Holocaust nu poate fi explicată printr-o simplă coincidență.

F.C.E.R. și C.E.B. solicită organelor de anchetă ca vinovații să fie identificați și aduși cât mai rapid în fața justiției, o sentință dreaptă, în conformitate cu legile în vigoare, fiind nu numai o reparație morală pentru cele zece familii și pentru întreaga comunitate evreiască, dar și o modalitate firească și democratică a societății românești de a descuraja astfel de acte de vandalism și antisemitism în viitor. Este necesar ca legile statului român să fie aplicate cu exactitate și celeritate, în spiritul și litera lor.

Da, este foarte greu, dacă nu imposibil să consideri ce s-a întîmplat o coincidență. Deși nu este exclusă, jegurile societății nu știu date comemorative, nu știu aniversări și comemorări, știu un singur lucru: să distrugă. Un singur lucru nu vor și nu pot distruge niciodată: poporul evreu și toată moștenirea lăsată de acesta, zi de zi, omenirii. Incomensurabilă.

Să sperăm că cei care au produs odioasele fapte vor fi prinși și judecați cît mai repede. Pînă atunci, de urmărit în continuare cum a fost marcat momentul la Tel Aviv și oameni din timpul ororii care și-au riscat viațile încercînd și reușind să scape de la moarte evrei. 

 

(Fotografia este din Praga, din Cimitirul Evreiesc de acolo. Despre care am să vă povestesc.)

 

Asistații mintal

A cîștigat Drăgulescu o nouă medalie la gimnastică? Ura, vivat, să trăiască! Este același Drăgulescu pus la zid și înjurat cînd s-a aflat că are probleme în căsnicie? Este, și ce dacă?! Noi, cînd e de lăudat, lăudăm, cînd e de criticat, criticăm. Așa mi s-a răspuns pe Facebook. 

Corect. De ce să ne mai întrebăm dacă există proces, dacă lucrurile astea care se spun sînt (și în ce măsură sînt) adevărate? De asta se ocupă un întreg internet românesc plus televiziunile. De subiectul Năstase. Nu, nu fostul prim-ministru, celălalt. Și înarmați cu corectitudinea politică – pe alte meridiane în scădere dramatică de cotă, la noi în creștere – facem subiect de o zi sau mai mult, dacă nu intervine ceva, altceva, din ce a zis bădăranul. 

Că Năstase are o vîrstă, că nu mai contează ce zice, nicidecum pentru tînăra și corecta politic generație tînără, că nu mai e de mult un model în viață, dacă o fi fost vreodată, mai contează? Nu, evident! Pedepsirea exemplară a unui om de 70 de ani trebuie executată ca la manualul corect politic al noilor moravuri, chiar dacă individul asta a făcut toată viața, adică nu e nici pe departe nou ce s-a întîmplat acum. Și atunci de ce discutăm toată ziua despre el?! Pentru că a scris/vorbit la BBC despre noi, despre români, și simțim nevoia să ne detașăm de bou, ca și cum pînă acum fusesem de acord cu el? 

Avalanșă în Retezat, doi morți. Aflăm că aceștia sînt copii, și mai dramatic. Dar nu orice copii, ci copii premiați, copii cu performanțe deosebite în alpinismul mondial. Cum s-a putut întîmpla? ”Nu au știut să meargă pe munte”, cade sec concluzia unui salvamontist, și el premiat, la rîndul lui. 

Și de aici, isteria publică. Cum a fost posibil ca un tată să-și supună copilul la asemenea riscuri?! Cum a putut face așa ceva?! Uităm momentan că absolut toată viața înseamnă un risc, mai mare sau mai mic, că nu putem să asigurăm copiilor certitudinea neîntîmplării relelor, că noi înșine ne urcăm cu ei în mașină și în avion, neținînd cont că un accident poate surveni oricînd, și nu din vina noastră, ori că accidentele aviatice, atît de rare, pot să se întîmple, la fel, oricînd. Că nimeni nu e scutit de risc. Că viața, printre altele, și asta înseamnă, risc asumat. 

Nu ne interesează! Tatăl e vinovat! S-a descoperit acum că tatăl își forța copila, făcea și dregea, în fine. Decretează lumea bună a internetului, luîndu-se, în gașcă, după formatorii de opinie (Apropo, la ce profesională se studiază formarea opiniei?). Omul zace într-un spital, rănit în urma accidentului din munți, noi mai aruncăm o căruță de zoaie în capul lui, să simtă că i-a murit un copil, și nu oricum! Ci împins chiar de către el, vrem noi să dăm verdictul înainte să o facă justiția. 

Sigur, nu sesizăm nici o nepotrivire între ”Fusese lansată o avertizare de mare risc de avalanșă” și ”cineva a declanșat-o, poate chiar cei care au făcut ascensiunea?”, nici un neuron măcar nu semnalizează ”Pericol! Sînteți ilogici!”, lăsați omul în pace, e suficient ce i s-a întîmplat, fiți oameni! 

A fi om înseamnă a te dubita pe tine însuți/însăți, uneori, a te mai gîndi dacă ești buricul universului, cel care are totdeauna dreptatea de partea sa, dar de ce să faci asta tocmai acum, cînd tu știi mai bine, din fața calculatorului, cum e cu escaladele și cu riscul și, mai ales, cu creșterea copiilor?! 

Și în același trend, de ce să nu știm tot și despre justiție? Mai ales despre justiție, subiectul preferat al presei românești. Și dacă presa asta zice, exact asta zicem și noi. Ca presa sau pe dos, dar zicem, important e că au impus subiectul. Că nu ne interesează prea mult, că nu ne afectează asemenea, că știm ”dar cîte spitale se puteau face din banii furați?”, de parcă sîntem o națiune de pacienți care necesită tratament perpetuu, ce mai contează? Asta a lansat presa, ăsta e subiectul mestecat. 

Și ajungem, invariabil, la fostul președinte Băsescu. Care poate fi cît de logic și cît de aplicat în ce spune, e degeaba. Știm noi mai bine că tot ce face face pentru curva aia, vedea-o-aș trîntită prin catran și fulgi în piața publică, poate și pentru fiică-sa puțin, dacă ne gîndim mai bine. 

Dar cum să spui cu siguranță că astea două ar putea fi și mai însărcinate decît Mona de Freitas, celebra soție permanent însărcinată a lui Bivolaru? Ei, cum? Uite așa, cine mai stă să se gîndească?! 

Cum la fel, nimeni nu mai stă să se gîndească că la momentul alegerilor pentru funcția de președinte al României, Băsescu a fost varianta cîștigătoare. Că fără el, DNA ar fi fost PNA-ul lui Năstase, cu un amariei în vîrf. Că puteam avea un Geoană sau un Antonescu în fruntea țării, nu-i așa că ar fi fost bine?! 

Cum să te mai gîndești la așa ceva, cînd el vine și depune amendamente care știm noi sigur că o vizează pe ”aia”?” Care să o scape pe ”aia”; cu cît s-o putea mai mică pedeapsa. 

Cum să te mai gîndești la una și la alta bune și foarte bune din mandatele lui Băsescu, cînd se știe și se exprimă atît de plastic și de frumos cum ”s-a dat el cu infractorii”? Cum să te mai gîndești că ceea ce numim și preaslăvim astăzi presă a fost toată, în întregime, fără excepție, împotriva lui Băsescu la momentul alegerilor?! Cum să te mai îndoiești tu, cînd oameni de calibru intelectual incontestabil spun că Băsescu, astăzi, e rău?! Cît Drept știu ei, ori cum știu că ce a apărut în presă e și ce a spus Băsescu?! 

Dar cît ne afectează ce face Băsescu astăzi mai contează? Mai este atît de important Băsescu pentru scena politică? Mai contează, cum ar veni? 

L-am luat acasă, cu acte, cînd l-am votat, ca să plîngem acum amarnic? Ori l-am avut președinte și ca președinte, a făcut cam tot bine, așa cum ne așteptam? Avem DNA datorită lui Băsescu? I-auzi! Să uităm cît mai repede, nu se încadrează în tiparul nostru mintal. Trebuie ca Băsescu să fie fără pată pînă la sfîrșitul vieții, ca noi să-l sanctificăm? Sigur că trebuie, dacă nu el, atunci cine?!

Avem legături emoționale cu Băsescu? Sigur că avem, noi l-am făcut președinte, noi trebuie să ne simțim satisfăcuți. Sau nu, ca acum, și să jelim amarnic fapta noastră reprobabilă, cum am putut vota și crede că ar fi altceva?!

Poftim, dosar penal in rem pentru alegerile din 2009. Să fie și Geoană președinte măcar puțin. Să nu mai aibă Băsescu ocazia să taie salarii și pensii. Pensii pe care nu le-a tăiat niciodată, dar contează?!

Și, mai ales, mai contează, în condițiile în care, economic, ăștia fac praf totul? Și ce dacă?! Las’ să facă, măcar vine ”scumpa noastră” și-i ia. Atîta satisfacție să avem și noi, să-i vedem în cătușe. Că nu mai recuperează pe urmă nimeni nimic, nu mai contează sigur, avem spectacolul arestărilor și asta e tot ce-am vrut. 

Și mai avem speranța. Că orice ar face ăștia, va veni ea și îi va lua. Nu contează dacă sînt vinovați sau nu, să-i ia și să ne ostoiască așteptările. Asta e tot ce contează, noi și durerea din sufletul nostru, nicidecum adevărul. Că noi nu am avut candidați, că nu vom avea, în ritmul și felul acesta, nici mai departe, ce mai contează? Candidează Luluța și ne-am scos. La fel cum candida Morar, după mintea unora, acum patru ani. 

Este placa pusă zilnic, de cîteva ori, în internetul românesc, de asistații mintal. De cei care au nevoie să zică și să scrie după cum duce valul, val plecat din presă și societatea civilă. Cărora le este prea greu să gîndească autonom, cărora le e rușine să spună ce gîndesc singuri, celor care vor să fie în trend. Celor care au nevoie permanentă de asistență mintală, fără de care nu se descurcă. Și care continuă să se mire cum a putut cîștiga Trump alegerile în SUA, cînd a avut absolut toată presa (mai puțin Fox News) împotriva lui. Și care nu-și vor explica pînă mor cum a căștigat Trump alegerile în SUA, pentru că presa, farul lor călăuzitor, nu le va spune niciodată. De ce le-ar spune, cînd nu i-ar fi ei convenabil?!

Nici la noi nu spune nimeni. Noi sîntem o nație de anticorupți veseli și degrabă vărsători de epitete, metafore și tot arsenalul figurilor de stil cu care putem să-i dăm dușmanului o lovitură năucitoare. Pe internet. Lumea reală are alte priorități. 

Refuzați de propriile vieți, incapabili să-și ofere o șansă, anticorupții internetului sînt noii asistați mintal. Care așteaptă să mai scrie cineva ceva, ca să aibă la ce da share, cu  un aprobator ”Exact!”. Născut din lipsa de idei și de preocupări a emitentului. 

Poate ar trebui, la cît ne pricepem la justiție, să adoptăm sistemul american al curților cu jurați. American? Mnuuu, mai așteptăm, poate își revin și îl pun pentru ceva, orice, sub acuzare pe președintele lor, noi mergem cu UE și cu noua ordine necoruptă a lumii înainte. 

Cum, Europa e și ea coruptă??? E clar, iar a intrat Rusia pe fir.

Rusia, corupție? Wait, wait, acum sînteți aproape, foarte aproape. 

Dar nu stă nimeni. Se știe doar că din și despre Rusia primim numai fake news. 

 

 

 

The False Civil Society and Government ‘Charities’

Lucian Vâlsan:

”If Gramsci would be alive today, he would be in awe at how effective this system is at creating a fake civil society formed almost exclusively of State activists that maintain cultural hegemony. Even Gramsci wasn’t that optimistic in his vision!

Because, you see, these „non-reimbursable grants” do come with strings attached. And those strings are almost exclusively ideological.

If it’s not „promoting social inclusion” (Which is codeword for as few white men as possible) – then it’s some carbon global warming nonsense. If it’s not that – then it’s about counting how many vaginas you have on your fishing boat. If it’s not that, then it’s some combating homophobia nonsense – as if poor peasants building a farm in rural Lithuania give two hoots about who’s sleeping with whom while milking the cow.

And it goes on and on and on.

And most charities are in some way, shape or form connected to this monstrous far-Left apparatus that is the European Union.
The main competitor in grants for the European Union is George Soros – whose grants have requirements that go even further to the Left than Brussels would demand.

So, basically, if you’re a non-Leftist charity in Europe – you’re at an inherent disadvantage because your leftist competitors will almost always be better funded than you are. After all, the people who pay most of the taxes are right-wingers – and while right-wingers are the most likely to give to charity, under such a tremendous tax burden their generosity is severely curbed anyway.

And it gets worse…”

New video:

Cine rezistă, noi sau ei?

Nu ați dat încă jos guvernul Grindeanu? S-a dat pe brazdă, s-a făcut băiat cuminte și nu mai scuipă noaptea pe străzi, nu mai bea, și-a luat de muncă?

Poate nu e momentul să vă întreb asta. Poate nu e momentul să vedem ce s-a realizat cu protestele din iarnă. 

Dar e momentul să vedem în ce situație dramatică se află țara. 

Nu există nici un program real de guvernare. Există o poveste pe hîrtie și atît. PSD își trîntește în parlament propriile-i propuneri din mult trîmbițatul program de guvernare, acordă facilități nesperate te miri cui (dar nu te miri așa de tare dacă mai știi cîte ceva) și uită de altele. Tot ale lor. 

Dar ce ne facem cu ce spune omul acesta? Radu Furnică, preşedintele firmei de executive search Leadership Development Solutions? 

Slujbaşii de la stat din admi­nistraţia publică din orice ţară din lume câştigă mai puţin decât angajaţii din privat. Iar acest lucru nu se întâmplă ca urmare a unor legi, ci din cauza faptului că, automat, în administraţia publică se duc oamenii care nu rezistă la presiunea din mediul privat. Acesta este mecanismul din orice ţară normală prin care se alege cine merge la stat şi cine merge la privat. În privat e presiunea mai ma­re, educaţia oame­nilor e mai bună, iar cei care se angajează acolo fac mai multe sacrificii. De aceea, salariul mai mare la privat faţă de stat e firesc. Ce se întâmplă în România e revoltător.

Și totuși, în afară de mici discuții private și internet, nu se revoltă nimeni. Cum așa? Am manifestat zile și seri întregi ca să nu se schimbe legislația penală, ca să fim doborîți de economie? Ori economia nu contează pentru noi, ținem numai la principii înalte? O ducem atît de bine economic încît măsurile guvernului Grindeanu să nu ne afecteze și să nu pună în pericol stabilitatea țării? 

Cum se poate explica masiva participare la proteste care vizau alte persoane, care priveau legislație, un domeniu pe care probabil trebuie să-l studiem încă de la grădiniță pentru a-l înțelege deplin (și nici așa!), care nu aveau de-a face cu binele nostru, concret și prezent, și totala lipsă de interes de acum, cînd pe fiecare îl doare? 

Mai mult, libertatea noastră de exprimare este amendată, un timișorean ajungînd chiar să plătească pentru că nu a vorbit corespunzător despre mașinile poliției parcate neregulamentar. Cum, cînd însăși libertatea noastră de a spune și semnala este în pericol, să nu ne pese de așa ceva? Ajungem iar în vremurile în care de vină nu era cine făcea, ci acela care semnala? 

Și totuși, nimeni nu se revoltă…

Ce minți sucite trebuie să fim?!

Ce s-a realizat în iarnă, cu protestele pentru justiție, înseamnă o uriașă mobilizare a exact electoratului avizat, a celui care știe cum merg treburile statului, a celui care se implică. Și o solidaritate pe măsură a aceluiași. Atît. 

Ce facem mai departe, lăsăm acest electorat de gardă națiunii? Pentru că opoziție e clar că nu avem. PNL numai partid de opoziție nu se poate numi, și numai opoziție nu face, cel mult niște nume din partid țin garda sus. USR, după omul care doarme în parlament, a venit cu omul care mănîncă din gunoaie. Mai plastică descriere a partidului nici că se putea.

Așa că, ce facem? Așteptăm următoarele alegeri, pe care e posibil să le cîștige iar PSD? Ne văităm îndelung și catastrofic pe internet, fără nici o finalitate, alta decît hrănirea ego-ului personal, în funcție de like-urile primite, sau încercăm să închegăm ceva, cei care pot și sînt dispuși să pună osul la muncă?

(Foto: news.ro)