Sir Marean Vanghelie

În 1905, în Cimitirul Bellu, astăzi declarat ansamblu – monument istoric, arhitectul Ion Mincu ridica o capelă pentru odihna veşnică a unui aristocrat, Iacob Lahovary. Doi ani mai tîrziu, suflarea românească şi cancelariile europene aflau cu îndurerare că generalul şi diplomatul Lahovary îşi ocupa, la numai 61 de ani, locul pregătit deja pentru petrecerea eternităţii. Care-a durat fix o sută unu ani.

Dar cine-a fost cel pentru care, în 1907, Parlamentul a decretat zi de doliu naţional şi la înmormîntarea căruia a venit însuşi Prinţul Ferdinand, moştenitorul tronului? Un fost ministru de război şi al afacerilor externe, sună răspunsul sec. Sigur, mai putem afla, dacă dorim amănunte, că a luptat în Războiul de Independenţă armă lîngă armă cu soldaţii, la Vidin, Plevna şi Griviţa. C-a fost şef de operaţiuni al Marelui Cartier General şi că inclusiv în deciziile luate de el a stat soarta războiului. Că-n timpul celor două mandate la şefia Ministerului de Război a reorganizat infanteria în vederea unei mobilizări cît mai rapide, a dotat-o cu puşti Mannlicher 6 mm, cele mai bune ale vremii, a mărit numărul regimentelor de artilerie şi a înfiinţat prima herghelie militară din ţară. Că a încercat, ca ministru de externe, între 1904 şi 1907,  să echilibreze relaţiile diplomatice ale României în momente dificile pe plan european. Că a mai fost ataşat militar la Berlin, deputat şi senator conservator, şef al Marelui Stat Major şi profesor la catedrele de calcul infinitezimal şi mecanică din Universitatea Bucureşti, pe lîngă studiile militare fiind şi licenţiat în matematici la Sorbona. Că de-a lungul prodigioasei activităţi a primit importante medalii şi a fost decorat, printre altele, cu Virtutea Militară, Semnul onorific de aur pentru 25 ani de serviciu, Marea Cruce a ordinului Sf. Anna (Rusia), Coroana de fier (Austria), Crucea de comandor a ordinului Sf. Olaf cu spade (Norvegia), Steaua României cu spade în grad de ofiţer. Şi că la căpătîiul acestui Mare ofiţer al Coroanei României, Ofiţer al Legiunii de onoare a Franţei şi Cavaler al ordinului de Hohenzollern, Take Ionescu, în lacrimi, a spus: „Avea, ca nimeni altul, toate însuşirile luptătorului. Vederea limpede şi pătrunzătoare a întregului câmp de luptă, priceperea întotdeauna impecabilă nu numai a mişcărilor dar şi a gîndului celui mai ascuns al potrivnicului, hotărîrea fulgerătoare, aşa de fulgerătoare încît s-ar putea spune că îndoiala îi era necunoscută, şi odată hotărîrea luată, o bărbăţie fără seamăn, o voinicie veselă, dovada cea mai sigură că vitejia lui nu era de faţadă, ci izvora din înseşi adîncimile firei. Ca toţi luptătorii cei adevăraţi, se bătea fără cruţare. Hotărît să învingă, învingea”.

În 2008, osemintele celui de mai sus deja nu mai existau în bijuteria arhitecturală care-ar fi trebuit să-i fie loc de veci şi nici nu se ştia unde ar fi dispărut. Că asta-i moartea, zic eu, parafrazîndu-l pe cel care-şi îngropase bunicul şi încă o rudă chiar în criptele Lahovary. Şi care-şi însuşise, prin cumpărare sau donaţie de la directorul pieţelor sector 5 – parcă mai contează?! – construcţia de la figura 55 din centrul Cimitirului Bellu. Marian Vanghelie, că despre el e vorba, a susţinut că nici nu ştia cui aparţinuse capela. Ceea ce n-ar fi de mirare, oricum nu-l bănuiam a se-ncurca cu chestii de-astea nesemnificative din istoria noastră. Şi-n fond, a dat şi el dovadă de o vedere limpede şi pătrunzătoare a întregului spaţiu, precum personalitatea istorică de care-am făcut mai sus vorbire şi a dovedit, la fel, pricepere a mişcărilor şi hotărîre. Nu s-a consemnat dacă şi fulgerătoare, dar izvorîtă din adîcimile firii, sigur. Că parcă omul, la necaz, mai ştie unde-şi bagă morţii! Ce-o fi ilegal sau imoral să iei sau să ţi se dea atunci cînd ai nevoie?! Şi ce, mai stai s-alegi?! Te mai uiţi că-i o vechitură de peste o sută de ani, cu uşa scoasă din ţîţîni şi plină de gunoaie? Îţi stau în cale nişte oseminte şi nişte inscripţii funerare?! Aş! Scoţi, smulgi şi-arunci, după cum zicea un angajat al cimitirului că s-ar fi întîmplat. Ba, din grabă, mai uiţi şi-un blazon masonic ruginit pe-acolo, bine că n-au vrut colegii şi şefii de partid să se pronunţe în legătură cu-ntîmplarea, cine ştie ce mai ieşea. În fine, măcar are şase cripte, mai au loc încă patru de-ai familiei acolo. Că s-a-nvăţat omu’ minte, să nu mai fie luat pe neaşteptate, cum spune că s-a-ntîmplat cu bunică-su şi ruda-ailaltă, acu’  măcar e pregătit de-un Doamne fereşte, doar le-a golit pe toate şase de rămăşiţe. E, dar atunci, în 2010, cînd ancheta Adevărul a dat la iveală tărăşenia,  lumea asta rea şi neînţelegătoare a început să cîrcotească. Radio Guerrilla chiar a protestat, au zis „Vanghelie, în Rai nu intri cu parai!” şi „Vanghelie! Eroii care este?”. Da’ ce?! – nu-i eroism să mai organizezi un Vanghelion pe timp de criză financiară şi preelectorală? A, şi Constantin Lahovary, ultimul descendent al familiei, a spus că vrea să facă plîngere penală, măcar să afle unde-s osemintele lu’ strămoşu’său, da’i om bătrîn, başca fost persecutat de comunişti şi plimbat prin lagăre de muncă, aşa că de, nu se ştie… Marean însuşi părea că dă-napoi, la un moment dat, că dă capela înapoi, adică, dar oricum, pînă-n 2015, cînd se fac şapte ani de la înmormînarea vangheliilor nu se poate face nimic. Iar el pare a-şi fi însuşit, totuşi, şi  ceva din istorie şi din viaţa fostului general, că odată hotărît să-nvingă, chiar se vede că învinge. Deci, problema a rămas, în ton cu peisajul,  îngropată.

Dar să revin la cronologie. În decembrie 2011, preşedintele Traian Băsescu a semnat ordinul de decorare a lui Marian Daniel Vanghelie cu Ordinul Naţional de Merit în grad de Cavaler, „în semn de apreciere pentru eforturile depuse în vederea dezvoltării infrastructurii urbane, în interesul comunităţilor”. La ce nu cred eu că s-a gîndit actualul comandant al forţelor armate române şi, totodată, preşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, decorîndu-l pe primarul de la 5, este că astfel a făcut dreptate şi capelei Lahovary, care de acum încolo adăposteşte nu rămăşiţele unor cetăţeni oarecare, ci ale rudelor altui Cavaler. Iar cînd o fi să fie, chiar pe acesta însuşi. Timp să-i pună termopane are.

Şi-acum abia urarea mea de an nou, 2012, pentru noi toţi. S-avem drum bun! Muzica!

Facebook Comments

40 Comments Sir Marean Vanghelie

  1. g.s.

    Dragos P Aligica,

    Multumesc pentru raspuns. In concluzie, nu ar exista motive legitime pentru secretomanie si independenta totala a bancilor centrale in cazul 1 sau in varianta hibrida si sint (si 1, si hibrida) boli cu care am putea trai la o adica "daca designul ar fi clar si mecanismele de guvernare transparente sau macar inteligibile public".

    Posibil, doar ca asa ceva – design clar si transparenta – inca nu s-a vazut in domeniu, iar cind cineva incearca sa faca putina lumina si sa indrepte regulile strimbe ale jocului (Viktor Orban si 2/3 din unguri), oculta bancara mondiala, ca altfel nu stiu cum sa-i mai zic cind vad unirea in cuget si in muget pentru conservarea status quo-ului, incepe linsajul mediatic, vinturarea etichetelor (dictator, nazist, nebun, extrema dreapta etc.), presiunile prin marionetele politice si agentiile de rating, alea care creditau AIG si Lehman Brothers cu AAA si AA cu doar citeva minute inainte sa se prabuseasca, si cine stie ce alte lovituri politice si financiare sub centura, invizibile marelui public.

    Asa ca, viabila pe termen foarte lung mi se pare doar varianta 2, indiferent ca "in the long run, we are all dead". Unora dintre noi le mai pasa si de copii, de nepoti, de tara, popor, chestii d'astea. Chiar si pe partea de drawbacks mi se pare preferabila. Celelalte doua variante merg pina nu mai merg. Uite, FED-ul merge din 1913. Pina acum a mers cum a mers. Sau… le-a mers. Tare ma indoiesc ca va mai fi cineva pe acolo pe 23 decembrie 2013 ca sa aniverseze suta de ani…

    Intretinerea unei atmosfere de mister in jurul bancilor centrale, independenta totala si lipsa de transparenta nu sint nici exigente inocente, nici conditii necesare de functionare, asa cum se da de inteles, ci expresii ale abuzului de putere. Politicile publice ar trebui sa fie transparente, nu rezervate ochilor si urechilor unor "initiati" cu singe albastru. In realitate, intreg domeniul este deliberat ocultat, iar cei care, in lipsa de informatii, speculeaza sint ridiculizati ca maniaci ai teoriilor conspirationiste, cu asta incheindu-se abrupt orice discutie despre bancile centrale in care se pun si intrebari, nu doar se asculta docil, dind din cap.

    Problema e ca astia cu bancile lor centrale – o alta nomenklatura omnipotenta -, la fel ca tribul lui Ceausescu, nu se lasa dusi cu una, cu doua, nu se supun votului popular, ba chiar sint obsedati sa striveasca orice opozitie inainte sa ia amploare. Sint convins ca protejarea si conservarea propriilor pozitii si privilegii, intretinerea unei anumite imagini publice etc. le ia cel mai mult timp, si nu cine stie ce activitati laborioase in slujba gloatelor. Va fi foarte greu sa fie dislocati inainte de a face si ei, la fel ca Ceausescu, totul praf.

    Reply
  2. Yeba

    E, cu salbele or sa aiba probleme cu jefuitorii din domeniu, ca aia se deranjeaza si pentru doi dinti de aur.

    Reply
  3. Lady Catherine

    Sir Stoiausten, Sir Stamate and I ii atragem atentia comentatorului proletar si anti-burjui, acel predestinat @Nea, ca, daca munca l-a innobilat pe om, apoi sa se tina de ea.

    Din pacate, pe Base nu l-a facut nimeni Cavaler, deci nu este, iar Marean n-a luat mai mult decat i s-a dat.

    Reply
  4. Nea

    Sunt şanse să-mi meargă bine tot anul, pe 1 ianuarie l-am văzut pe Tribun, cu echipamentul complet: căciulă, fular, ochelari movulii.

    Reply
  5. Dragos

    apropo de gruparea Vanghele care este si rupe tot: nu-mi dau seama cum dracu' o fi ratat Lady Aura Vasile of the Ferentari Ordinul Jartelei. ce-o sti Basescu si nu stim noi ?

    Reply
  6. Nea

    Am făcut tot anul trecut catirincă de Stamate şi Stoian, iar acum m-au încolţit, nemernicii, din prima zi lucrătoare a anului. Dacă n-am jucat la timp fotbal cu căpăţânile lor şi nici ţepuşe de lemn nu le-am înfipt în inimă, aşa-mi trebuie!

    Şi să nu mă luaţi cu offtopic, că e postare despre Vanghelie, prieten bun cu învăţarea.

    Reply
  7. Dragos P Aligica

    g.s.: confirm cu intarziere si scuze. Abia acum am ajuns sa citesc Blogary. Intrebarea dv sesizeaza o problema foarte delicata iar daca cineva sa grabeste sa spuna ca are o solutie simpla si rapida, probabil ca tradeaza mai mult decat vrea sa spuna.

    Esentialmente sunt doua pozitii mari si late si o a treia hibrida. Suprasimplific dar e o simplificare profitabila:

    1. Sistemul monetar-bancar este un bun public. De aici rezulta tot ceea ce decurge din producerea si administrarea unui bun public, inclusiv controlul public prin mecanismele politice specifice sistemului politic in care bunul e produs. Dar decurg si toate problemele legate de existenta si controul politic asupra unui monopol public.

    2. Moneda si creditul sunt bunuri private. De aici rezulta tot ceea ce decurge din aplicarea ideii de piata si competitie libera intre diferiti emitenti ai acestui bun privat atat de special (Hayek de pilda a scris despre importanta si necesitatea competitiei libere intre monede si chiar despre denationalizarea banilor).Dar decurg si toate problemele legate de existenta unui proces de competitie cu toate tendintele sale de a submina regulile jocului.

    Vorbeam insa de o a treia varianta. Cea hibrida. Moneda este si asa si asa, nici alba, nici neagra. Sistemul monetar si de credit este cumva un fel de parteneriat public-privat, cam neclar ca mecanisme de guvernanta, nu intotdeauna transparente, nu intodeauna inteligibile.

    In principiu sistemele monetare moderne (si in trena lor cele bancare) tind sa convearga in directia acestui "parteneriat public-privat".

    Expertii in administrarea si controlul acestui sistem sunt aproape imposibil de combatut: in functie de argument si cerinta, iti arata cand fata privata, cand cea publica a sistemului.

    In ceea ce ma priveste consider ca orice parteneriat public-privat, inclusiv in probleme monetare, e in principiu daca nu fezabil cel putin de considerat. Atat timp cat designul sau este clar si mecanismele de guvernare (structura institutionala si economia politica)sunt transparente sau macar inteligibile public. Ceea ce nu stiu daca e cazul cu actualele sisteme.

    In fine ideea e ca orice punct de vedere privind problema monetara si a bancilor centrale etc. trebuie sa isi asume una din cele 3 pozitii. Discutia pleaca de la ele si se termina cu ele.

    Reply
    1. Florina

      Dragoş,
      posibil, se leagă, dar nu voiam să speculez. mă interesa cine a înaintat propunerea de decorare oficial către cancelaria ordinelor.

      Reply
  8. Florina

    lu' Homoştean i-a fost retrasă, acolo era clar, art. 52, lit a) din legea privind sistemul naţional de decoraţii al României.

    ştiu procedura de acordare dar şi că, cf. hot. CCR 384/2006, acordarea decoraţiilor de către preşedinte este un drept, nu o obligaţie şi că nu poate fi constrîns de vreo lege organică să le acorde. în fine, hăţişul legislativ.

    dar dacă nu se lucrează cu suspiciuni la acordare, se poate lucra pe partea de moralitate la retragere, chit că-i mai greu, dar nu imposibil. vezi aici capitolul X

    http://www.clr.ro/rep_htm/L29_2000.htm

    şi nu, nu-s din ăia care cred că-n politică nu există compromis, broaşte înghiţite pe stomacul gol şi nevoie de tone de lămîie, ci numai hore imaculate de oameni frumoşi, cinstiţi şi buni, zburdînd pe pajişti înverzite. dar o alianţă ca să poţi obţine o schimbare de constituţie, o regionalizare şi ce-o mai fi se poate face şi fără Vanghelie decorat.

    interesant e cine l-a propus pe Vanghelie pentru decorare, asta nu găsesc nicăieri.

    Reply
    1. Florina

      şi ai dreptate, gruparea Vanghelie rupe, am dreptate, omu'i un învingător, chiar dacă în faţa morţilor de data asta, iar capelei, cum am zis în text, i s-a făcut dreptate.

      Reply
  9. nedormitul

    băsescu nu lucrează cu suspiciuni. și legal, da, vanghelie e curat în toată afacerea asta. e mațe fripte, pute, povestea e imorală, dar e curat cel puțin pînă nu se autosesizează parchetul și ministerul culturii. oare de ce?

    vezi că peste juma' de an e posibil să vedem unpr-ul ceva mai mărișor dacă înghite și gruparea vanghelie. și electoral, gruparea vanghelie rupe. deci rupe tot! ăsta e buldozer.

    Reply
  10. Florina

    şi la dracu', că iar m-am enervat! Băsescu e comandantul forţelor armate şi preşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi decorează un individ care e implicat în profanarea mormîntului unui general de la 1877! chiar şi numai suspiciunea implicării lui Vanghelie ar fi trebuit să-l împiedice să-l ridice la rang de Cavaler. dincolo de dosarul de care se vorbea şi de faptul că Vanghelie zice că-i curat în toată afacerea asta, realitatea asta este, rudele lui sînt îngropate în criptele Lahovary, iar de osemintele generalului nu se ştie absolut nimic.

    Reply
  11. Honnor

    "pe inscripţia de pe cavou scrie “General Cătălin Voicu – O viaţă închinată statului”. poate pentru că era cît pe-aci să fie ministru."

    Daca ceea ce scrie aici e adevarat, eu am ramas fara cuvinte despre tupeu si nesimtire. Nu credeam ca se pot depasi unele limite!

    Reply
    1. Florina

      Gregorie,
      aia a fost, să ştii!

      Honnor,
      e adevărat totul, doar incomplet – memoria, scuze, se mai întîmplă – ce scrie pe cavoul lui Voicu. de fapt, aşa este exact:"Familia General Voicu Catalin – O viata daruita statului roman".

      aici sînt mai multe amănunte legate de afacerea Vanghelie – capela Lahovary şi despre cavoul lui C Voicu http://www.ziare.com/marian-vanghelie/primar/vang
      nu am găsit însă nimic referitor la ajungerea, măcar, a dosarului de care se vorbeşte în instanţă, de o eventuală soluţionare nici atît(urmăreşte şi link-ul către Adevărul).

      de aceea mi-e peste putinţă să înţeleg cum de a putut Băsescu să-l decoreze. trecînd peste celelalte "fapte de vitejie" ale lui Marean, arhicunoscute, să zicem că de asta nu ştia. dar consilierii??? păi cred că şi dacă întreba pe cineva din personalul de îngrijire şi curăţenie de la Cotroceni, care mai citeşte presa şi are ceva ţinere de minte şi tot afla, că scandalu'i recent, din vara lui 2010. aşa că nu, nu-i pot găsi absolut nici o scuză.

      Reply
  12. g.s.

    Nea, ai si tu dreptate, dar intrebarea mea asteapta un raspuns pur tehnic, justificarea teoretica (daca exista una) din partea unui economist care a studiat problema pe toate fetzele. Ron Paul zice ca asta e o imensa porcarie si vrea sa desfiinteze FED-ul si sa revina la standardul aur, iar eu inclin sa ii dau dreptate.

    Reply
  13. Nea

    Florina, care-i problema? Si Voicu e general, probabil ca si doctor, cred ca si profesor universtar si chiar ar trebui ca viata lui sa fie inchinata statului dupa gratii, nu neaparat pentru ce a facut, cat mai curand pentru port ilegal de chip de om.

    Reply
  14. Nea

    g.s., daca ne luam dupa ce fac cei alesi democratic in parlament, as zice ca e mult mai bine ca cei care se ocupa de banii poporului sa nu fie alesi de popor si nici macar controlati de alesii poporului.

    Reply
  15. g.s.

    Nu stiu cum e in Ro si Hu, dar FED-ul nici macar nu poate fi auditat de Congress. Aia fac exact ce vor ei. S-a ajuns, din cauza inflatiei, ca producerea unui cent american sa coste $0.014, adica mai mult decit scrie pe el. Cum zicea Ron Paul: "We can't even afford a zinc standard anymore". (Centul e zinc invelit in cupru.)

    Reply
  16. g.s.

    Am o intrebare pentru dl Aligica, daca trece pe aici, referitoare la problematica descrisa in articolul asta.

    Citez:

    Parlamentul ungar a adoptat vineri controversatul proiect de lege de functionare a bancii centrale, care va spori influenta guvernului asupra acestei institutii, ignorand criticile Uniunii Europene, Bancii Centrale Europene si ale Fondului Monetar International, potrivit AFP. Reglementarile europene prevad ca bancile centrale trebuie sa fie independente si nu subordonate guvernului.

    Intrebarea e:

    De ce bancile centrale trebuie sa fie independente si nu subordonate guvernului/parlamentului, ba nici macar auditate de alesii poporului?

    Adica, poporul alege niste oameni care ajung in parlament, din astia se face si guvernul, dar ei nu trebuie sa aiba nici un cuvint de spus in functionarea bancii centrale pentru a evita influentele politice, se zice. Cu alte cuvinte, nu putem avea incredere in cei pe care i-am ales, insa trebuie sa acordam creditul nostru total unor insi pe care nu i-a votat nimeni, niciodata, despre care nu stim cum au ajuns acolo, ale caror nume si chiar fizionomii ne sint aproape necunoscute fiindca, din motive pe care nu e greu sa le ghicim, they keep a low profile.

    Cine dracu sint oamenii astia care tiparesc banii peste tot in lume dupa cum au ei chef si pe care nu are nimeni dreptul sa ii intrebe de sanatate? Cine sint "geniile" FED-ului care au ruinat America? Cum au ajuns acolo? Cine i-a votat?

    Sau, in Romania, ce anume l-a recomandat pe golanul Bogdan Olteanu pentru a deveni Deputy-Governor of the National Bank of Romania?

    Si il numim pe Viktor Orban fascist si nazist fiindca incearca sa ii controleze pe nemernicii astia si sa isi fereasca compatriotii de jaf si ruina?

    P.S. Imi cer scuze pentru off topic, dar nu stiu unde sa il gasesc pe Dragos Aligica in alta parte si problema ma irita de mai multa vreme.

    Reply
  17. nedormitul

    revelioane şi focuri de artificii în ţară:

    cluj – 305 mii de locuitori – 5000 de participanți – 24100 lei. epaaa! cu dedicație pentru domnu' apostuuuu'

    sibiu – 155 de mii de locuitori – 8000 de participanți – 177800 lei doi-zece! doi-zece!

    pitești – 169 de mii de locuitori – 15000 de participanți – 500 de sticle de șampanie de la buget și 2 remorci de gunoi menajer dă la toţ jmecherii din oraş!

    buzău – 135 de mii de locuitori – ??? participanți – 100 de mii de lei de la buget, fărănumărfărănumărfărănumărfărănumărfărănumăr!

    tîrgu mureș – 145 de mii de locuitori – 2600 pensionari masă și dans (182000 lei) plus alte distracții pentru restul barosanilor dîn oraş – buget: ???

    vrancea (focșani?) – 101 de mii de locuitori – ??? participanţi – bani deturnați de la referendumul local – 540000 lei să trăiască nașu oprișeaaan!

    dintre toţi, apostu (cu dedicație pentru domnu sorinel, să trăiascăăăă! http://www.youtube.com/watch?v=OSvjvAfijh8) pare cel mai zgîrcit. a cheltuit cel mai puţin, aproximativ 5400 € (bugetul şi contractele se fac cu mult timp înainte, sînt convins că el a semnat).

    încă nu am date despre cît a încasat și a cheltuit vanghelie. o să vin cu noutăți cînd am. să notăm, totuși, că vanghelie a și încasat.

    nu am date despre beculețele de sărbători. din cîte știu, în cluj contractul a fost de aprox. 80-100 de mii de lei, cu firma neon.

    Reply
  18. Nea

    Las' sa se invete minte batranul Lahovary, sa vada si el cum e, ca i-a placut sa izgoneasca cosmonautii din piata cu acelasi nume.

    Dar nici aici nu s-a incheiat lupta, poate peste cativa ani se va numi Piata Vanghelionautilor.

    Sau Piata Bombonautilor, sa fie si Nastase multumit.

    Reply
    1. Florina

      nu mai era Paleologu ministru la cultură din decembrie 2009, scandalul a izbucnit în iunie 2010. dar contează mai puţin asta, contează ce-au făcut sau mai degrabă, ce n-au făcut de-a lungul timpului toţi miniştri de cultură postdecembrişti.
      ca fapt divers, Cimitirul Bellu a fost declarat ansamblu de patrimoniu pe vremea ministeriatului Monei Muscă.

      Reply
      1. Florina

        Vanghelie nu e singurul pesedist în situaţia asta, Cătălin Voicu şi-a construit abuziv un cavou peste mormintele altui erou de la 1877, general doctor Ioan Nicolescu Argeşanu, osemintele dispărînd şi în cazul ăsta la fel ca-n cazul Vanghelie, martori declarînd c-au fost aruncate. ultima moştenitoare a familiei Argeşanu a făcut reclamaţie de profanare a mormintelor, fără absolut nici un rezultat.

        pe inscripţia de pe cavou scrie "General Cătălin Voicu – O viaţă închinată statului". poate pentru că era cît pe-aci să fie ministru.

        Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *