În discursul de acceptare a posturii de premier desemnat a zis că-i de dreapta. Unii zic că ar putea fi şi un viitor candidat la prezidenţiale (de mai mult timp se vehicula varianta asta). Cert este că are sprijin occidental. American, în primul rînd. Şi nu-i puţin, în condiţiile în care contracandidatul său va avea sprijin puternic din partea Rusiei.

Dacă-i de dreapta sau nu, vom vedea. Dacă e un bun politician, deasemenea vom vedea. Despre şansele la prezidenţiale se poate vorbi abia după ce Mihai Răzvan Ungureanu dovedeşte că e un excelent politician şi un foarte bun prim ministru.

Eu personal sînt destul de circumspect atît în ceea ce priveÅŸte calităţile de politician, prim ministru ÅŸi viitor candidat prezidenÅ£ial ale lui Mihai Răzvan Ungureanu cît ÅŸi utilitatea ÅŸi eficienÅ£a acestei miÅŸcări politice însă nu pot să nu-i dau dreptate lui IonuÅ£ Popescu: “Oricât ai fi de partizan, nu se poate să nu vezi diferenÅ£a imensă dintre Răzvan Ungureanu, elegant, un intelectual de rasă, cu prestanţă, un tip care inspiră încredere ÅŸi Crin Antonescu: un jmekeraÅŸ de cartier, care a venit ÅŸi el să scuipe niÅŸte seminte ÅŸi să tragă o înjuratură, ca să arate că ÅŸi el contează în cartier!”

Şi să nu uităm că Mihai Răzvan Ungureanu a fost nevoit să-şi dea demisia din guvernul Tăriceanu după ce s-a opus retragerii trupelor române din Irak, una dintre aventuriile politicianiste cele mai iresponsabile ale PNL-ului.

Deşi eu tot n-am înţeles cum un premier tehnocrat va ajuta PDL să revină în sondaje şi USL să nu cîştige alegerile din toamnă.

PS. Boc, cu toate păcatele şi stîngăciile lui, rămîne cel mai bun prim ministru de după revoluţie. Şi cred că merită mulţumiri.

LATER EDIT. George H.W. Bush (senior) a fost director CIA (SIE american) înainte de a fi vicepreşedinte şi preşedinte al USA. Deasemenea, Robert Gates a fost ministru al apărării după ce a fost director CIA. Leon Panetta fost ministru al apărării după ce a fost director al CIA. Un alt fost director CIA, James R. Schlesinger, a fost şi ministru al apărării şi al energiei, după ce a ocupat funcţia de director al CIA.

Articole similare:

Post comment as twitter logo facebook logo
Sort: Newest | Oldest

@Bleen: "E feroce de ambiţioasă şi teribil de puternică. Însă loială, energică, activă, curajoasă şi foarte bună organizatoare.". Tu te citeşti la o jumătate de oră după ce ai scris ceva?

@Tucu Din delegatia lui Basescu la Washington, l-as remarca pe Bogdan Aurescu

Da bine la imagine.... si mentinerea lui Predoiu, si garnitura noua a PDL-ului... Yeba, Catalin Baba este din echipa Boc-Cluj Napoca si a fost injurat in Jurnalul National....

la justitie ramane predoiu - pdl-ul schimba tot , independentii si cei din celelalte partide raman aceeasi

La justiţie rămîne Predoiu. E 100%.

ciudat, dar de justitie nu vorbeste nimeni... Yeba, la Educatie este Catalin Baba...

Anunt Boc - pleaca toti ministri vechi, dar noii vor fi supusi aprobarii PM -ului. Eu sper ca MRU sa-l ceara pe Funeriu. Cred ca a fost compromisul ca sa o scoata pe EU. Oricum, mai devreme, pe surse, se aflase mai devreme ca fiind propunrea lui Boc. Cum e Baba, stie cineva ?

Ungureanu a declarat că maghiara o ştie (n-o ştie decât) satisfăcător. :) La Educaţie? La Justiţie?

Mandatul lui Daniel Morar la DNA, prelungit.

Răzvan Mustea-Şerban (şeful OTPDL) la Comunicaţii. Boc, Udrea şi Boagiu susţin noile numiri.

Alexandru Nazare la Transporturi, Claudia Boghicevici la Muncă.

da, e cert :PDL vine cu oameni complet noi in Guvernul MRU

Mirel, da-mi si mie te rog link-ul unde scrie Laza ..Multumesc anticipat!

Sebastian Lazaroiu PDL se pregateste de revolutie. Imi place :)

Ati observat logica? Cum era sa o dea afara din guvern pe madama si sa ramana, nu stiu, Boagiu sau Funeriu? Dadea bine? Pai nu prea. Pai daca pleaca ea, atunci sa plece toti, nene! :) Deci ca sa o scoata pe ea din guvern (ma intreb daca nu cumva asta e miscarea strategica de relansare a PDL), a trebuit sa schimbe tot guvernul, ca sa nu pice ea de fraiera :)) PS Desi deobicei sint contra a ceea ce aud pe aici, de data asta o idee foarte buna: degeaba pleaca Udrea, daca ramane ministerul Turismului (cea mai mare aberatie posibila).

pereat mundi, fiat Udrea! :lol:

off topic sau nu Codul portocaliu prelungit pana la 12 februarie...

Lăzăroiu tocmai ce a spus că nu vede nici un motiv ca Udrea să fie schimbată. mda

Tipic Udrea. Când i-a fost clar că Boc pică, a dat fuga la tv să anunțe ea prima. Când e clar că nu va fi aceptată în noul guvern, fuguța să propună înnoire totală. Nu e propunerea lui Udrea. E mai degrabă soluția împotriva lui Udrea.

Chiar interesant: Anca Boagiu o sustine pe EU :ministri noi din PDL! Si Emil Boc zice la fel... Mirel, ce zici de miscarea asta?

Si ca tot veni vorba, ministru UDMR nici n-ar trebui pusi, n-ajunge ca-l cheama Ungureanu? :)

Psihicul lui Antonescu nu va ceda cat timp doarme suficient. Si cum umbla vorba ca la el ora 16 e dimineata.. va rezista eroic. Daca tot e MRU PNL-ist, n-o pune si pe Saftoaia datator cu parerea al guvernului? Ca tot si-a dat doamna demisia din alte functii.

inteleg de pe hotnews ca-i schimba pe toti inclusiv funeriu, boagiu si sulfina... de funeriu si boagiu chiar imi pare rau

@Florina N-am bagat de seama, eu citesc despre candidaturi la presedentie in 2014, despre cat de prosti sunt Ponta si Antonescu plus AMP si, in ultima vreme, cat de bun e Oprea, deh, seful mafiei lui Nastase. Pai, n-ar fi mai bun Nastase?

Fuia la Agricultură, Gabriel Berca la Interne, Andreea Vass la Economie, Bogdan Drăgoi la Finanţe, Boureanu la Comunicaţii, Orban la Europene, Predoiu la Justiţie, Diaconescu la Externe, Oprea la Armată, Ungurul 1 la Cultură, Ungurul 2 la Mediu, Ungurul 3 la Sănătate. Boc şi Udrea susţin ca niciunul dintre vechii miniştri PDL să nu mai facă parte din guvern :))))))

deci nici Funeriu ÅŸi nici Boagiu? interesant, foarte interesant.

deficienţă de adecvare, vocalis, se-ntîmplă, nu-i o dramă.

Soc : Udrea propune ca toti membrii PDL ai guvernului MRU sa fie noi!!!!

calitatile deosebite ale lui Oprea= a fost omul potrivit la momentul potrivit. nu exista calitate mai mare ca asta :lol: [Udrea ca Udrea, da' fara Oprea nu se faca nici un fel de "reforma basesciana"].

Ce fain, daca si pe blogary sunt apreciati "baietii de baieti", ne-a pus Dzeu mana in cap!!

vocalis pe Blogary se discută politică mai în termeni reali, aşa, nu fantezii, visuri, umori sau ce mai are fiecare, după posibilităţi.

daca pleaca Udrea, PDL(sau ce ramane din el) castiga deja "din partea casei" vreo 5% procente :lol: de-a lungul si de-a latul internetului, de la comentatori echilbrati si lucizi(cat de cat) gen Tapalaga pe hotnews sau Ioana Ene pe ziare, toata lumea vrea sa scape de Udrea, cu sau fara argumente, dar nu mai suporta nimeni subiectul. e saturatie 100%. *ministerul ala cu rezerve mamut a fost creat special pt Udrea. dispare organul>>dispare functia :lol:

Şi Oprea e băiat de băiat.

Din punct de vedere al politicii externe cred ca MRU+Cristian Diaconescu au mai multa forta decat Boc+Baconschi. S-ar putea ca o parte din politica externa sa se mai coaca si in Palatul Victoria nu numai la Cotroceni.

Personal imi place Diaconescu. Intotdeauna m-am intrebat ce cauta in PSD. ....................... Ma bucur ca e baiat de baiat, eu ziceam de ceilalti...

@Mih Diaconescu nu e social democrat. E băiat de băiat.

Dacă Udrea pleacă şi Ministerul Dezvoltării şi Turismului rămîne n-am făcut niciun rahat.

Realizari de notorietate MAE/Ro sub Baconschi? Insuccese? ................... Daca Diaconescu ramane la MAE = influenta pozitiva pe relatia cu social-democratii din UE/USA?

profit de imagine, am vrut sa zic :) . Baconschi n-a fost demis nici din motive de Base, nici din motive de Boc, demisia asta e cel mai clar ex de "realpolitik", in sensul ca ala era locul lu' nea Diaconescu(se vedea de pe dark side of the moon). era suficient ca Baconschi sa nu aiba sapca(ceea ce s-a si intamplat) ca sa fie inlocuit contra sustinerea de la UNPR. intr-adevar, sustinerea lui Funeriu se poate spune ca a fost unul din meritele lui Udrea. oricum, la ora asta nu mai conteaza nicio aripioara in PDL. PDL deja a pierdut alegerile. importante sunt 2 chestii: 1. USL sa nu ia peste 50%, sa faca singura guvernul. 2. presedintia, ca acolo sta toata "mostenirea lui Base", de la axa, la alte kestii. si sa fie cum o fi presedintele ala( am zis mai sus: ca MRU a fost utecist de vaza, mi se pare o calitate de politician :D ), numai sa nu fie cretin ca Antonescu.

Din punctul meu de vedere, ar trebui desfiinţat Ministerul Dezvoltării şi Turismului, şi, cel mai important, desfiinţate ANL-ul şi programul Prima Casă. Persoana lui Udrea e mai puţin importantă, important e să se renunţe la săli de sport, prima casă şi ANL.

Demiterea lui Baconschi a venit în urma unei declaraţii hazardate şi nu are nicio legătură cu luptele pentru putere în PDL. Baconschi nu reprezintă nicio miză pentru nimeni în PDL, şi nici pentru Băsescu.

Degeaba dispare Udrea daca ramane Oprea! Dintre cei 2, frecventabila e Udrea, nu izmanarul general cu 4 stele!

Tucu, Băsescu n-a vorbit de venituri ci de nivel de trai și locuri de muncă. A fost ambiguu, deliberat, poate și din dorința de-al lansa bine pe MRU.

Baconschi a fost trecut pe linie moartă demult, nu de la demitere.

Trackbacks

  1. [...] Mihai Răzvan Ungureanu - 2 705 afişări [...]