Normal ca ar fi bine daca reprezentantii dreptei intelectuale din Romania si cei ai stangii ar dialoga mai mult – chiar si polemic. Este greu insa de dialogat sau polemizat cand nu e prea clar care e problema pe care acestia din urma insista ca vor sa o discute neintarziat. Dau de inteles ca vor sa se angajeze intr-o discutie critica a economiei de piata si capitalismului. Bun. Ar fi insa de mare ajutor daca ar fi mai precisi in definirea acestui tel generos.
Cu toata simpatia pentru ei, trebuie sa spunem ca de prea multe ori lasa impresia ca au, asa, o suparare generala pe viata si ca negasind un mod mai bun de a o conceptualiza si verbaliza, ii zic « capitalism ». Ne sculam cu fundul in sus si nu stim de ce… Ba stim : este capitalismul cu inegalitatea si lipsa de solidaritate sociala aduse de el. Cum stim ?! Pentru ca asa zice Desinvolte Bulversee, ganditoarea critica poststructuralista, elaborand o tema de Zizek care-l reciteste pe Marx.
Sau invers. Avem probleme concrete : Te persecuta soacra sau te certi cu consoarta. Responsabilitatea revine capitalismului, sistem patriarhal bazat pe discriminarile de gen ce creaza tensiuni identitare intre cetatenii de ambele sexe. Iti ploua prin acoperis. Cine e responsabil ? Capitalismul. Pentru ca produce incalzire globala. Nu vine tramvaiul la timp. Capitalismul e vinovat fiindca neglijeaza transportul public in favoarea celui privat. In sfarsit, ai baut prea mult aseara ; ai o migrena. Blamabil : Capitalismul, pentru ca incurajeaza consumerismul si creaza o cultura a consumului in exces.
Adevarul e ca ar fi multe de discutat relativ la temele de mai sus. De fapt, orice intelectual roman matur ar trebui sa aiba obligatia de a consilia mai tinerii confrati cand acestia se confrunta cu nelinisti si intrebari doctrinare legate de chestiunile mai inainte amintite. Ne aflam intr-o moment al istoriei intelectuale a Romaniei moderne in care un sfat practic dat la timp intr-o chestiune conjugala sau gospodareasca este in mod nemijlocit o contributie decisiva la progresul dezbaterii doctrinare.
Dar pana sa ajungem la acest sistem de mentorat care ar rezolva implicit si problema lipsei de dialog intre intelectualii tarii, sa propunem discutiei o alta tema, o tema de sine statatoare care are si calitatea suplimentara ca tine capul de afis pe plan international. Asadar, sa discutam !
Acum un an si ceva, peste tot in lume discutia despre criza era una despre « esecul pietei » si necesitatea « interventiei statului ». Azi discutia arata cu totul altfel. Tema sa : esecul statului. Pragul critic atins in criza statului capitalist interventionist se suprapune unui fenomen inrudit : criza statului asistential. Altfel spus, chiar si daca statul ar reusi sa-si regleze deficientele functiilor interventioniste, pe agenda tot ar ramane o problema enorma: colapsul finanaciar datorat supradimensionarii functiilor asistentiale si redistributive care creaza un dezechilibru structural intre productie si consum.
Avem aici o tema de dezbatere cu adevarat relevanta. Cand Cuba castrista reconsidera rolul statului si al intiativei private si cand partidele stangii occidentale aplica masuri de austeritate si sugereaza necesitatea reformei structurale a statului, e clar ca s-a atins un prag critic. Criza va trece. Dar lucrurile nu vor mai fi la fel.
Sa nu apelam insa la Cuba pentru ilustrare. Ar fi prea facil. Sa luam ca exemplu SUA. Adica societatea cea mai putin susceptibila de a fi atinsa de statism. Daca si acolo sunt probleme, ce sa mai zicem de Cuba ?! Trei exemple :
Credeam ca am descoperit formula institutionala optima a stangii secolului 21: California deschidea in mintea multora calea catre noul tip de stat asistential al noului mileniu. Ceilalti, se presupunea, ar trebui sa urmeze. Noul model de « stat social » se infiripa sub ochii nostri: sindicate, bugetari, emigranti ilegali generos subsidiati, ecologisme, finantari din deficit, asistenta sociala generoasa, multiculturalism, sex, plaja, Hollywood etc. Pe scurt, toate elementele imaginariului progresist pareau ca in sfarsit si-au gasit mediul optim pentru a inflori.
Iata-l insa pe Arnold Schwarzenegger, Republican „guvernand de la stanga”, afirmand că statul american pe care il guverneaza, cu o economie clasată pe locul opt în topul economiilor mondiale, se confruntă cu aceeaşi criză a deficitului bugetar, care submineaza ţări din zona euro precum Grecia, Spania şi Irlanda. Intr-un gest dramatic, el face un apel la reduceri in bugetul sistemului de protecţie socială pentru a acoperi o gaură bugetară de aproape 20 de miliarde de dolari. Reducerea de cheltuieli care la nivel agregat atinge aproximativ 80 miliarde de dolari implică eliminarea unor importante programe de protecţie sociala, reducerea posturilor de profesori din şcoli, reducerea cu 60% a fondurilor pentru serviciile locale de sănătate precum şi disponibilizari substantiale in randul angajaţilor statului.
Ieri ni se cerea sa luam California drept model. Azi California ne arata care sunt modelele relevante pentru intelegerea sistemului economic propus de ea: „Vedeţi ce se întâmplă în Grecia, vedeţi ce se întâmplă în Irlanda şi ce se întâmplă în Spania?! Acum nu ne rămâne decât să luăm decizii dificile”. A vorbit Schwarzenegger. Din strada, protestatarii au denunţat planul de austeriate, strigând „Ruşine să-ţi fie!”.
Rusine sau nu, cand modelul economic si politicile economice sunt gresite, sunt gresite. Mai devreme sau mai tarziu, platesti nota. Fie ca esti Grecia, fie ca esti mult laudata Californie. Alte exemple:
Credeam ca stim sa calibram si dirijam economia prin sofisticate pachete de masuri fiscale si monetare. Credeam ca ne putem butona navigarea prin recesiune de la pupitrul de comanda al statului. Iata ca redescoperim cu ingenuitate ca lucrurile nu sunt chiar asa usoare ca in formulele si graficele din manualul de macroeconomie.
De curand principalul consilier economic al presedintelui Barack Obama si-a dat demisia. Retragerea Christinei Romer a consfintit esecul politicii economice obamiste. Dar mai mult, a marcat colapsul celui mai costisitor experiment keynesist din istorie. Este acum oficial: stimulul economic gandit in parametrii keynesisti nu a functionat. Se pare ca avem privilegiul de a asista „live” la falimentul celui mai mare pariu macroecomic din istoria economiei mondiale: un pachet de „stimulare” de peste 800 milarde de dolari, gandit in cei mai clari termeni keynesieni.
Dincolo de contrafactuale, raman faptele. In urma „stimulului”, o crestere anemica, o rata a somajului de aproape 10% si o explozie a deficitului si datoriei SUA. Este Octombrie si indicatori postmergatori incep sa vina. Nu mai incape indoiala: „Vara relansarii” anuntata de Obama si Partidul Democrat a esuat lamentabil. Keynesistii virulenti de acum sase luni au amutit. Cand pana si New York Times si Washington Post, ce opereaza in subsidiar ca organe de presa pentru stanga americana, incep sa recunoasca ezitant ca ceva nu e in regula cu politica economica a partidului pe care il servesc, ceva chiar ca trebuie sa fie in neregula.
In sfarsit, credeam ca am perfectat arta administrarii „bancii centrale”. Credeam ca Alan Greenspan ne-a deschis calea catre o noua era. O era in care „banca centrala” in coordonare cu statul interventionist ne poarta lin spre culmile cresterii economice. S-a vazut ca nu prea este asa. Credinta in infailibilitate – fie ca e a unei presoane, a unei politici sau a unei insitutii – e o chestiue cu dus si intors. Economia si societatea au un fel de a fi ce eludeaza pretentiile noastre de predictie si control.
Pe scurt, cazul american ne spune nu doar ca trecem printr-un moment de criza a rolului economic al statului. Mai mult decat atat, ne indica faptul ca trecem printr-un moment de criza a insasi gandirii economice.
Deci daca vrem sa discutam, sa discutam un fapt simplu. Ne place sau nu, convine sau nu predispozitiilor noastre ideologice, un fir rosu leaga tematica dezbaterilor curente : esecul statului ca agent de reglementare, esecul statului ca garant al unei minime discipline fiscale a natiunii, esecul statului interventionist, esecul statului asistential. De la criza imobiliara din SUA pana la colapsul Greciei, de la armaghedonul bugetar al Californiei la trepidatiile monedei europene, responsabilitatea « mainii vizible » a statului a devenit evidenta. Ea nu mai poate fi camuflata sub artificii retorice.
Nu inseamna ca retorica statista si anti-capitalista nu va continua. Retorica vesnic tinerei si ferice miscari stangiste, progresiste, critice, postmoderniste etc. – prin natura ei imuna la evidenta empirica si logica – isi are caile-i neabatute. Numai ca intre personele rezonabile, atat de la stanga cat si de la dreapta, e pe cale sa se consolideze un consens potrivit caruia in masura in care « esecul pietei » este o problema, inceputul trebuie facut cu rezolvarea problemei esecului statului. Cele doua sunt legate. Regandirea statului si a rolului sau economic este conditia necesara rezolvarii problemei pietei. Este de altfel o idee de bun simt : peste tot in lume instrumentul statal pare incapabil sa-si controleze si administreze propriile operatii. Cum ne putem astepta ca in absenta auto-reformei sa fie capabil sa mai si guverneze eficient piata?!
Asadar, pe scurt, place sau nu, toata supararea legata de piete, globalizare, capitalism, consumerism etc. ramane ancorata intr-o tematica importanta, totusi secundara. Traind intr-o lume in care corectitudinea politica nu a ajuns inca sa ne interzica sa discutam si aceasta tematica, putem desigur sa o atacam si criticam cat vrem si cum vrem, dupa gust si interes. Tema principala a zilei si a deceniului de vine, ramane totusi alta: Cum gandim si regandim statul si relatia sa cu economia in noile circumstante ale secolului 21? Ce se intampla cand statul asistential nu mai este un model viabil iar modelul statului interventionist este, din punct de vedere practic, disfunctional ? Altfel spus : Care sunt modelele alternative intr-o lume in care nici socialismul dar nici statul asistential nu mai reprezinta solutii credibile ?
Ma bucur ca gasesc astfel de idei aici. Solutia e statul minimal in care pietele sa fie lasate singure si sa se regleze singure. Statul nu poate disparea, dar e clar ca ori e corupt ori nu stie sa investeasca banii ori (cel mai probabil) se intampla amandoua. Conditia esentiala insa ca pietele sa poata functiona dupa legi proprii e sa nu existe furturi, abuzuri, coruptie etc.
Mi se pare ca lucid, Tuesday, 5 October 2010 at 12:32 pm, pune discutia in coordonate mai pertinente decat Dragos Pail Aligica. As mai observa si faptul ca, desi sunt de acord cu critica pe care Aligica o face "statului social" si, in (mica) parte, cu comentariile la adresa "stimulului" american, gasesc exemplele pe care le da cam aiurea, neputandu-se, pe baza lor, universaliza ideologic. Atat situatia bugetului in California, precum si criza americana au origini specifice (spre exemplu: drepturile ilegalilor care impovareaza foarte mult bugetul, sau criza subprime mortgage, specifica doar US). Criza romaneasca urmeaza 100% scenariul lui lucid.
Florine, Florine,unde ne mai trimiti tu pe noi... Futuyama! si tu?
lucid, adevărul este că e tare ciudat că la atâta argumentaţie nu ţi-au lăsat comentariul.
editorialist agenţiadecarte.ro http://www.agentiadecarte.ro/wp-content/uploads/2...
s-a mai calmat Iaru de cînd i-a dat Vîntu un Cub să se joace? cînd era doar invitat ziceai că-l apucau absolut toate pandaliile
Ce am comentat pe AgentziadeCarte.ro - de la voi am aflat prima oara de asa ceva - dar evident nu vor publica: "Ha, ha, ha! “Marele” scriitor foartza, francoisvillonul banatului bisnitzaro-tziganizat, aplaudat in eroinicul (vorba lui marinus preda) sau gest de floriniaru (ma rog, care-si zice “iaru”). Ca intre alcoolisti slugi la moguli (avantaj iaru, ca e pupincurist nu numai la puturiciu dar si la puscariasul-turnator). Ce jigodii!"
foarte bine punctat, felicitari! Problema e ca nu prea are cine sa invete de aici, cei care detin fraiele puterii au cu totul si cu totul alte interese, prin urmare ar fi de datoria noastra sa scapam de ei toti ;)
Minte de stinge. Si ultimul prost stie ca Dilema e a lui Patriciu
Curata nebunie ce se intampla. de la oamenii astia are lumea pretentii
:shock: Un Vasile zice ca e mai periculos Plesu! O Vasilica, daca-r avea palarie, si-ar da-o jos! Dar are poale. Tot pentru cap.
bună observaţia lui alş la comentarii :-)
off câteva date interesante pe blogul lui tolontan despre audienţele de ieri, inclusiv cu ce (n-)a reusit Turcescu.
Cind vorbeste bine, hop!- zici ca e isterica. Dicta', se poate?
Cine vorbeşte! Cristina Horvat, isterica de serviciu de la Cotidianul.
Bate-un vint de nebunie. De aici merita sa cititi comentariile, sa vedeti ce gest exemplar, ce curaj formidabil, ce onoare, ce morala, ce om: http://www.agentiadecarte.ro/2010/10/exclusivitat...
"Din păcate, acest fel de a face televiziune a devenit normalitate. Însă, ce s-a întâmplat luni depășește limita dintre această normalitate oricum deformată și patologic. Decesul unei mame este un eveniment tragic, regretabil, în viața oricărui om, indiferent că e președinte sau fermier. Iar durerea unei persoane trebuie respectată și tratată cu decență și discreție. Ei bine, nu! Antena 3 și Realitatea TV - într-o mai mică măsură ce-i drept, nu au înțeles lucrul ăsta și au făcut din decesul mamei președintelui Băsescu un spectacol indecent, plin de kitch și de penibil. Realizatori de televiziune, pe vremuri profesioniști și aplicați, și-au îngropat definitiv luni, titulatura de jurnaliști și și-au pus costumele de saltimbanci tv." Cristina Horvat, Cotidianul, "Televiziunile de stiri, loc de varsat lacrimi pentru popor".
"De la barbarismul in direct la barbarismul online Nimic nu justifica iresponsabilitatea presei romanesti care a permis interventii indecente si cinice in comentariile la stirea despre decesul doamnei Elena Basescu, mama presedintelui. Presa romanesca a demonstrat din nou ca este lipsita de orice fel de control si a facut iarasi saltul la cruzime si nesimtire." http://www.dw-world.de/dw/article/0,,6079385,00.h...
lucid, interesantă şi structurată argumentarea ta. ca să privim în perspectivă trebuie să luăm în considerare faptul că nu demult, analiştii au stabilit că printre primele 100 economii la nivel mondial, 51 sunt controlate de corporaţii iar 49 de către state. adăugând faptul că bogăţia mondială în proporţie de 40% e deţinută de 1% din populaţia mondială, cred că la ora actuală interesele particulare, au o pondere mare în raporturile de putere mondiale. evident nu trebuie dramatizată, dar nici neglijată implicaţiile corporaţiilor. Documentarul The Corporation http://www.youtube.com/watch?v=Pin8fbdGV9Y prezintă un punct de vedere interesant. acum, nici nu cred că e nevoie de o dezbatere filozofică gen stânga dreapta între intelectualii români, mai degrabă o planificare strategică a economiei şi poziţionării pe piaţa mondială a economiei româneşti. e greu de concurat cu mari economii, în absenţa know-how ului(absenţa cercetării, ştiinţei şi tehnologiei plus parteneriatelor privat-public), factorului demografic (20 de milioane reprezintă un procent f. mic), resurselor naturale relativ limitate(dependenţa energetică). evident sunt şi soluţii, dar cine în România actuală poate să îşi imagineze printre altele o societate informaţională, bazată pe energii alternative, unde educaţia şi cercetarea ar crea un avantaj concurenţial în competiţia cu alte ţări şi unde iniţiativele individuale sunt susţinute de către stat.
Sorin Ovidiu Vîntu îi dă în judecată pe Elena Udrea, Emil Boc şi Sever Voinescu şi cere daune de câte un milion de euro, pentru primii doi, şi un sfert de milion de euro, pentru al treilea, a anunţat Tono Victor Ciutacu
para, aplici la 10000 de euro ?
Prea multe sucursale, nu mai rămăsă loc pentru frunze.
(Andrei Bejan a zis-o.)
The interstices are as important as the branches. Those who describe the `tree' as only an assembly of branches are missing most of the picture.
Nu mi-a mirosit bine ce a făcut Max Weber, când a inclus facerea de bani în rîndul meseriilor vocaţionale; eu sunt un om redus mintal, o fi ştiut el mai bine...
Eu aş zice că prezenta criză arată nu atât un eşec, ci un mod de funcţionare al statului şi al marilor centre de putere privată (cum sunt instituţiile financiare mamut). Ambele exercită Putere – statul, publică atingând privatul, iar instituţiile financiare, privată, ajungând să influenţeze publicul. În ambele cazuri, responsabilitatea este difuză într-o mare măsură, ne(mai)fiind posibilă o sancţionare clasică în urma căreia vinovatul să „dispară”. Şi într-un caz şi în celălalt criza este consecinţa unui exerciţiu abuziv al puterii financiare dobândite în condiţiile unei largi libertăţi – cazul SUA este bun în acest sens. Întrebările sunt - se poate concluziona că în condiţiile unei libertăţi largi, deţinătorii de Putere vor sfârşi prin a o exercita abuziv şi, deci, inevitabil, criză? Dacă da, atunci - ar fi realistă o reglementare suplimentară a acumulării şi exercitării puterii, publice şi private (realistă în sensul temperării celor 2 chestiuni, nu al înlăturării)? Cred că asemenea crize sunt inevitabile, diferenţa stând în capacitatea de a le face faţă şi de a schimba ceva din mecanismul care le-a provocat. Raportându-ne la situaţia actuală, Germania ar putea fi luată drept exemplu de exerciţiu mai bun al puterii.
cine, cine???
de ce dai, ma, link, de ce?
Roberta, Roberta...ooof! e agitatie mare in Parlament, gasiti pe la stiri. nu dau link, dau exemplu.
daca situatia o cere, merge si bibliograf,nu?
@Bleen: esti biograful lui Basescu? :D
mai bibliografiaza lumea, intr-o pauza de zuma.
Căutare pe google de pe care s-a intrat pe bleen.ro: "date bibliografice despre mama lui Traian Băsescu"
Daca nu ma voteaza, ce fac cu asistatul,dupa vot, L'Ucid?
Ion Iliescu: Alianta cu PNL, sa nu lasam dreapta sa se refaca
Sa revenim la topic. Bref: 1. Globalizarea cere solutzii globale. Autarhia este sinucigasha - Coreea de Nord. Trei economii conteaza azi: USA, EU si Asia (China, Japonia, Asia de Sud-Est, se trateaza global pentru simplificare). Solutziile pentru rolul statului vor veni de la ele, tzarile mici pot doar chibitza. Un roman poate sa-si dea cu parerea, dar ramane cu ea daca nu e in stare sa patrunda pe piatza occidentala a ideilor, ceea ce nu este cazul azi pentru nici un moldo-valah, Aligica y compris. 2. Relatzia stat - economic are o paleta extrem de larga - de la interventzionism dur (valoarea yuan-ului chinezesc) pana la liberalism extrem (cum ar vrea unii republicani americani). EU e undeva la mijloc dar cu tendintza spre stanga accentuate in ultimii ani - si aici incepe discutzia despre statul social. 3. Vrand-nevrand vom fi nevoitzi sa adoptam "solutzia" EU, pentru ca suntem legatzi ombilical de marile tzari europene prin comertzul fara de care am disparea de pe harta. 4. Batalia se da acum intre USA si EU pentru cucerirea pietzei Asiei, care la randul ei vrea sa intre cat mai adanc in pietzele USA si EU. In aceasta batalie, politicul, deci statul, joaca un rol important la toate partzile ("diplomatzia" textilelor chinezesti e un exemplu). 5. Noi fiind prea mici pentru un razboi atat de mare o discutzie intr-adevar utila ar fi doar cea a statului asistentzial - in special a limitelor sale in vremuri de criza. Dar ce ne facem cu crudul adevar spus de Isarescu cum ca votantzii asistatzi sunt mai multzi decat votantzii care se auto-intretzin? Ar fi timpul ca acestia din urma sa se mobilizeze la vot daca nu vrem sa ajungem cu totzii cu carutza romaneasca in shantz (sau iad, vorba Guvernatorului).
Eu sunt un optimist irecuperabil. Sper sa ne vina la toti mintea cea de pe urma si sa redevenim romani, nu pdl-isti, pnl-isti, psd-isti...dupa ce am fost cam toti( eu nu )comunisti. Sa devenim obiectivi si sa lasam partidele sa-si urmeze doctrinele,noi sa le judecam doar dupa rezultate , inclusiv cele promise ,nu dupa calea pe care ne-o promit ci dupa ce se vede, se traieste,si micii muguri de sperante pe care ni-i dau.Sa lasam ...istmele in soarta lor trecatoare si sa privim la realizarile ce ne pot schimba viata in bine.
Concordia va tine trei zile. Derbedeii de profesie au interese mult prea mari ca sa se impotmoleasca in sentimentalism.
hai să nu devenim parasinoici
Alex, cu reconcilierea nationala e cam greu! Chiar si determinata de un eveniment tragic, nu e clar in jurul carei idei s-ar putea realiza, intrucat pentru fiecare dintre parti nu exista decat adevarul propriu. De exemplu, tu nu te-ai gandit la ce m-as fi gandit io. Iar fiecare dintre noi crede, la fel de intens, ca are dreptate. N-asa?!
alex zici foarte bine "ar putea", sunt sceptica, insa, ca va fi.
BBC ot Casa Scanteii nu se dezminte. Dupa un reportaj (in care se focuseza pe ochii inlacrimati ai presedintelui si dupa ce acesta isi sterge ochii si nasul) este data imediat reclama cu veseleia de grup si mesajul : "parasinus te scapa de raceala". nimic mai mizerabil; subliminalul nu a fost evitat. puteau sa faca un intermezzo cu un alt reportaj daca nu aveau alta reclama la dispozitie sau pur si simplu se abtineau.
De ce nu ar fi si un moment al reconcilierii nationale? Sunt momente in care iti dai seama ca dusmaniile umorale trebuie rezolvate inainte de a fi prea tarziu...Ar putea fi un inceput .
Dupa ce au mirosit unii cum ca se strica frumusete de imagine urata pe care s-au chinuit pana acu' sa o dedice lui basescu, au dat-o la intors ... Acum cica sunt deontologi si nu vor sa faca circ din inmormantarea cuiva! De unde! Au mirosit sa ii face imagine buna lu' basescu si de aia apare o giugiuca pe A3 sa il provoace pe basescu sa fie la "inaltime" si sa nu incerce sa profite! Ce mojici!!!!
Si tot off topic (desi nu prea: cu oameni care scriu - si altii care banuiesc ca le place sa citeasca - asa ceva se poate face un stat, orice fel de stat ar fi el!?) http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Tani...
Imi dati voie sa observ ca moartea mamei lui traian Basescu nu are nimic de-a face cu articolul la care se comenteaza acum? Si nici moise guran....? (... pentru numele lui dumnezeu, oameni buni...)
Îmi place Moise Guran. Probabil a trebuit să plece după atitudinea pe care a avut-o în timpul scandalului arestării lui SOV.
(autocenzurat) cu care ar trebui sa dialogam s-au dezlantzuit in imprecatzii la adresa presedintelui care si-a pierdut mama pe blogurile iRealitatzii, Antenelor, Gandului si Jurnalului felicsian. nici un (autocenzurat) de moderator nu s-a obosit sa-i baneze. dupa cum spuneam, punct ochit, punct lovit, acesta-i singurul dialog posibil cu indoctrinatzii lui Ceausescu (ion ilici iliescu pe stil nou).
Trackbacks
Abonaţi via RSS Feed
Recent Comments
-
Furia, PPDD și alegerile locale ma calific si eu la bere ca berea ne ajuta ...
-
Furia, PPDD și alegerile locale @Florina :-)) nu cred ca merge, e diure...
-
Furia, PPDD și alegerile locale @morris Acum am înţeles despre ce vorbeai.
-
Furia, PPDD și alegerile locale @Florina @EleninaNicuţ @Bleen La căd...
-
-
California stangista….
Despre Dreapta. Real. ……
[...] cei mici şi socialism pentru cei mari”. Cel mai bine a rezumat teza acestui documentar Dragoş Paul Aligică: eşecul nu e al capitalismului dereglementat, ci al intervenţionismului statului în [...]