Reforma electorală, tema ceaiului Madame Blogary de astăzi
Astăzi, începînd cu 18:30, la sediul Institutului de Studii Populare se ţine a doua ediţie a Ceaiurilor politice Madame Blogary. Participanţi: 18 cititori, cei doi dictatori Blogary, Florin Cojocariu şi Bleen, Sebastian Lăzăroiu, Raluca Turcan, Cătălin Avramescu, doi directori din cadrul Autorităţii Electorale Permanente (din păcate, Ana Maria Pătru, vicepreşedinte AEP, nu mai poate veni) şi, din partea ISP, Cristian Pătrăşconiu, Costel Stavarache şi Irina Roventa (aici nu pot să mă abţin: “Irina, Cristi şi Costel” sună a titlu de poveste pentru copii, benzi desenate sau lecţie din citirea de-a treia, ştiţi voi, pistruiaţi cu nas-buton, o trotinetă, o păpuşă, pantaloni scurţi, şosete treisferturi, codiţe, o minge cu buline, un geam spart, recunoaşterea greşelii şi penitenţa, morala de final a poveştii…am găsit şi profesoara care-i prinde, îi trage de urechi şi de codiţe şi îi pune la colţul ruşinos, pe coji de nuci: Alina Mungiu Pippidi – i se potriveşte perfect rolul toa’şa Cruela….”Costel, toa’şa, nu io! El a spart geamul, nu io, toa’şa….Nu mai daaaţi!”…..hm, ar merge pe bleen.ro, dar asta înseamnă că nu mai pupăm noi ceaiuri la ISP
).
E, acum că am terminat cu chestiile serioase, să trecem la cele neserioase. După cum probabil ştiţi, tema ceaiului va fi reforma electorală. Mai exact, vom vorbi despre informatizarea sistemului de vot, votul prin corespondenţă, votul anticipat şi listele de alegători.
Pentru cei care vor să vină cu lecţiile făcute, iată cîteva link-uri:
- proiect de lege al MAE privind votul prin corespondenţă (2007)
- postal voting (wikipedia)
- electronic voting (wikipedia)
- away on election day
- United Kingdom (riscuri ale sistemului de vot prin corespondenţă)
- argumente pro şi contra (UK)
- voting from abroad
Sînt cîteva probleme pe care vrem să le atingem:
- respectarea dreptului de vot al tuturor cetăţenilor (diaspora, studenţi, elevi, persoane cu dizabilităţi, persoane în vîrstă sau cu dificultăţi de deplasare, persoane care călătoresc în ziua votului etc - dreptul de vot nu ţine seama de locul în care se află alegătorul în ziua votului – statul este obligat să-i faciliteze exercitarea acestui drept, indiferent unde s-ar afla).
- respectarea secretului votului (problematică în cazul votului prin corespondenţă şi a celui electronic)
- diminuarea riscurilor de fraudă (prin turism electoral, manipulare sau intimidare a alegătorilor, cumpărarea de voturi, fraude prin administrarea buletinelor de vot etc)
- un sistem de vot “user friendly” care să crească gradul de implicare a cetăţenilor în alegeri
- informatizarea sistemului de vot (înregistrarea CNP-urilor celor care au votat într-o bază unică la nivel naţional şi care să elimine posibilitatea votului multiplu etc)
- votul prin corespondenţă: doar pentru diaspora sau pentru toţi cetăţenii români?
- votul pe parcursul a două zile
- obligativitatea înregistrării alegătorilor pentru a putea vota
- votul electronic (prin asta înţelegem atît acţiunea de a vota electronic cît şi cea de a număra voturile)
- votul anticipat
Cred însă că cel mai important subiect pe care trebuie să-l abordăm este votul prin corespondenţă.
PS. Să revenim la chestiile serioase. Pentru berea/cafeaua/sucul de după nu am idei. Vom fi cel puţin zece (cel mult 28, dacă vin toţi). Veniţi şi voi cu idei şi eventual, după ce am ajuns la un acord, facem şi rezervare (discutăm şi discutaţi între voi aici, în cadrul comentariilor, că eu deja am început să mă încurc în mailuri).
UPDATE1. S-a stabilit şi berea de după. La o terasă de pe Smîrdan.
UPDATE2. Raluca Turcan are un proiect privind reforma electorală. Îl va prezenta şi-l vom discuta la ceai.

Recent Comments
-
vladimir putin
May 17, 2012 (13:56) Furia, PPDD și alegerile locale ma calific si eu la bere ca berea ne ajuta ... -
EleninaNicuţ
May 17, 2012 (13:55) Furia, PPDD și alegerile locale @Florina :-)) nu cred ca merge, e diure... -
BarbuMateescu
May 17, 2012 (13:55) Furia, PPDD și alegerile locale @morris Acum am înţeles despre ce vorbeai. -
SimonaM
May 17, 2012 (13:53) Furia, PPDD și alegerile locale @Florina @EleninaNicuţ @Bleen La căd... -
vladimir putin
May 17, 2012 (13:53) Furia, PPDD și alegerile locale nu-i vorba ca votez cu domnudan din dezamagire,...
-
Facebook
Arhivă
Blogroll
- Alliance Defense Fund
- Art Historia
- Bestiar de presă
- Bleen
- Breitbart
- CADI
- Copacul din pădure
- Cristian Pătrăşconiu
- Cristian Preda
- Cucui
- Doc
- Florin Sari
- Fundaţia Creştin Democrată
- Hangar Hosting
- Heritage Foundation Blog
- Hot Air
- În linie dreaptă
- Institutul de Studii Populare
- Kamikaze
- Monica Macovei
- Pivnicer: pentru pasionaţii de vinuri
- PJ Media
- Sare'n ochi
- Sfera publică
- Sociollogica
- Teodor Baconschi
- Tetelu
- Townhall Columnists
- TownHall News
- Traian Ungureanu
- Vladimir Tismăneanu
- Zubeldian
Autori
- Bleen (504)
- Florin Cojocariu (109)
- nedormitul (78)
- Cornel Ivanciuc (47)
- Razvan Cucui (43)
- Sebastian Lăzăroiu (42)
- Dragoş Paul Aligică (38)
- Alexandru Hâncu (30)
- Florina (29)
- Mihai Neamţu (29)
- mece (22)
- Liana Alexandru (13)
- Rasvan Lalu (12)
- Boonierat (12)
- Vali Petcu (12)
- Ivan Zubeldian (10)
Quantcast

