Secretul mizeriei

By Rasvan Lalu On July 26, 2010 · 101 Comments · In politică internă

Spre deosebire de marile naţiuni, românii se arată foarte curioşi să afle ce gândesc străinii despre ei şi ţara lor. De altfel, tema „imaginii naţiei“, injust murdărită şi deformată de spirite rău voitoare şi duşmănoase, a străbătut cu bine deceniile şi pare temeinic înfiptă în conştiinţa colectivă.

Interesul excesiv pentru opinia altora e considerat îndeobşte un semn al identităţii fragile, al şovăielii şi nesiguranţei de sine. Lucrurile se complică însă atunci când realizăm că, pe cât de dornici sunt conaţionalii noştri să cunoască părerile străinilor despre ei, pe atât de nepăsători sunt, în fond, la opinia acelora. „Imaginea negativă a României“, lamentată ritual, se dovedeşte de fapt doar un vehicul util să transporte miturile autovictimizării şi teoriile conspiraţiei. În fundul sufletului, omul nostru majoritar nu este ros de îndoieli sau zguduit de nemulţumiri, lumea pe care şi-a construit-o îi ajunge, iar pe sine chiar se place, individual şi colectiv.

Chiar şi atunci când nu se mulţumeşte cu prezentul, omul românesc o face doar în raport cu ce are, niciodată în raport cu ce este, concepând progresul ca pe o multiplicare a modestului său patrimoniu iniţial, un „mai mult“, rareori un „altceva“: mai multe televizoare în mai multe camere, mai mulţi cai-putere, mai multă carne de porc, ceasornice scumpe, servitori şi oameni de casă, putere multă, gălăgie mare, în fine, tot ce se poate consuma pe loc sau arăta la vecini. *

Acest Gargantuel naiv şi bulimic nu este însă victima vreunor fragilităţi identitare, ci a unei imagini de sine care a decolat de la solul realităţii, plutind în cerul iluziilor şi autoamăgirii. L-a ajutat la aceasta trecerea bruscă la o societate de consum care i-a căzut peste creştet ca un cargo aerian prăbuşit în junglă. Fără să fi parcurs etapele dezvoltării către societăţile post industriale, decuplat cultural şi tehnologic, defazat istoric, omul nostru s-a trezit consumator înainte de a fi învăţat să fie producător. Cum să nu-ţi închipui că tot ce zboară se mănâncă !? Cum să nu construieşti avioane din nuiele în plină junglă post-comunistă, invocând înfrigurat căderea din ceruri a cargourilor cu hypermarketuri, salarii bune, pensii la toată lumea şi vacanţe în Mediterana !?

Într-o societate a îndestulării pe veresie, care funcţionează ca debuşeu al unei producţii realizate în străinătate, nici poporul lui poate-mai-pică-ceva, nici căpeteniile predatoare nu pot şi nu au interes să vadă adevărul mizeriei. Atunci când în şcoală generaţiile deprind firescul corupţiei, iar în viaţă principala strategie antreprenorială constă în aspirarea banilor publici, evaluarea lucidă a realităţii şi numirea lucrurilor pe nume nu pot fi decât inacceptabile. Poporul şi căpeteniile refuză sa fie trezite din visul hipnotic al unei societăţi de consum, pe care n-au apucat s-o creeze şi pe care, fiindu-le paraşutată, doar o maimuţăresc, fără a-i înţelege rosturile şi devenirea.

Şi totuşi, un discurs despre mizerie este preliminar oricărei încercări de a i se smulge. Faptul că în spaţiul public tema înapoierii şi mizeriei este ocolită şi ignorată nu se explică doar psihologic, ceea ce ar fi întrucâtva de înţeles, ci şi politic. Precis că nici pe şefii de trib, bulibaşii şi baştanii lumii a treia nu-i vom auzi vorbind public despre mizeria şi înapoierea suspuşilor. Este secretul hainelor nevăzute ale împăratului, secret colectiv întemeiat pe prostie, laşitate şi ticăloşie.

Cu atât mai puţin te poţi aştepta la un discurs despre starea de înspăimântătoare înapoiere naţionala din partea unei clase politice a cărei strategie principală de comunicare este mituirea cinică şi iresponsabilă a electoratului. Transformându-se în preoţii cargo cult-ului românesc, toţi politicienii şi toate media se întrec în a flata, neruşinat şi mincinos, poporul, în timp ce elita intelectuală, roasă până la vârf de impostură şi gratuitate, se complace onctuos şi viclean.

Adevărul despre România nu este cel al non-ştirilor fabricate de media şi nici cel al derizoriilor lupte de partid şi de stat. Adevărul se regăseşte în coloanele clasamentelor statistice, acolo unde nu există indicator social, economic, politic, structural, cultural, la care să nu fim ultimii din UE, din Europa geografică sau printre ultimii din lume: mortalitate infantilă, productivitatea muncii, risipa de energie, sistemul sanitar, performanţele şcolare, infrastructura, speranţa de viaţă, violenţa domestică, igiena personală, canalizare, corupţie, produs intern brut pe locuitor, justiţie, lista putând continua ad nauseam.

Adevărul îl mai putem descoperi şi în judecăţile străinilor, dar nu ale turiştilor, salariaţilor firmelor străine sau ziariştilor, ci spre exemplu, în impresiile câtorva sute de studenţi Erasmus, trăitori în România între 2007 şi 2010: oraşe urâte, desfigurate de oribile blocuri din beton şi sufocate de haosuri de cabluri atârnânde, trotuare incredibil blindate de maşini, trenuri care abia se târăsc, lipsa autostrăzilor, prostul gust patetic şi agresiv, oameni cu priviri triste şi dantura lipsă, drumuri proaste, un peisaj rural medieval, trafic auto haotic şi brutal, contrastul între opulenţa ostentativă şi indigenţa endemică, mâncare grasă, animale chinuite… Unii dintre aceşti tineri au fost sincer entuziasmaţi de exotismul căruţelor, căpiţelor, ţiganilor, fântânilor cu cumpănă şi bătrânelor cu gumari şi basma. Alţii eufemizează diplomatic: „un loc unde timpul pare a se fi oprit“, „locuri neatinse de intervenţia umană“. În fine, mai toţi nu uită să omagiaze, amabil şi stereotip, „ospitalitatea“şi „căldura“localnicilor, iar băieţii, „frumuseţea fetelor“.

Secretul mizeriei nu mai poate fi păstrat. Este timpul ca înapoierea să devină o temă publică, nu din obscure porniri masochiste ori exhibiţioniste ci din cauza stringenţei ei. Reflectând realitatea unei clase politice de trepăduşi ai securităţii reciclaţi în politicieni, viaţa politică autohtonă este castrată de orice discurs politic autentic. În magma iniţială din 1990, partiturile doctrinare s-au distribuit aproape aleator între trepăduşii plasaţi în politică: care liberal, care democrat, care social-democrat. Din această făcătură nu avea cum să se nască vreun mesaj politic.

Dacă un discurs politic se poate crea acum, după 20 de ani, el nu trebuie să se inspire neapărat din temele specific occidentale ci mai curând din realităţile fundamentale româneşti: una dintre ele, probabil şi cea mai puternică, este înapoierea şi mizeria. Alături de reconstrucţia statului şi de integrarea europeană, tema ieşirii din mizerie şi înapoiere ar putea constitui o axă doctrinară a unei viitoare oferte politice autentice.

* exemplare în acest sens, domiciliile d-lor Videanu şi Năstase, prezentate în România Libera din 20 iulie 2010

101 comments 0 people listening

Comment help
Get Livefyre

Sort: Newest | Oldest

Rasvan Lalu

Cu o întârziere pentru care-mi cer scuze, mă alătur discuţiei, probabil deja răsuflate, dar nu mai puţin interesante: @Zexe: Textul meu este patetic pentru că nu ai cum să nu fii patetic în faţa unei realităţi tragice. În plus, nu dau doi bani pe coolness. @Leon A fost şi Băsescu „trepăduş al securităţii“ aşa cum am caracterizat pe toţi cei ieşiţi la suprafaţa politicii după ’90 ? Nu sunt indiferent la întrebare. Răspunsul meu este că Băsescu este unul din foarte puţinii care s-a reconstruit, asemenea personajului din Kagemusha, cerşetorul pus sosie a unui shogun, si care îşi asumă un rol pe care doar trebuia să-l joace. (nici tehnic vorbind, nu cred că a fost „trepăduş al securităţii“, dar asta e o altă poveste). Mult mai important mi se pare în ce situaţie se află acum. L-aş compara cu un cioban care ţine-n lesă patru Dobermanni sângeroşi, cărora are grijă să le dea îndeajuns de mâncare, în speranţa că-i va putea struni, că n-o să sară să-i mănânce toate oile şi că nici n-o să-l sfâşie. Un pariu imposibil ? Înving structurile întotdeauna ? @para mizeria şi înapoierea generează corupţie, nu viţăvergea; drept e că şi corupţia menţine şi perpetuează mizeria, ca ciuperca pe un picior nespălat @bleen aşa cum aţi intuit, n-am veleităţi de scriitor, ratat sau nu, couldn’t care less @DORU BARBU Da! @zexe scrieti: „o noua oferta politica nu poate porni de la negarea reperelor ofertelor existente, atat timp cat condamna populismul prin inversarea acestuia“ am recitit cu atenţie şi respect fraza, cred că merită o discuţie mai scrieţi: „daca faci efortul sa rezumi mesajul textului intr-o fraza, vei descoperi ca tema discursului este… naiva…“ profit de ocazie să-mi reiterez mesajul, probabil nu îndeajuns de bine servit de textul articolului Am convingerea că o largă dezbatere publică pe tema mizeriei şi înapoierii în care se află ţara este neapărat necesară. O asemenea dezbatere ar repune percepţia eronată a realităţii în perspectiva ei adevărată. Desigur, politicienii, media şi elita culturală ştiu adevărul, dar tac cinic şi iresponsabil. Este însă vorba de milioane de oameni obişnuiţi care se întreabă cu naivitate, de ce nu au salarii şi pensii comparabile cu cele din Occident, de ce le merge atât de rău, să le mărească statul lefurile, măcar ca-n Grecia. Concluzia lor, logică pe fondul ignoranţei: „se fură dom’le !“. Evident că se fură, dar dintr-un sac gol şi spart în fund. Pâna la urmă ocultarea adevărului mizeriei se-ntoarce împotriva elitelor care cultivă tăcerea: parte din popor îşi imaginează că sărăcia se datorează exclusiv jafului naţional. Nu, jaful naţional întreţine şi adânceşte mizeria, dar ea este structurală, a întregului popor. Despre asta trebuie vorbit. Un discurs politc care şi-ar îngloba tema ieşirii din mizerie ar fi poate şocant la început, dar ar sfârşi prin a câştiga adeziune, ca orice adevăr auto-evident. Dacă asta se numeşte „inversarea populismului“ aşa cum zice Zexe, atunci hai să-l inversăm. Sfârşesc printr-o ERATĂ: Propoziţia: „Precis că nici pe şefii de trib, bulibaşii şi baştanii lumii a treia nu-i vom auzi vorbind public despre mizeria şi înapoierea suSpuşilor.“ trebuie citită „Precis că nici pe şefii de trib, bulibaşii şi baştanii lumii a treia nu-i vom auzi vorbind public despre mizeria şi înapoierea supuşilor.“ Evident, scuze !

Secretul mizeriei

Abonaţi via RSS Feed

Recent Comments

Facebook

Arhivă

Blogroll

Autori

Quantcast

Meta

Etichete

Madame Blogary

Pages

The Latest

Furia, PPDD și alegerile locale

More