Elogiu beizadelelor şi tupeului nesimţit

By Bleen On January 11, 2010 · 160 Comments · In doctrină

Toţi cei care au ceva de zis în politică, afaceri, cultură, sport sau orice alt domeniu trebuie să fi pornit de jos, de la zero, să nu aibă părinţi care să fi reuşit înaintea lor (chiar dacă au făcut-o în cu totul alt domeniu) şi să nu aibă alte condiţii decît restul concetăţenilor. La fiecare generaţie trebuie să pornim de la zero, totul se şterge cu buretele, toată lumea se aşază la linia de start şi porneşte în aceeaşi fracţiune de secundă. Nu avem nevoie de moşteniri şi moştenitori, de avantaje şi handicapuri, toţi trebuie să avem aceleaşi şanse, matematic egale. Moştenirea, comunitatea, mediul social, averea, mediul familial, educaţia, norocul, oportunitatea, toate acestea discriminează. Nu mai vorbim de datele personale ale indivizilor, care, fie vorba între noi, discriminează şi mai mult. Inteligenţa, curajul, umorul, talentul, frumuseţea, naturaleţea sau dezinvoltura în relaţiile cu ceilalţi fac ca unii dintre noi să aibă mai multe şanse decît ceilalţi, să nu fi pornit de atît de jos pe cît ne permite să acceptăm spiritul nostru de egalitate şi dreptate. A, şi am uitat păcatul de moarte al detestaţilor de serviciu ai societăţii noastre: tupeul (tupeul nesimţit, la limită). Ăsta e discursul intelectualilor şi poporenilor români de peste o sută de ani, s-au scris romane, poezii şi piese de teatru pe subiectul ăsta, s-au scris mii de pamflete vituperante şi eseuri pline de subtilităţi indignate, s-a ieşit cu furcile, topoarele şi, mai tîrziu, cu pancartele în stradă. Societatea românească, în frunte cu intelectualitatea şi-a folosit toate energiile, de peste un secol, în lupta cu ciocoii vechi şi noi, cu Dinu Păturică şi alţi parveniţi dezumanizaţi de capitalism şi lupta pentru putere, de intrigi mîrşave şi tupeu nesimţit.

Liderii trebuie să pornească de jos, din sărăcie, să aibă origine sănătoasă şi studii înalte, să fi mîncat salam cu soia cu rafinamentul şi eleganţa unor aristocraţi, să aibă un suflet mare şi un singur costum, şi ăla ponosit, să fi citit cîteva biblioteci în frig şi foame, la lumina lumînării, să aibă bunul simţ şi timiditatea de a nu dori puterea dar aceasta să li se bage pe gît pentru merite deosebite, cele mai importante fiind, mă văd nevoit să repet, sărăcia şi dezinteresul pentru putere, să nu-şi aroge dreptul de a decide şi dispune pentru soarta celorlalţi şi, cu toate astea, să fie nevoiţi s-o facă, datorită originii sănătoase şi a competenţelor colaterale dobîndite cu sudoarea frunţii în şcoli săteşti sau de cartier. Liderul ideal e cel care nu vrea nimic, care s-a născut din nimeni, nicăieri. Ca în Titanic Vals, merită să fie lider acela care nu vrea puterea fiindcă e convins că nu o merită, şi e sincer cînd susţine asta. Unui adevărat lider trebuie să-i fie ruşine şi că există, trebuie să fie recunoscător din oficiu şi veşnic apăsat de un sentiment de vinovăţie. Merită să ne reprezinte cel care opune tupeului nesimţit timiditatea simţită, suficienţei arogante, nesiguranţa jenată, cel care opune banilor sufletul curat, relaţiilor de familie, orfelinatul.

Însă uităm un lucru. Puterea se ia, nu se dă şi nici nu se cerşeşte. Se ia cu tupeu nesimţit. Cu aroganţa celui care e convins că el ştie ce e mai bine pentru ceilalţi. Puterea se ia de către cel care e convins că i se cuvine, fie că această convingere i-a fost sădită din mediul familial sau social, fie că e rezultatul propriei ambiţii sau aroganţe. Aşa s-au născut elitele politice (şi nu numai): primul a pornit de jos iar urmaşii săi n-au mai pornit de nicăieri, au rămas acolo, sus. Au fost învăţaţi că sînt acolo unde li se cuvine, că privilegiile reprezintă normalitatea, că au dreptul să dispună pentru ceilalţi. Însă totul a început de la parvenit şi fiul parvenitului. Abia după ei s-au născut tradiţia, elitele politice, artistocraţia, dinastiile. Însă la început a fost doar parvenitul intrigant şi mitocan, care s-a căţărat pe scara socială cu eleganţa şi rafinamentul unei maimuţe care se urcă în copac. Şi de cele mai multe ori cărîndu-şi şi progenitura în spinare. Cam aşa s-au născut aristocraţia, Kennedy şi Bush, Brătienii şi Hohenzollernii. Dincolo de discursuri, cronici de familie şi istorie, în esenţă totul se reduce la “aşa a vrut muşchii lor”.

Merită cel care e convins că merită şi are aroganţa şi tupeul nesimţit să-i convingă şi pe ceilalţi că e aşa. Cam la asta se reduce meritocraţia politică. Ne place sau nu.

PS. Nu ştiu dacă Honorius Prigoană e bun de ceva, dacă are vreun viitor politic, dacă face mai mult de două parale, dar are un tupeu nesimţit şi o aroganţă juvenilă care promit.

Articole similare:

“Factorul motor” a dat gaură în tricolor

Ideologia trăitului în genunchi și cu mâna întinsă

Om bogat, om sărac, acum și cu procente

Backward

157 comments 0 people listening

Comment help
Get Livefyre

Sort: Newest | Oldest

mece

Cristian Preda: din interviul aparut azi în 22 : "O modernizare a PD-L presupune o dezbatere pe cel puţin trei teme esenţiale: relaţia cu societatea, structurarea organizaţională a partidului şi identitatea doctrinară. Un partid nu mai poate fi o oligarhie, în sensul în care acest termen a funcţionat de-a lungul secolelor, adică o mică grupare de oameni bogaţi care iau deciziile politice. Eu am vrut să trag acest semnal de alarmă că PD-L riscă să se ducă, la 20 de ani după căderea comunismului, spre această formulă. " restul, aici: http://www.revista22.ro/articol-7423.html IAR SEVER VOINESCU IN CATAVENCU, AICI: http://www.catavencu.ro/sever_voinescu_uneori_bas...

Elogiu beizadelelor şi tupeului nesimţit

Articole similare:

Trackbacks

Abonaţi via RSS Feed

Recent Comments

Facebook

Arhivă

Blogroll

Autori

Quantcast

Meta

Etichete

Madame Blogary

Pages

The Latest

Furia, PPDD și alegerile locale

More