Cum să-l aducem pe Obama înapoi?

cnn trump

Era o vreme în care, ca să mai ocolesc mizerabilele știri interne, mă refugiam în externe. S-a dus.

Și nu numai că s-a dus, dar a luat-o cu mult înainte peisajului politico-social intern. Ca de obicei, rămînem de căruță.

Cu toți proștii și neterminații noștri, care au posibilitatea să se exprime liber, inclusiv de propriile merite și propria conștiință. Cum poți spune altfel, dacă tu nu ai făcut măcar o casă, și dacă nu ai bani de mîncare mîine, că Trump este prost?!

Dar cum posibilitatea exprimării libere există, poți. Poți și mai rău, și mai grav. Poți face ce a făcut CNN cu o zi înainte de a prelua Trump președinția.

Poți să-ți pui problema cine ar veni în Biroul Oval, la Casa Albă, dacă președintele ȘI vicepreședintele ar muri chiar de ziua inaugurală?

Poți, dacă te cheamă CNN. Nu vreun tîmpit, nu vreun neterminat, nu vreun incapabil din cei care stau pe food stamps și urlă la protestele anti-Trump, ci una din cele mai mari televiziuni americane. Atîta jigodism nu am crezut că pot vedea la americani! Să pui problema morții ambilor, președinte și vicepreședinte, este egal cu închiderea imediată în închisoare. Dar nu pentru ”presă”. Care le ambalează, aceste probleme, în așa fel încît oricînd poate să scape.

I-a împiedicat ceva să facă asta? Nu. CNN a demonstrat, cu această ocazie, nu numai cît de toxică este pentru toată lumea, ci și cît de mult își dorește să dispară republicanii de la Casa Albă. Să dispară în cel mai strict înțeles al noțiunii. Să moară. În atentat terorist islamic! Cît de nepatriotică, cît de jalnică, cît de fanatică, cît de jos poate ajunge presa?!

Atît de jos. Presa care nu prezintă fake news. Presa așa zisă quality. Presa progresistă. Dar se mai poate numi presă un organism care, ar putea spune unii, își dorește sau sugerează asasinarea președintelui și a vicepreședintelui, numai și numai din cauză că democrații au pierdut?

Urmăriți și judecați singuri, am sau nu dreptate? Cînd s-a mai întîmplat așa ceva? Asta e presă?!

 

 

Ce are de făcut Dragnea

Au ieșit în stradă peste 30 000 de oameni, pe traseul Piața Universității – Piața Victoriei.

La ora 21 a zilei de azi, Liviu Dragnea a cerut ministrului de resort retragerea jandarmilor din jurul clădirii PSD, unde se poziționaseră. Din acel moment, protestatarii s-au deplasat din zonă.

Ce mai e de făcut. Să vorbească cu ministrul Iordache pentru a retrage ordonanțele privind amnistia și modificarea codurilor penal și de procedură penală de pe agenda guvernului.

Din acel moment, poate guverna liniștit. Nu este nici lovitură de stat, nici nimic altceva, cu atît mai puțin alte minuni anunțate pe la așa zise televiziuni de știri.

Nici prezența lui Iohannis, nici a lui Nicușor Dan cu copilul în brațe nu spun că ar fi.

Nu există absolut nici o legătură între incendiul din clubul Colectiv și incendiul din clubul Bamboo, de ieri. Nu se urmărește nerespectarea votului, nu se urmărește răsturnarea guvernului.

Tot ce trebuie făcut pentru liniște socială este retragerea ordonanțelor.

dragnea

 

Cu sau fără lucrare de diplomă?

Ce nu înțeleg studenții – și firește că nu e vina lor – e că o carte nu se citeşte pur şi simplu, o carte se înţelege.

Dar cum să le pretinzi să înțeleagă o carte pe care n-au citit-o cap-coadă?

Bibliografia obligatorie a fiecărui curs, în loc să propună familiarizarea cu 2-3 cărți fundamentale, propune lectura unor capitole disparate. Asta au studenții de pregătit pentru examene: niște fragmente din niște capitole provenite din 3-5 cărți – multe dintre ele ne-fundamentale, dar pe placul profului.

Cum – și pe ce bază – să-i stimulezi să citească lucrări întregi când lor li se cere pentru examen să cunoască informațiile expuse la paginile 58, 61, 234 și 249? Și – atenție, deloc de neglijat! – texte preponderent în limba română. Dacă nu ești student la limbi străine, munca cu dicționarul e considerată scandaloasă, aproape neetică (deși, la 19 ani, orice tânăr acceptat de un program universitar  ar trebui să fie capabil să citească fluent în cel puțin o limbă străină de mare circulație.)

Cum, deci, să le pretinzi să înțeleagă contextul informațiilor ? Veți spune: păi nu asta e treaba profului, să contextualizeze informația?

Adevărul este că la curs nu se mai contextualizează nimic. La curs se discută o suită de slide-uri Power Point, cu idei principale în jurul cărora proful – mai plictisitor sau mai elocvent – țese o poveste. Nimeni nu mai ia notițe fiindcă, nu-i așa, ideile principale sunt deja pe slide-uri. Toată lumea este de acord că schema logică e suficientă. Pare de bun simț să-ți dorești ca studentul să rămână cu „ceva esențial”. Contextul, evident, este o piedică în calea reținerii ideilor de bază. Autorii își pierd, în mod bizar, vremea cu explicarea contextelor. Cărțile din biblioteci sunt pline de detalii contextuale. Detaliile, evident, nu înseamnă nimic. Pe scurt, cărțile sunt pline de nimicuri pe care nu le citește nimeni fiindcă, nu-i așa, acelea “nici nu ți se cer”.

Date fiind cele de mai sus, cum să pretinzi studentului să construiască, la finalul a trei ani de citit jumătăți de pagini, o lucrare de diplomă de 70 de pagini când e foarte probabil ca el să nu fi parcurs în viața lui, din scoarță în scoarță, o lucrare teoretică importantă? De unde să ia, bietul de el, gândirea cu bătaie lungă, de unde să știe cum să-și urmărească ideea proprie, de unde să știe cum s-o dezvolte, cum să ramifice un argument când n-a urmărit în viața lui firul unei idei importante, expuse de un autor important? Habar nu are de ce o carte începe cum începe și se termină cum se termină. De curând, mi-am dat seama că o studentă credea că toate cărțile au aceeași structură! Asta, probabil, pentru că se face mare caz de structura pe care ea însăși trebuie s-o urmeze ca să-și scrie teza de licență.

… Iar un student silitor chiar va scrie o lucrare de licență curată ca lacrima, deși n-are deprinderea muncii cu detaliile. Pentru el, cartea teoretică e făcută din capitole, nu dintr-o țesătură de informații. Drept urmare, va respecta cu sfințenie structura capitolelor. Va scrie o lucrare impecabilă din punct de vedere formal, dar plină de contradicții interne, de argumente aiurea, de nepotriviri de toate felurile. Nici nu poți corecta o asemenea lucrare. Nici nu ai idee ce să-i spui, cum să-ți formulezi obiecțiile, cum să-i explici ce-a greșit, cum să-i explici că ideile dintr-un paragraf contrazic ideile din următorul paragraf, că bate apa-n piuă, că unele fraze nu au noimă, iar altele sunt pur și simplu “nefirești”, că, într-un final, nimic nu se leagă?! Știi că exercițiul de compoziție nu-i folosește la nimic tocmai pentru că nu se leagă de nimic, nu are justificare reală – nici profesională, nici existențială, nici măcar didactică. Și știi că în disertația de master va face aceleași greșeli. Plagiatul, în cazul ăsta, e doar o problemă printre altele. Poate nici măcar una esențială.

Lucrarea aceea de diplomă nu are precedent în viața intelectuală a studentului și nici nu va determina vreo căutare ceva mai sistematică a vreunui adevăr științific. Veți spune poate: “e scrisă de el, deci tot e ceva.”

Așa să fie oare? Nu era mai util să citească de 2 ori, cu creionul în mână, “Despre libertate” a lui John Stuart Mill sau „Criza spiritului american” a lui Allan Bloom sau  “Republica” lui Platon?

E nefiresc să ceri studenților proiecte de compoziție înainte de a le cere să citească lucrări integrale; și de a purta cu ei un dialog profund în marginea celor citite. Ei trebuie să înțeleagă ce citesc mai înainte de a înțelege cum, ce și de ce să scrie.

Dacă ne-ar reuși asta, am avea poate mai mulți tineri care ar prinde gustul gândului scris pe-ndelete. Aceștia ar descoperi că înțelegând ce au scris alții se pot, la rându-le, face înțeleși prin scris. Și că această reciprocitate le va salva viața.

licenta(Foto: tipocar.ro)

Dragnea nu scapă. În nici un fel.

Ce variante de rezolvare a situației i-au mai rămas acum lui Dragnea, la întoarcerea din SUA?

Prima. Scoate ordonanța de urgență de pe agenda executivului. Între noi fie vorba, odată pusă în discuția publică, e cam scoasă. O trimite Parlamentului pentru discuții și legiferare. Asta mănîncă timp, iar el are procesul care se apropie cu pași repezi, deci este condiționat de timp. Este posibil ca, pînă la momentul rezolvării prin aprobare în legislativ, să fie prea tîrziu.

A doua. Menține ordonanța și dorința de a intra în vigoare ca ordonanță de urgență. Forțează pînă la limita imposibilului. Imposibilul fiind, de data asta, populația care iese în stradă în număr mare. Dacă vor ieși și cei care nu au fost la vot, îngroziți de ce ar urma, cu atît mai bine. Cum guvernezi o țară cu mii de oameni, zi de zi, în stradă?

Iată ce scrie Klaus Iohannis astăzi, pe Facebook:

Proiectele de Ordonanțe de Urgență privind grațierea și modificarea Codurilor penale sunt neavenite, inacceptabile şi par a fi făcute cu dedicație, o spun cele mai autorizate voci din Justiție. Parchetul General, DNA, Înalta Curte de Casație şi Justiție, DIICOT, asociațiile magistraților și organizații ale societății civile s-au pronunțat ferm împotriva modificării cadrului legislativ referitor la corupție, abuz în serviciu și integritate, în regim de urgenţă, fără analize obiective şi în condiţii de totală netransparenţă. Sunt suficiente argumente care să determine Guvernul să retragă aceste Ordonanțe de Urgenţă.

Inacceptabile, acela este cuvîntul cheie. Pentru că așa și sînt. În momentul în care lumea își va da seama cine poate ieși din pușcării odată cu cei dedicați, criminali, violatori și pedofili, va fi rău. Un rău pe care Dragnea nu are cum să-l dorească. Și pe care nici PSD nu poate să-l dorească, de dragul unui singur om nu poate fi îngropat partidul.

liviu dragnea(Foto: aktual24.ro)

Precizări la articolul anterior

1. Cine credeți că îi poate împiedica pe pesediști să adopte, pînă la urmă, ordonanța sau legea grațierii și a modificării codurilor penale?

S-a cîștigat timp, e drept, se pune problema unui referendum, în presă, dar cît poate fi amînată aplicarea celor două ordonanțe?

2. Și mai cinic, Dragnea se poate întoarce din SUA și poate spune că ÎN LIPSA LUI, guvernul a făcut prostii. Sigur, nu așa se va exprima, dar va găsi o modalitate de a da peste nas unora din ”guvernul său”. Va fi ceva mai dificil după ce s-a descoperit că ordonanțele au fost lucrate de pe un calculator din cancelaria sa, dar nu imposibil. Va rămîne, oricum, cuvîntul lui Iohannis împotriva cuvîntului lui Grindeanu. Sau Dragnea. Sau al oricărui altuia din PSD.

3. Mult mai aproape de ce s-a întîmplat, PSD va spune că textul ordonanțelor urma să fie pus în discuție publică. Ceea ce, de altfel, s-a și întîmplat. Punîndu-l, astfel, pe președinte în situația penibilă de a veni nu se știe pentru ce la guvern. Varianta oficială, pentru public. Publicul lor, cel care i-a adus, prin alegeri, la putere.

4. Președintele poate că are nevoie de ceva curaj pentru a se mișca ca un președinte, dar să i se ridice odele pe care le-am văzut, e deja nu prea mult, e contraproductiv. În fond, poate că are dreptate și Yeba, cînd notează pe Facebook:

iar i s-a amânat procesul cu casa, n-a adus avocatul actul de succesiune. răul cel mai mic, as always, lăsați-mi casa, măi popor, că nu v-a făcut pe voi o casă pe care eu vreau s-o iau pe lumea cealaltă, și vă scap pe cât pot de amnistie.

”Gulliver în țara piticilor” a spus Rareș Bogdan, la Realitatea TV. Să-l alegem pe viață, zic.

5. Ducem o lipsă cruntă de cultură civică. Dacă la vot se mobiliza lumea cum s-a mobilizat pentru protest, ieri, poate rezultatul alegerilor ar fi fost altul. Dar cînd vezi atîția oameni adunați și scandînd, nu poți să nu te întebi: dar unde erau oamenii ăștia în vara lui 2012, cînd am avut aici o adevărată tentativă de lovitură de stat?!

6. Partidele au fost slab reprezentate și la nivel de replică, și la mișcarea de protest. Despre USR a scris Costin Andrieș:

Nicusor Dan cheama lumea la protest. „Prin proteste au fost oprite derapajele din Martea Neagra (aceleasi cu cele de azi)”, spune el.

Corect.

Dar, nu stiu cum sa spun, eu imi amintesc ca la protestele din Martea Neagra, Nicusor Dan a fost chemat dar a refuzat categoric sa participe. „Avem alte prioritati”, spunea atunci. Cum a refuzat sa protesteze impotriva penalilor si in 2012.

Acum cica merge la protest, la 18, in Piata Universitatii, dar nu da declaratii presei.

„Am reflectat mult daca sa particip sau nu, riscul fiind sa fim acuzati de confiscare politica a protestelor. Am decis sa particip, fara sa dau declaratii presei de la protest, pentru a transmite un mesaj asupra gravitatii a ce se intampla sutelor de mii de oameni care ne-au votat.”

Nicusor nu vrea sa politizeze opozitia.
Pai nu de asta a fost ales USR? Pentru ca nu e PSD si ca sa faca opozitie? Sa protesteze, si nu pe ascuns sau pe jumatate, cum a facut-o, daca a facut-o, cand a venit vorba de PSD. Ca la protestele dogaresti din 2011 era pe val.

7. Politizarea în întregime a cuprins toată suflarea, indiferent dacă pro sau contra ordonanțe. Nimeni nu a pomenit ceva ce taie respirația, grațierea pedofililor. Este uimitor, este de necrezut cum nimeni nu pomenește despre așa ceva, toată lumea se concentrează pe aspectul politic al întregii situații.

8. Societatea rămîne divizată. Senzația este de tatonare, de încercare pînă unde se poate merge într-un sens sau altul, și cu cine, cu ce lider politic. E o luptă, dincolo de temă, a puterilor și a oamenilor care le reprezintă. Strada, în ultima vreme, a prins un curaj uluitor, ceea ce e foarte bine, pe de o parte, pe cealaltă, auzind ce strigă, nu mai e chiar așa. Cea mai tare temă a acestor ordonanțe – violul, pedofilia, crima – au rămas, astfel, nesancționate de societatea civilă. Cele care ne interesează cel mai mult și cele care ne interesează pe fiecare.

A participa la proteste fără a participa la vot este o formă de complicitate cu sistemul sau una de narcisism colectiv. Noi v-am salvat! Învestirea străzii și a unor oameni politici cu atribute care nu îi definesc natural nu poate fi decît păguboasă pe termen lung. Nu se poate guverna o țară permanent la presiunea străzii.

Votul, așadar, rămîne singura armă eficientă, pe termen lung. Votul oferă legitimitate partidelor parlamentare, care își susțin guvernul. Partidul poate fi tras la răspundere tot prin vot altfel, strada, în naivitatea ei sau nu, poate fi ușor deturnată.

Ceea ce, de data asta, s-a și întîmplat. A pune anticorupția pe primul și unicul plan al protestelor, în dauna crimei, violului și pedofiliei, nici măcar pomenite, nu face decît să ne ofere peisajul unei societăți încă naive civic, în chinurile formării sau, în cel mai bun caz, desăvîrșirii formării ca stat democratic.

Strada este ultimul bastion al rezistenței față de abuzuri, a uza de presiunea exercitată de ea e similar cu a o consuma prea repede, ori de o învesti cu puteri pe care, în realitate, nu le are. Iar poporul nu poate fi, la alegere, acum două luni prost, la alegeri, iar acum bun. Poporul este așa cum îl crești și așa cum îl informezi.

proteste

Leagănul Sfînta Ecaterina – istorie și prezent

In 1897, familia Cantacuzino, in principal Ecaterina Cantacuzino, impreuna cu alte cateva mari familii ale Romaniei acelor ani, au pus bazele unui institut pentru cresterea copiilor sarmani nou nascuti. Presedinte de onoare era regina Elisabeta. Activitatea si reusitele acestui institut au fost recunoscute peste tot in lume. Practicau o asistenta sociala foarte consistenta si chiar au anticipat, la nivel de viziune si practica, ceea ce astazi se numeste asistenta maternala (concept care are la baza convingerea ca e mai bine sa platesti un om care sa creasca copilul acasa, intr-o atmosfera de familie, decat sa fie institutionalizat). Institutul si realizarile acestuia a reprezentat un varf al mobilizarii sociale din spatiul european.

In Romania de astazi, aceasta institutie cu rol civilizator vital este nu doar marginalizata, ci chiar ridiculizata. Adesea instrumentalizata. Politicienii o folosesc pentru voturi si imagine, presa o critica pentru audienta, oamenii de rand pentru o induiosare narcisica bianuala (de Pasti si de Craciun), iar ONG-urile pentru a-si pastra un statut financiar si social confortabil (cu exceptia unor asociatii mici, aproape necunoscute, care chiar isi fac treaba: Asociatia Mladita, Fratii Maristi, Casa Sperantei, ARAS etc ). Asistenta sociala ramane, din pacate, o simpla aliniere la cerintele europene, nu expresia institutionala a unei prioritati sociale.

La fel si critica adusa in ultimii ani acestei institutii – inepta, contraproductiva si ipocrita.
Am lucrat destul de multi ani la Protectia Copilului. Pentru mine ca specialist in formare aceasta institutie a fost extraordinar de benefica. Conditiile de lucru erau flexibile si favorabile unei formari profesionale autentice (ni se cumparau carti, ni se plateau teste, formari etc), iar la Serviciul de Abuz, unde am lucrat eu, cazurile erau de toate felurile, intram in contact prelungit cu tipuri umane dintre cele mai interesante, din absolut toate paturile sociale, de la muritori de foame, la miliardari aflati in divort. Recomand oricarui absolvent de psihologie care vrea sa ramana in zona clinica sa treaca prin aceasta institutie; chiar daca salariul este umilitor de mic, paleta cazurilor e extraordinar de diversa.

leagan sf ecaterina(Foto: pandhoraa.blogspot.ro)

R. Moldova în căutarea consolidării sau națiunea moldoveană ca passe-temps favori

Refrenul „societății divizate” și cel al (in)oportunității declarațiilor sau acțiunilor unor politicieni care ar insista în păcatul „divizării” s-a transformat într-o adevărată fixație pentru mulți comentatori ai spațiului basarabean.

De două zile în R. Moldova se vorbește despre declarațiile unui politician pro-rus (asemănările cu personaje reale e pur întîmplătoare – parol!) că ar avea efectul de a „diviza” societatea. Problema unui astfel de raționament este echidistanța: cînd, prin întîmplare, vine la guvernare o putere pro-europeană, nu putem înainta același argument, aceeași văicăreală: guvernarea pro-europeană divizează societatea, pentru că o bună jumătate din cetățenii R. Moldova se vede în lumea rusă?

În Moldova se poate argumenta formal că segmentul pro-european de populație îi antagonizează pe pro-ruși, în aceeași măsură în care pro-rușii crează divizare și scindare față de poziția pro-europeană. Și așa pînă murim de plictis sau plesnim de inspirație. Societatea moldovenească este zugrăvită ca fiind divizată între două orientări politice, ale căror dinamici și relații sunt descrise echivalent, complementar, astfel creîndu-se impresia că cei care o divizează într-o direcție sunt la fel de nocivi ca cei care o divizează în cealaltă. Cei care trag de R. Moldova spre Vest sunt, într-o măsură, la fel de radicali ca cei care țin să ne readucă în spațiul rus. Așadar, cel mai bine pentru Moldova e să-și găsească o a „treia cale” între aceste două extreme: și cu dînsa-ntrînsa, și cu sufletu-n rai. Asta se înțelege din descrierea, în lipsa efortului unor explicații, a tezei cu privire la „divizarea” societății.

Nu. Nu așa.

În R. Moldova trebuie spus clar că nu se negociază calea europeană de dezvoltare a acestei palme de pămînt.

De aceea, argumentul „scindării”, a „divizării” echidistante politic și moral, e unul uzat, dacă a fost valid vreodată. Societatea moldovenească nu e divizată între două fronturi, decît în măsura în care este compusă din cetățeni lucizi care înțeleg că democrația, statul de drept, economia nu se vor construi, întrema decît ancorîndu-ne în spațiul european, și cei care habar n-au ce înseamnă toate acestea. Societatea în Moldova nu e divizată Est-Vest, decît în condițiile în care explicăm clar ce presupune Estul și ce presupune Vestul: Estul înseamnă sărăcie, război, lipsa soluțiilor de dezvoltare, Vestul înseamnă respectarea legii, piață liberă, drepturi și libertăți. Societatea moldovenească e divizată în măsura apelului la acest conținut. Care nu poate fi redus la o etichetă – Est/Vest, și ignorat în campanii electorale, așa cum au făcut (și au pierdut) unii. Aici, în chestiunile de fond se găsește „divizarea” ca problemă, dar și ca soluție.

Așadar, argumentul „divizării societății”, în lipsa asumării unui efort de explicare a ceea ce înseamnă fiecare spațiu geopolitic în parte, e un argument echivoc, lipsit de substanță, și, de aceea, în ultimă instanță imoral, în ciuda impresiei aparent ofertante de descriere rapidă, expeditivă a realității moldovenești.

Or, societatea civilă din R. Moldova s-a complăcut în echivocuri, la fel ca și clasa politică. Dacă la un sfert de veac după independență, nu au reușit să-și alfabetizeze cel puțin jumătate de popor în privința a ce înseamnă Occidentul, avînd de partea lor toate argumentele vizibile și imediat accesibile ale prosperității și succesului modelului occidental, înseamnă că atîta pot.

Pe de altă parte, ce înseamnă în R. Moldova, să descrii avantajele civilizației occidentale? Înseamnă a crede în ele, a te crede, prin porii identității tale, occidental. Cum? Asumîndu-te ca român și afirmînd, ca intelectual, caracterul, istoria și limba românească a poporului tău de moldoveni.

Intelectualii moldoveni, însă, cînd n-au eșuat în naționalisme inadaptabile lumii în care trăim, s-au refugiat în rafinate, dar la fel de șubrede, castele de nisip ale unui discurs identitar contradictoriu, tipic modelor globaliste ale zilei: trecutul e irelevant, constituim o națiune multiculturală, recentă, aeriană, dar e musai să fim „mîndri că suntem moldoveni”, mîndri de „țara noastră”, deși nu mai contează „ce-a fost”.

Sunteți un cetățean care consideră că a fost ocupat în 28 iunie 1940? Sunteți un alt cetățean care consideră că regimurile totalitare eliberează, urmînd „logica” unei întregi propagande post-belice?

Nicio problemă!
Încercați să vă puneți la masa rotundă și să găsiți „lucruri care vă unesc” ca să „depășiți” aceste „disensiuni irelevante care vă țin pe loc”. E posibil să descoperiți că ambilor vă place mămăliga! Sau că aveți aceleași gusturi la femei. Sau că sunteți ambii pasionați de grădinărit!

Această opinteală de proporții istorice – croirea nației moldovenești – se lovește de propria indecență, mediocritate, trivialitate, aberație, lipsă de conținut. Dacă va reuși, națiunea moldovenească va fi probabil prima națiune din lume creată în jurul unor hobby-uri comune: călcatul pe greblă, bătutul cîmpilor și jocul batistei pe țambal.

batista tambal(Foto: dristor2507.deviantart.com)

Cum se realizează o manipulare de presă

Se lansează în spațiul public virtual posibilitatea ca PSD să modifice legile amnistierii și grațierii prin ordonanțe de urgență. Se scriu articole, se mobilizează populația pentru proteste, se aduc în discuție antecedentele PSD, marțea neagră, mai ales, și se face apel la președintele Iohannis să salveze situația. Situația neagră fiind aceea că toți corupții pot ieși din închisori.

Ce se întîmplă, de fapt? 

Președintele Iohannis merge să prezideze ședința de guvern (desfășurată în absența din țară a liderului PSD, Liviu Dragnea), unde declară că, de fapt, a FOST INVITAT să participe de premierul Grindeanu! Nici vorbă de salvat vreo situație! Nici nu era pe ordinea de zi vreo amnistie și vreo grațiere, nimeni nu intenționează să le adauge.

Dar populația de pe internet continuă să creadă că președintele a salvat situația. Care situație, cea care nu a existat? E inutil să explici, lumea ”știe”. Și, la un loc cu lideri de opinie, se aprobă și stimulează reciproc în a crede că Iohannis a salvat o situație inexistentă în fapt.

Pe ce se bazează?

1. Pe faptul că Dragnea este plecat din țară și, la fel cum în perioada guvernului Ponta, în lipsa liderului se întîmplă cele mai mari nenorociri.

2. Pe capacitatea de manipulare, pe dorința de ”a face ceva” a lumii, pe vocația salvatoare a poporului de pe internet.

Ce se obține?

1. Se asigură ținerea în stare de alertă permanentă a unei părți din populație.

2. Iohannis își consolidează deja candidatura pentru al doilea mandat.

Ce s-a întîmplat? Dacă mai contează…

Nimic din tot ce era ”prevăzut”. Mai mult decît atît, președintele a declarat că este mulțumit de activitatea guvernului. Nici vorbă de amnistie, nici vorbă de grațiere. Dar lumea ”știe”, și asta e tot ce contează.

Ce nu știe e că în acest timp ne scapă subiectul Coldea-SRI și că lumea din afară, din viața reală, se luptă cu viscolul și cu nămeții pentru a-și rezolva treburile zilnice.

Și nici nu poate răspunde la întrebarea: de ce ar fi bănuit de prostie Dragnea, încît să vrea să-l scoată de la închisoare pe Voiculescu?

Ce s-a obținut?

A fost dată pe surse o informație, lumea a intrat în trepidații, a acționat în consecință, deci se mai poate pune bază pe un segment activ la nevoie.

Președintele, în ciuda declarațiilor date, este în continuare văzut drept salvator. Unei situații care nu a existat, repet. Calea spre al doilea mandat, în ciuda inactivității de pînă acum, este bătătorită. Opoziția pe care pretinde că o face PSD se profilează drept noua temă de campanie la alegerile prezidențiale de peste nici trei ani. Dacă Iohannis nu se va putea prezenta cu realizările guvernului său, atunci cu opoziția la actualul guvern. Se adaptează din mers.

Timp în care adevăratele teme dispar de pe agenda publică. Și ne mai mirăm apoi că populația nu se prezintă la vot!

iohannis grindeanu(Foto: captură Antena 3)

 

 

 

 

Operația a reușit, pacientul e mort

Comunicatul SRI, dat astăzi, ne informează, în cazul generalului Coldea, că:

Menţionăm că s-a desfăşurat o investigaţie complexă, minuţioasă, cu privire la toate afirmaţiile din mass-media din ultima perioadă, fiind analizate aspectele vizate. Persoanele verificate au oferit tot sprijinul, au prezentat documentele necesare şi au răspuns complet tuturor întrebărilor. În concluzia raportului, prezentat într-o şedinţă a Biroului Executiv al SRI, comisia specială a precizat că din activitatea domnului Coldea, supusă verificării, nu au rezultat elemente care să se constituie în încălcări ale legii sau normelor interne în vigoare. După prezentarea raportului, Biroul Executiv a decis repunerea în funcţie a domnului general-locotenent Florian Coldea.” – news.ro

Profesionalism și abnegație, dăruire și cutezanță! Să termini un raport în două zile! Asta e prima concluzie.

A doua, care o contrazice: generalul Coldea a cerut trecerea în rezervă. Sau directorul Hellvig a cerut-o, că nu e prea clar. Oricum ar fi, sînt două decizii, venite în aceeași zi, privind aceleași fapte, care se bat pur și simplu cap în cap.

Păi cum, de ce? Din moment ce raportul comisiei nu a găsit elemente de încălcare a legii, cum? De ce acum? De ce nu înainte de aparițiile din presă, de ce nu după, de ce acum?

Modul în care SRI a găsit cu cale să răspundă acuzațiilor și dovezilor apărute în presă lasă un loc de speculații mult prea larg pentru a nu băga în seamă. A crede că un om de 46 de ani, aflat de 12 într-o poziție cheie în SRI, pleacă din ”motive ce ţin de demnitatea şi onoarea militară şi de riscul afectării grave a activităţii instituţiei”, în condițiile în care aceeași instituție îl găsise nevinovat în raport de faptele prezentate, e cel puțin naiv.

Onoarea militară se apără atunci cînd ai ocazia să o faci, respectiv să fi refuzat compania lui Sebastian Ghiță, în deplasările din care acesta din urmă a prezentat fotografii, nu atunci cînd ele, fotografiile, sînt făcute publice. Mănînci din palma suspecților de infracțiuni, dar numai cînd se află ai probleme – dacă ai – de conștiință?! Afectarea imaginii instituției s-a realizat oricum, plecarea din funcție nu exonerează de responsabilitate. Una morală, dar tot există.

Problema complicităților din SRI nu se termină cu o asemenea așternere a batistei pe țambal. Sîntem într-un moment mai mult decît delicat pe plan extern pentru a nu deschide, cel puțin, o discuție amplă asupra serviciilor secrete din România, discuție care să lase loc, atît cît este posibil, transparenței și lipsei de echivoc privind operațiunile serviciilor. Mai este necesară, de asemenea, o punere în acord a legislației, existentă din 1992, cu timpul prezent.

Niciodată, în perioada postdecembristă, nu s-a discutat măcar serios despre servicii în spațiul public românesc. Ocazii au fost, dar peste toate  s-a așternut tăcerea. Ne simțim bine cu cel mai supradimensionat serviciu de informații român, după FBI? Ne simțim bine plătind sume uriașe din buget pe habar nu avem ce?

Nu spun că trebuie să avem habar la modul propriu, vorbim totuși de servicii secrete. Dar un control civil asupra serviciilor se impune.

Știu, e PSD la putere și acest lucru pare imposibil. Dar nu va fi atîta vreme cît agenda publică îl va impune.

Nu înțeleg îngrijorarea unora la plecarea din sistem a lui Coldea. Mai mult decît durerea pe care trebuie s-o simți la extragerea unei măsele stricate dintr-o gură cu halenă, în care nici măcar nu știi cu ce rămîi bun și cu ce stricat, nu văd de ce. Nu vă era suficient că a apărut, la prezentarea monografiei SRI-25 de ani, la un loc cu Iulian Vlad, tartorul din decembrie 1989?! Nu credeți că 12 ani într-o asemenea funcție, ca cea deținută, înseamnă deja prea mult?!

Nu în ultimul rînd, dacă asta este o bătaie între găști, cu atît mai rău pentru noi și pentru țară. S-a ajuns la încrengături nebănuite și la amestec nepermis în politică, justiție și presă ale serviciilor, nu credeți că trebuie să facem curățenie?! Nu credeți că și ăsta este un motiv al prezenței atît de scăzute la vot?!

PS: Nu tot ce spune Ghiță poate fi luat de bun. Nu putea fi CIA, de exemplu, nu putea fi cu americanii. Pentru că nici un american sănătos la cap nu ar interzice Brașov-Comarnic, și nici o altă autostradă. Transporturile fac parte din securitatea și siguranța țării.

coldea(Foto: bzi.ro)

Tot înainte, spre o nouă epocă de împliniri mărețe? Și un post-scriptum

A trecut o lună de la alegeri. PSD are tot. Primăria Bucureștiului, primăriile de sector, jde șefii de Consilii Județene, Parlamentul. Plus guvernul ăsta care ne aduce aminte de scena aia celebră din Sissi, în care nobilii italieni și-au trimis la întâlnirea cu împărăteasa femeile de serviciu și servitorii, îmbrăcați în haine de domni.

După Ponta, după votul în străinătate din 2014, Colectiv, ‘Oprea/ Nu reziști/ Nici cu mii de securiști’, 2 ani de Iohannis și un an de Cioloș. După ce Ponta se refugia prin Turcia, de ziceai că cere cetățenie. După ce toată lumea s-a dat cu capul de pereți că vai ce petardă de Parlament am avut, iată că avem unul și mai și.

Rezultatul alegerilor a fost pentru mulți o surpriză. În majoritatea analizelor din presa pe care o citim noi, Cioloș, Gorghiu (& Isar, cea mai bună reclamă ever la Isărescu) și Dan, erau pe cai mari. Iar unii analiști mai vizionari, care se aventurau chiar și până după alegeri, ne povesteau că pe lângă PNL – USR, Iohannis va rupe și o bucățică din ALDE, taman la fix cât să ne ajungă de un guvern.

La știrile noastre, Guvernarea Cioloș mergea brici. Era transparență și bun simț ceva de nedescris. Iohannis, culmea, începuse să vorbească și îl dovedise pe Dragnea. PNL era la 30%. Bani europeni zburau prin aer, mai ceva ca la maneliști. Hârtii se tăiau țac-țac-țac, de și copiii ajunseseră să scrie în palmă. USR avea 19%. Economia tot creștea, tot creștea, mai ceva ca un cozonac, de principala noastră grijă părea să fie cum o priponim cu o funie groasă, ca să nu o pierdem, ca pe baloanele cu heliu.

Și a venit Ziua Z. Cu scoruri de anii ’90. Și am înțeles că poți să bagi pe venă ce vrei, că asta nu schimbă realitatea. Ci doar, temporar, poate, percepția asupra ei.

Acum, pe fond, avem două posibilități mari și late:

1. Prima e să o ținem langa în continuare că am pierdut din cauză că lumea e proastă și crede că Cioloș e copilul lui Soros.

2. A doua ar fi să tragem linie. Și să discutăm pe bune. Cum am ajuns în situația asta. Și cum ieșim din ea.

Realitatea e că nu a fost niciodată timp de o discuție serioasă, pe problemele de fond. Și probabil nici nu va fi. După alegerile din 2014, Iohannis abia devenise președinte. Apoi învăța. Apoi iar învăța. Și când învață un om, faci liniște, nu? Apoi drama Colectiv. După aia abia se instalase Guvernul. Apoi, era totuși prea la început pentru analize. Apoi, da, erau blocaje la Sănătate, Educație, Transporturi, Agricultură, Fonduri Europene, Cultură, plus Tobă, dar Cioloș zice că se ocupă. Și dacă zice că se ocupă ce analize critice să faci.. Apoi Cioloș spune sec că i s-a cerut stabilitate, nu reformă; și dacă i s-a cerut așa, noi ce să mai.. Apoi se intră în campanie; și era aiurea ca exact atunci să.. Apoi alegerile, și.. După aia, Crăciunul, Revelionul. Nu? Și ne atacă PSD, urlă Ghiță; și cum naiba taman acum să.. Apoi vine Mărțișorul, Paștele, Iepurașul, vacanța de vară. Probleme.

Și, pe fond, nici nu îți trebuie școli înalte să vezi că la noi nu prea are cine să facă analize de genul ăsta. Unii nu sunt în stare, iar alții nu sunt fraieri să se bage la din astea. În plus, nici nu avem tradiție la tras linii. Nu e stilul nostru. Noi aplaudăm. Și mai degrabă tragem o liniuță – două. Și gata. Pa și pusi. Ne continuăm drumul, cu mic, cu mare, în etapa post-liniuță. End of story.

******

P.S. Totuși, cândva, peste 10-25 de ani, poate se va găsi cineva care, într-o zi ploioasă de vineri 13, va începe cu începutul: cu punerea întrebărilor. Și va scormoni trecutul, va intervieva actorii principali și nu numai pe ei, va obține răspunsurile, mergând pe drumul înțelegerii a ceea ce s-a întâmplat. Pe aceia merită să îi ajutăm cu niște idei, niște subiecte, niște întrebări, sperând că le vor fi de folos:

1. Iohannis nu a făcut alegeri când a picat Ponta, după Colectiv. Iar acum PSD ia tot ce lua în ’90, plus Bucureștiul. Iohannis ce explicație are? L-a întrebat cineva?

Tot apare la TV și ne zice cum o să continue el lupta cu PSDul. El, berbecele cu care acum 7 ani PSDul si Voiculescu băteau să rupă poarta Cotroceniului. Și se bate, și se tot bate. De a adus PSD la 50%. Păi atunci poate hai să încercăm și invers: Să nu mai lupte. Că poate iese mai bine. Serios, putea mai rău? Ne-a îngropat.

Noi l-am votat președinte în 2014. Pe neve. Fără program, fără idei, abia bolovănind niște vorbe. Și ce-a făcut? Palton pe mașină, fundul pe Masa Tăcerii, consilieri de la Năstase și aia cu ‘Noooii, când primim o informare, o citiiim, și ne considerăm informați’. Aha. Păi cu oamenii lui Năstase vrea să bată PSDul? Sau cu de’alde Muraru brothers bocind pe umărul lui Chiuariu? – Unde sunt consilierii de primă mână? Unde sunt experții adevărați pe spațiul ex-sovietic, mai ales în contextul ăsta internațional? Cu idei. Cu înțelegerea realității. E la mișto? Suntem la Camera Ascunsă?

2. În 2007, după caltaboșul lui Remeș, Cioloș a fost numit Ministru al Agriculturii în guvernul PNL, cu susținere PSD. În 2009 a fost numit la conducerea Comisiei pe Agricultură a lui Băsescu. În 2010 a fost numit Comisar European. Iar în 2015 a fost numit Prim-Ministru al României. Foarte frumos. Cum apărea un post tare, era numit el. Ori are noroc cu caru’, ori cineva acolo sus îl iubește. Chiar e doar baftă?

E de întrebat și de clarificat relația cu „Vulpea” Ardelean. Mai ales în contextul deciziei de militarizare a serviciului de informații DGPI din Ministerul de Interne.

Plus: Cum a fost guvernarea? Pe domenii. Pe bune. Nu cu triumfalismul de la prezentarea „Bilanțului”. Că prezentarea Activului fără Pasiv, nu e prezentare de Bilanț. Dacă e să fim onești cu adevărat.

Continuând: De ce prin septembrie, când era clar că guvernarea nu decolează, nu a mers la Parlament să își asume răspunderea pe legile din platforma lui? Dacă PSD vota, se legifera. Dar dacă pica guvernul barem avea program de guvernare pentru campania alianței PNL – USR al cărui premier desemnat era. Unde a fost curajul?

Mai departe: De ce dorește să scoată MCV, așa cum vrea acum și PSDul? E ideea lui sau cere cineva asta? Cine?

Iar la final, după ce s-a pompat în el imagine tot anul, spre alegeri, Iohannis și PNL îl tot presau să se înscrie în campanie. Și el nu și nu. Senzația fiind că aleargă cât îl țin picioarele cu rucsăcelul cu imagine în spate, iar Iohannis și PNL fuga-fuga să i-l ia ei. Cum a fost?

3. AntiPSDismul. Cum face PSD ceva, sărim de fund în sus, țipăm și facem pe dos. Pare deja un reflex care s-a încetățenit.

Paradoxal sau nu, noi de fapt nu am fost niciodată antiPSDiști. Rațiu, Coposu, liberalii adevărați, nici ei nu au fost vreodată antiPSDiști. Nu. Au fost pentru niște valori. Iar noi suntem niște oameni care vor o viață într-o societate liberă, democrație, să facem parte din concertul european de valori, și așa mai departe. Noi suntem Noi. Ei sunt antiNoi.

AntiPSDismul este în sine un concept PSDist. O făcătură care pare că ține loc de morală, de idei, de valori. Dar nu ține.

Dacă am fost și suntem anti ceva, suntem antiComuniști. Și contra altor idei nebunești, național-socialiste și alte totalitarisme.

Poate că în anul 2000 e cea mai vizibilă virarea dinspre antiComunism spre antiPSDism. Când la alegeri, ne-au reprezentat – nu? – ceilalți tehnocrați: Stolojan și Isărescu – care fugea cât îl țineau picioarele de Coaliția care îl susținea, să nu îi strice imaginea (sună cunoscut, nu?) – consiliat și de Hellvig, ulterior parlamentar PUR-Voiculescu, ajuns acum șef SRI.

Acest antiPSDism a făcut posibil aberații ca Stolojan, tehnocratul lui Iliescu – șef PNL, Meleșcanu, ministrul de externe al lui Văcăroiu – prim-vicepreședinte PNL. Și multe altele. Inclusiv Băsescu. Și USR – partid nou, autodeclarat transparent, cinstit și democratic – mergând în alegeri nedeclarându-și valorile, ascunzându-și punctele de vedere, abținându-se de la orice dezbatere pe bune – sub strălucitoarea cupolă a antiPSDismului.

Dar acest antiPSDism nu ne e indus doar de PSD și celelalte componente ale sistemului lor. Ne-o mai facem și cu mâna noastră. De exemplu când îi ștampilăm pe antiPSDiști cu „garantat de intelectuali”, ca domnul Liiceanu pe Cioloș la GDS. Și ca alții, dilematici în general, dar culmea, nu și pe subiectul ăsta. Fără analiză, fără bilanț. Fără întrebări, fără clarificări. Cu patimă însă. Poate din disperare. Dar disperarea deja nu mai poate fi o scuză. Nu după 27 de ani.

comunism(Foto: octavpelin.wordpress.com)